Cand eram mica, nu mi-am dorit nici cea mai mare si cea mai frumoasa papusa de la Romarta Copiilor, nici nu stiu ce bicicleta, nici nu stiu ce alte "gadget-uri" erau la moda in anii copilariei mele comuniste. Mi-am dorit pisica sau catel. Nu conta, pui mic sa fie. Ai mei mi-au cumparat papusi, jucarii, bicicleta si fel de fel de lucruri frumoase, pentru care le multumesc. Dar niciodata nu au acceptat sa avem un animalutz. Inutil sa spun ca as fi dat bucuroasa sacul cu jucarii pentru un suflet mic. Vad ca parintii inca se tem sa accepte animale de companie, chiar daca sunt santajati de copii cu fel de fel de promisiuni si imi pare rau, caci dragostea, responsabilitatea, grija si compasiunea aici isi au radacinile...
