sâmbătă, aprilie 14

Am incercat:Trussardi Donna 2011

Despre Trussardi Dona 2011(relansat anul trecut cu ocazia implinirii unui secol al casei) am fost rugata sa scriu mai demult. Cererea vine din partea unei cititoare a blogului, care mi-a cerut parerea despre acest parfum, pe care ea il considera, la vremea respectiva, foarte interesant. Dupa cum stiti deja si am scris, cu amanunte, pe acest blog, la un moment dat am avut o intamplare nefericita si cred ca am dezvoltat o usoara alegie la parfumuri(sau la ingredientele chimice continute de acestea) si am avut o perioada in care am renuntat sa mai testez si sa scriu despre ele. Dar incet, incet, mi-am revenit si iata ca a venit sa onorez si cererea Trussardi Donna.
Incep prin a spune ca parfumul nu a rezistat decat doua-trei ore pe incheietura mainii, ceeea ce mi s-a parut dezamagitor. Nu as cumpara niciodata un parfum care se "vestejeste" atat de repede, pentru ca mie imi place sa ii simt transformarile, acordurile, ameteala de inceput si lesinul otravitor de la final. lemnul de santal a fost acordul puternic pe care l-am simtit de la inceput si acest lucru mi-a placut. A urmat portocala, temperamentala, dar intr-o cantitate prea mare si mult prea greoaie pentru gustul meu. Cand un parfum se ineaca in portocale de la primele acorduri, mie mi se pare o miscare gresita, deoarece toate celelalte note nu au decat rolul de fundal, apar sterse si nesemnificative. Cedrul si vanilia abia palpaiau.
Fara indoiala, Trussardi Dona este un parfum comercial, bine gandit ca strategie marketing, orientat catre fetele tinere pentru care chiar poate deveni un obiect al dorintei. Se inscrie in plutonul de parfumuri lansat in ultimii ani: este o steluta al momentului, care nu va ramane in memoria colectiva, cam in genul filmelor pe banda rulanta care se toarna la Hollywood. Multe si pe aceeasi reteta. Comedii romantice, povestioare amuzante, comune, nicidecum...povesti nemurioare
Cu riscul de a-mi dezamagi cititoarea blogului, cea care m-a rugat sa scriu despre acest parfum, trebuie sa ii marturisesc faptul ca nu ma pot incadra in publicul tinta si nu as cumpara acest parfum. Prea scump pentru niste ingrediente atat de ieftine. In schimb, i-as recomanda sa incerce Jo Malone. Sau Hermes.

7 comentarii:

endre spunea...

Daca nu persista atat cat sa ma pot bucura de notele de top,de mijloc si de baza...degeaba.Poate sa fie oricat de laudat!In schimb,sustin recomandarea ta in ce priveste Jo Malone...un parfum cu personalitate.Pupici!

Calin Andreea Daniela spunea...

e de apreciat sinceritatea ta :)

Oana spunea...

Din pacate ai perfecta dreptate. Tocmai am primit acest parfum si am constatat, dezamagita, ca nu persista mai mult de 2, maxim 3 ore. La inceput are un miros puternic, apoi se pierde treptat ca si cum nici nu m-am dat cu parfum.

adela sirghie spunea...

Da, eu cred ca un blog de beauty nu trebuie sa neglijeze partea critica. Poate e o parte mai putin frumoasa, mai putin cunoscuta, mai putin agreata, insa nu sunt de parere ca blogaritele ar trebui sa se arate extaziate de toate noutatile pe care le primesc de la firme/agentii de publicitate.
Din punctul me de vedere, parfumeria de lux a decazut extrem de mult si nu mai jusrifica preturile mari cerute pentru formule chimice branduite sofisticat.

Iridov spunea...

Unde in Bucuresti pot cumpara parfumuri de Jo Malone? Multumesc!

adela sirghie spunea...

Nu stiu nicio sursa sigura pentru Jo Malone in Romania. Imi pare rau. Eu le-am incercat in strainatate.

Anonim spunea...

Thank you for sharing your thoughts. I really appreciate your efforts and I am
waiting for your next write ups thanks once again.


Here is my webpage ... graduate certificate programs