vineri, septembrie 25

Legends of the Fall: lacramioarele si charmul lor discret


Dupa cum am promis, revin cu amanunte despre cele trei produse de la L'Erbolario pe care le folosesc, toate trei din gama rafinata a lacramioarelor. De cand am folosit gelul de dus al profumo di mughetto, va rog sa ma credeti ca alt produs nu mai exista pentru mine. Deja am ajuns la jumatatea flaconului de 250ml. Altadata alternam gelurile de dus, mi se facea dor de altceva, tanjeam dupa o alta stare, dupa un alt registru, parca ma chemau, cu cantece de sirena, alte si alte miresme, mai noi, mai ametitoare sa le descopar secretele. De fapt imi doream de multa vreme un miros pur, alb, nesofisticat si cu arome din gradina bunicii, dar timidele lacramioare nu imi iesisera in cale.
Gelul de dus miroase ametitor dimineata cand ma spal. E fresh, delicat dar face o spuma de zile mari, cum imi place mie. Mi s-a intamplat sa nu am timp sa aplic si crema hidratanta, dar pielea mea s-a simtit foarte bine si asa, deci are si agent de hidratare destul de puternic. Bine, cred ca e vorba si de faptul ca eu mereu aplic lotiuni, balsamuri, uleiuri, deci daca uit o data de doua ori, nu se observa:)

Apa de parfum este destul de intensa, tine ore in sir pe piele si seamana cu...iubirile inocente care incep primavara. Nu are nimic sofisticat, dar este ca o gura de aer proaspat. Impactul este atat de puternic, incat daca italienii au combinat lacramioara cu alte miresme, sincer, eu nu imi dau seama.

Talcul este o minunatie. Niciodata nu am avut un talc atat de delicat, de parfumat si pe care sa vreau sa il folosesc pana si pe post de parfum.

Da, chiar m-am indragostit de l'erbolario.

15 comentarii:

Butterfly spunea...

Ador lacramioarele de cand eram copil, si mai imi plac produsele cosmetice cu arome de crini.

adela sirghie spunea...

crinii sunt ravasitori!

Ella Gheorghiu spunea...

Lacramioarele sunt atat de fragile,atat de pure si inocente..cu un miros asa frumos.Si mie imi plac ft. mult.Ne-ai mai povestit,Adela despre aceste produse atunci cand ai mers la lansarea lor.Unde le putem gasi si cam ce pret au?

adela sirghie spunea...

deocamdata gasesti l'erbolario numai la sensiblu in Romana
apa de parfum era 100 ron
gelul de dus 40 ron cred
sunt expuse foarte frumos, in niste dulapioare vintage.

Alexa spunea...

Eu am vazut produsele si in Sensiblu-ul dintre Unirii si Universitate, pe langa lee cooper cred, dar probabil nu sunt toate. Mi-a atras atentia ambalajele lor cu design discret, cu plante, apoi am realizat ca este vorba de L'Erbolario.

Ella Gheorghiu spunea...

O sa ma uit dupa ele in Sensiblu!

adela sirghie spunea...

si ai avut curiozitatea sa incerci un produs?
ti-a placut l'Erbolario?

marina spunea...

Eu am aflat ceva interesant la o lansare de parfum, adica faptul ca din atatea flori, o esenta care nu poate fi sintetizata din planta ca atare este cea de lacramioare. Adica atat de apreciata lilly of the valley nu poate fi pusa in sticluta in mod natural :) Se obtine aroma prin procedee chimice destul de complicate am inteles.

Mie imi mai place mult si mirosul bujorilor. Cum este Stella, de la Stella Mc Cartney

adela sirghie spunea...

nu stiam asta!
si mie imi plac mult de tot bujorii.

Mada spunea...

Buna, Adela!

Sunt tare incantata de tot ceea ce gasesc pe blogul tau!
Si mie imi plac mult lacramioarele si ma gandeam sa-mi achizitionez cateva produse de la L'Erbolario. Insa nu inteleg exact cum si unde se aplica talcul parfumat... Daca-l aplicam pur si simplu, nu ramane albicios pe corp? :)

adela sirghie spunea...

@Mada: sa stii ca eu ma bucur tare mult cand vad ca sunt citite si postarile de anul trecut, pentru ca realizez, in acest mod, cat de mult am scris daca am si uitat de multe review-uri:)
Cat priveste pudra de talc, eu o folosesc acolo unde transpir, dar intind bine, pana ramane o pelicula foarte fina, care dispare in cateva minute, in contact cui aerul. O mai folosesc si inaunte si dupa epilat. Inainte, daca sunt transpirata si pielea este aluncecoasa, si dupa, pentru ca reduce roseata. O alta varianta este intre degetele de la picioare:)
Sper ca aceste info iti sunt de folos:)

Andra spunea...

Si eu ador parfumul lacramioarelor, iar acum, citind postarea despre prod. L'Erboralio, o sa fac o vizita unui Sensiblu special pentru ele.:)

adela sirghie spunea...

Dupa ce am avut pafrum de lacramioare, am innebunit dupa unul de violete.
Nu se va sfarsi niciodata povestea aceasta, nu are sanse sa se stinga...

roberts spunea...

imi plac mult lacramioarele, parfumul lor discret, finetea lor....din pacate, in Bacau (unde locuiesc) produse erbolario nu gasesc in farmaciile sensiblu. am cautat si online si tot n-am putut comanda. aveti alta solutie? chiar ma intereseaza.

adela sirghie spunea...

Poti intra pe pagina lor de facebook(Ro, bineinteles) si poti sa le ceri o solutie. Daca intr-adevar esti hotarata, poate ca iti pot trimite la una dintre farmaciile din orasul tau produsul pe care ti-l doresti. S-ar putea sa iti ceara banii inainte. Sper sa rezolvi...sa ma tii la curent:)