sâmbătă, aprilie 18
GUZEL IAHINA-ZULEIHA DESCHIDE OCHII
Zuleiha deschide ochii este o minunata carte despre puterea feminina de a indura, de a se descoperi, de a renaste, de a incepe sa te iubesti si sa iubesti. O carte despre cele care indura, dar fara sa se inaspreasca la fata, despre cele a caror suflet nu se acreste oricat de potrivnica le este soarta. Raman un spirit liber, in ciuda obstacolelor, pe care le vad ca fiind porti eliberatoare, acele porti dureroase care se deschid numai dupa ce iti zgarii unghiile si mintile ca sa le poti descifra talcul.
Mi-am propus sa scriu mai mult despre carti bune in perioada care urmeaza, in special despre cele care au in centru eroinele pe care eu le consider exemplele care ar putea sa ne ajute sa ne dam seama de forta noastra interioara, de acea flacara care nu a putut sa fie stinsa niciodata. Cu adevarat simt nevoia sa scriu despre acest gen de literatura, sa pun o caramida la temelia increderii noastre ca meritam tot ce e mai bun in aceasta lume. Sa luam fara sa ne reprosam. Sa iubim fara sa ne pese de gura lumii. Sa ne croim destinul. Este a doua carte, dupa O camera doar a ei a Virginiei Woolf, pe care o recomanda sa o cititi impreuna cu fiicele voastre. Sa o cumparati pentru ele, dar sa o cititi impreuna.
Zuleiha este o tanara tataroaica deportata in Siberia. Cand spui acest lucru, imediat te gandesti ca viata ei s-a sfarsit, si speri, in sinea ta, ca inainte de deportare a apucat sa traiasca macar cateva zile fericite: cand s-a indragostit, cand s-a casatorit, paote cand a devenit mama. Insa ea nu a avut nimic din toatea acestea, pur si simplu viata i le-a refuzat pe toate. Nu poate privi inapoi cu manie, pentru ca nu are timp. Este muncita de dimineata pana seara, dar accepta toate umilintele, crezand ca asupra sa planeaza un blestem cu care nu poate lupta. Tocmai de aceea, deportarea siberiana este sansa ei de a cunoste si o altfel de lume, pe care nici macar nu o banuise. Dupa o calatorie ingrozitor de lunga si de grea, alaturi de tarani deschiaburiti, intelectuali leningradeni, musulmani si crestini, rusi, tatari si nemti, este aruncata in mijlocul unei pustietati unde trebuie sa isi construiasca un camin. Pentru ea si pentru copilul ei, care se va naste in Siberia. Comandantul coloniei infiintate aici este ucigasul sotului ei. Si aici intervine mirajul marelui roman rusesc: se infiripa o poveste de dragoste stranie, de o intensitate covarsitoare, pe care nu o poti intelege decat citind minunata carte. O puteti gasi AICI
Copii de pe Volga este al doilea roman semnat de scriitoarea Guzel Iahina, a aparut chiar in aprilie, tot la Humanitas, dar inca nu l-am cumparat si citit, il gasiti AICI.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Mi-a placut foarte mult Zuleiha deschide ochii, descrierile atat de realiste si puternice incat te fac parca sa simti frigul, fosnetul mirosul padurii deodata cu Zuleiha.
De-abia astept sa ajung intr-o librarie (sunt mai old-school si imi place sa merg in librarii sa simt mirosul cartilor) sa caut noul roman si recomandarea de Virgina Woolf.
Sper sa mai scri ce carti ai mai citit si ti-au placut!
Dupa 15 mai sper sa se redeschida librariile si bibliotecile. Dar eu cred ca am inceput sa ma obisnuiesc cu ideea de a cumpara online, desi la inceput imi displacea tare. Am crezut ca nu voi ajunge niciodata sa comand online, dar s-a intamplat si nu imi pare rau.
Voi scrie mai mult despre carti si filme, nu imi dau seama de ce am evitat pana acum, nu am nicio explicatie...
Trimiteți un comentariu