Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.
Lucian Blaga, 1912
3 comentarii:
Un zambet si amintiri atat de frumoase mi-au adus aceste versuri ale lui Blaga!
Multumesc, Adela! :)
Ilda
Lavender Thoughts
Imi amintesc cand invatam poezia asta, ce m-am mai chinuit cu ea...:))
Imi place mult poezia asta, o stiu si acum pe de rost. :)
Trimiteți un comentariu