Se afișează postările cu eticheta parfum de mireasa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta parfum de mireasa. Afișați toate postările

duminică, iunie 21

vera wang by vera wang


Cum trebuie sa miroasa o mireasa? Ce parfum sa aleg pentru ziua in care ma casatoresc? Nu de putine ori am auzit acest gen de intrebari, si de cele mai multe ori raspundeam ca alegerea cea mai potrivita e exact parfumul care iti place cel mai mult in momentul respectiv. Dar ce te faci daca tie iti place unul foarte puternic, dulce, ametesti cand te sui pe tocuri din cauza lui? Nu e tocmai indicat sa amesteci esentele foarte tari cu emotiile foarte puternice si canicula din zilele de vara, caci evident, mai toate miresele isi doresc nunta in lunile cand soarele straluceste. Raspunsul cel mai potrivit la intrebarea cu parfumul pentru mirese mi se pare Vera Vang by Vera Wang. Este un amestec romantic si fresh, senzual si proaspat, creat de Vera, care si-a castigat notorietatea pentru ca are cele mai frumoase rochii de mireasa din lume. Deci ea trebuie sa stie cel mai bine ce vrea o mireasa. Parfumul dedicat mireselor, creat in 2002, este un buchet floral, senzual si intim, trandafir bulgaresc, floare de mandarina, gardenie, lotus, iris, iasomie. Nota finala este data de mosc invaluitor, lemn alb si nectar. Sigur, daca iti place parfumul, poti sa il folosesti, ca si mine, cand esti intr-o dispozitie romantica. Initial am crezut ca printre ingrediente voi gasi si lacramioara, dar cand am cercetat lista, nu am gasit deloc faimoasa lily of the valley. Pe pielea mea insa, apare o nota care seamana mult cu aceasta micuta floare, asa ca parfumul imi da instantaneu o stare de bine, gingasie si delicatete.