miercuri, iulie 29

Mici bucurii de Bucuresti


Sa alergam despletite prin Vama, ca zanele, m-am gandit eu cand prietena mea cu par lung si negru ca abanosul mi-a spus ca vrea sa isi tina ziua de nastere acolo. Iulie, 2020. 
Sa fim numai fete, sa ramanem peste noapte, sa dansam pana in zori, sa dejunam frugal in gradina cu lavanda si trandafiri. O buna si blanda Tanti Veronica sa ne faca, la spartul zorilor, la primul cantat al cocosului, cafea arabica la filtru, sa ne-o lase pe prag si noi sa nu ne induram sa ne miscam decat cu mare lentoare, ca sa putem totusi duce teribila si pe deplin seducatoarea licoare la buze. 

Sau sa ne trezim chicotind, ca pe vremuri, dupa o noapte nebuna, nebuna, nebuna, cu buzele arse si negre, sa deschidem larg ferestrele si sa lasam racoarea diminetii sa intre si sa ne spele. M-am gandit mult la aceasta poveste, pe cat de frumoasa, pe cat de imposibila in aceste vremuri de restriste, apoi am realizat ca eu imi voi petrece lunga vara fierbinte aici, in Bucurestiul meu iubit si urat deopotriva si dupa caz. Petrecerile se vor tine anul acesta fara mine, distantarea sociala si purtatul mastii, dezinfectarea mainilor fiind primele lucruri la care ma gandesc atunci cand ies din casa.
 
Printre placerile redescoperite se numara plimbarile lungi prin capitala, si am deschis o rubrica noua pe pagina de Insta sub denumirea "Zece mii de pasi prin Bucuresti" prin care sper sa va arat o parte inca frumoasa si romantica a orasului in care traiesc, cateva carti si autori geniali despre care am de gand sa va povestesc in august, filme de arta si cateva terase generoase, cu spartii mari si sigure intre mese, unde inca mai poti petrece cateva ore ca-n vremurile cele de demult: aproape fara griji.

Terasa Four Seasons este prima pe lista mea. S-a redeschis de curand, in iulie, caci a fost reamenajata si largita, bibilita si innobilata vreme de doua- trei luni, iar rezultatul este uimitor, o consider una dintre cele mai bune terase pe care le are acum Bucurestiului. Stiu, desigur, ca toata lumea poate face o terasica sa serveasca mancare si bautura, dar eu nu sunt adepta scaunelor si meselor direct pe trotuar, aproape de trecatori, nici a inghesuielii si aglomeratiei, nu vreau sa ma deranjeze vecinul din spate cand isi muta scaunul, nici nu vreau sa aud chiar tot ce se vorbeste sau striga la masa vecina. Nu in aceste vremuri. Sa ai o terasa buna, luminoasa, racoroasa si aerisita e, desigur, o arta. La fel cum este si sa ai mancare foarte buna. Sunt clienta la Four Seasons de vreo 15 ani, pentru ca mi se face dor de mancarea libaneza si de gusturile autentice. Intai am fost clienta primului restaurant Four Seasons, care era in Vasile Lascar, langa Piata Gemeni, apoi am ajuns la cel din Dorobanti. Terasa lor plina de lumina a fost intotdeauna un punct de atractie, era impresionanta si inainte de a fi reamenajata conform noilor norme de distantare sociala, insa acum o apreciez si mai mult, pentru ca pentru mine relaxarea venita odata cu vara inseamna sa nu uit nicio clipa sa am grija ca putinele locuri pe care am decis sa le frecventez sa indeplineasca standardele de igiena. Pe fiecare masa, gasesti dezinfectant pentru maini de calitate, iar eu tin sa mentionez acest lucru, ca am vazut restaurante cu un singur dezinfectant, mare si comun, pe care nici macar nu reusesti sa il folosesti, intr-atat de apos si dificil de manevrat este. Sunt lucruri la care nu te-ai fi gandit altadata, poate ca nici nu le-ai fi observat, dar acum, cand micile nereguli par sa ma afecteze mai mult ca de obicei, vad ca am inceput sa ma uit daca ospatarii poarta corect masca, peste gura si nas, daca ai dezinfectant bun la indemana, daca mesele sunt spalate strasnic si urgent dupa ce pleaca ultimul client.


Dar adevaratul motiv pentru care sunt clienta lor este, desigur, mancarea. Probabil ca am incercat aproape toate felurile lor de mancare, m-am bucurat cand am auzit ca vor introduce noi retete, dar de fiecare data cand ajung la ei, nu uit sa iau: hummus Beiruty usor picant, la care cer sa adauge, pentru gust si cativa muguri de pin, care e cel mai bun incercat de mine vreodata, sarmalute in foi de vita-acrisoare si delicioase-Warak Ainab- si cele doua salate absolut fabuloase, inmiresmate cu gust oriental- Fatush si Tabbule. In My Top Ten mai intra: Babaganuj-vinete cu rodii, Labneh cu usturoi si menta, Sanclish si Halumi la gratar cu salata.


Eu nu am incercat niciodata varianta delivery de la ei, dar aud ca se descurca grozav, am cativa prieteni buni si gurmanzi, care comanda des:



Printre terasele care mi-au placut si pe care le-am revazut cu mare drag: Il Calcio Clucerului, Zexe Sofia si Il Locale, cu gradina lui minunata, un new entry pentru mine, unde am baut o limonada de soc de neratat vara asta. Mi-am propus ca la urmatoarea plimbare Zece mii de pasi prin Bucuresti sa ajung in Cotroceni, la spectaculoasa Ceainaria Infinitea, unde nu am mai fost de multa vreme, dar pe care am recomandat-o fara rezerve.

Intrucat vom avea viata sociala limitata si in urmatoarea perioada, terasele bucurestene vor mai fi prezente pe blogul meu, va rog sa imi scrieti negresit daca aveti locuri care merita vizitate si care respecta noile standarde.



2 comentarii:

Adelina Tomescu spunea...

Dragă Adela, am citit cu drag și dor articolul tău. De mult nu am mai lăsat un comentariu pe blogul tău, mereu prea grăbită, prea prinsă în vâltoarea zilnică. Ce mult mi-ar plăcea să străbat iar străzile Bucureștiului. Un colț de suflet mi-a rămas acolo și abia aștept să mă reîntorc.

Îți recomand cu drag să faci o vizită ceainăriei Chaya Tea House și să savurezi o licoare magică și pentru mine.

Mi-a mai rămas în gând un loc unde am fost la prima mea vizită în București. Am fost acolo cu o prietenă dragă care nu mai e printre noi, dar m-aș întoarce acolo, cu gândul la ea. Din păcate despre locul acela îmi amintesc doar vitrina mare cu ecleruri și prăjituri și terasa răcoroasă, într-o curte interioară parcă. Și că era în zona Dorobanți. Cândva, sper să regăsesc acel loc.

adela sirghie spunea...

Adelina, ce vremuri nebune traim! Eu sper ca pandemia aceasta sa treaca si sa ne reluam activitatile si escapadele in locurile dragi. O sa merg si la Chaya Tea Huse, este pe lista de ceva vreme.
Pe de alta parte, sa stii ca acum sunt destul de rare comentariile primite pe blog, imi amintesc ca pe vremuri curgeau discutiile ca pe forum, nu puteai sa le ratezi, ca uneori erau chiar foarte interesante si pline de informatii pertinente. Cred ca aceea era epoca de aur a blogurilor, eu asa ma gandesc la perioada aceea, chiar cu nostalgie.