11.11.2020: NOUA LUNI MAI MULT DECAT CIUDATE

 

Am calculat, din martie si pana acum, miercuri seara, pe 11 noiembrie, si mi-au iesit la socoteala noua luni ciudate, nu tocmai rele, dar asta nu le transforma intr-unele bune. Nicidecum. Cred ca, la un moment dat, prin vara, cand incepusera sa curga duios pe Instagram pozele albastre din vacanta cea mare si frumoasa, mi-am propus sa nu mai scriu nimic, dar nimic despre coronavirus. Oamenii au nevoie de optimism, mi-am spus. De costume de baie noi si de creme cu Spf. De Vitamin Sea. Sa ne recapatam macar o parte din viata, cea care ne da energie. Si liniste, deopotriva. Acea parte minunata si cristalina, care ar putea sa mai impinga frustrarile intr-o parte, daca nu poate sa le alunge definitiv din platoul acesta imens in care ne trezim ca ne miscam de cand ne trezim si pana adormim. 

Nimeni nu a scapat intreg din tavalug, nelinistile au fost mai mari la unii decat la altii, unii, cinstiti, le-au dat glas, altii le-au ascuns sub randuri lungi, scrise nervos, in spirit de fronda. 

M-am gandit mult lunile acestea -o primavara intreaga, o vara rotunda, plus aceasta toamna aproape la final, la un cuvant: SMERENIE. Acesta este de fapt, un cuvant cheie pentru toata atitudinea mea in fata temutei pandemii: am simtit nevoia sa ma retrag, sa ma cumintesc, sa trag nadejde ca masurile pe care le iau ma vor ajuta fie sa fiu iertata si ocolita, fie sa fiu doar usor afectata, in regim asimptomatic. Dar acestea sunt doar dorinte, frumoase si legitime, nu zic nu, insa in realitate, acolo unde ne doare cel mai tare, lucrurile nu stau asa. Cunosc cazuri in care oamenii au facut bai de multime, au calatorit oriunde au dorit, s-au imbratisat si au continuat sa traiasca in aproape acelasi stil si ritm ca in verile trecute si nu au patit nimic, pandemia i-a ocolit, a trecut pe deasupra capetelor lor vesele si inconstiente si a poposit tocmai la cei care s-au protejat mult mai abitir, care s-au infranat, si care se intreaba si acum oare de ce a fost posibil acest lucru, cand ei au respectat, au limitat iesirile si au fost mult mai atenti. Caci suficient de atent nu ai cum sa fii-decat in cazul in care poti sa te izolezi total de lume.

Am indemnat la prudenta inca din martie, apoi am reluat aceste mesaje in mai, dupa marea relaxare, cand s-au redeschis saloanele de infrumusetare, hotelurile, restaurantele, magazinele, barurile, cinematografele si chiar discotecile. Chiar si cei mai curajosi sau nepasatori dintre noi s-au vazut totusi nevoiti sa puna frana marelui avant din vara, cand mai toti speram ca al doilea val sa fie doar un zvon.

Multe mici afaceri, printre care un loc fruntas il ocupa domeniul infrumusetarii, au avut mult de suferit. De aici vin, de altfel, si cateva povesti care mi s-au parut teribile in contextul in care mai toti am avut de contabilizat suferinte si pierderi, intarzieri, probleme, dileme. 

M-am decis ca in seara aceasta sa povestesc doua istorioare la care m-am gandit in ultimele zile. 

Prima istorioara este legata de un mic salon, pe vremuri doldora de cliente, cu programari la sange. De la o mica afacere cu un mare succes la publicul bucurestean, in iunie a devenit o mica afacere cu 

succes oscilant. Proprietara a dat, suparata, sfoara in tara, a scris pe Insta si pe Facebook, dar a transmis si prin viu grai, ca ea, una, schimba foaia cu clientele, ca nu se mai poate asa, ca prea s-au obraznicit, ca daca in februarie veneau frecvent, acum, in vara, au inceput sa vina doar din cand in cand, ca asa ii strica ei afacerea. Asa ca a gasit solutia: pe cele care nu mai vin la fel de des ca inainte, nu le mai primeste, dar nu chiar de-acum, ci de cand isi vor mai reveni lucrurile la normal. Si ca lucrurile sa para si mai inspaimantatoare, indemna toate saloanele sa procedeze la fel: sa nu mai primeasca clientele care nu au mai apelat la serviciile lor in aceasta perioada. Asadar, vinovatele de tot dezastrul acesta ar fi fetele care au renuntat sa mearga la salon, sau sa mearga mai rar pentru ca:

1- pandemie- si prefer sa stau cuminte acasa, ma protejez si ii protejez si pe altii

2- pandemie- dar fondurile alocate lunar pentru salon au scazut simtitor, poate sunt probleme la job, poate banii nu mai sunt la fel ca inainte, vin mai greu, poate nu mai vin deloc o perioada

3-pandemie- suntem intr-o situatie financiara incerta, prefer sa platesc in avans rata la casa/masina, deocamdata reduc cheltuielile, 2021 pare sa fie un an incert

A doua istorioara are la baza o scrisoare care a circulat pe Facebook si pe care am citit-o, dar unde am considerat ca nu are rost sa comentez, nu caut dreptate, nu vreau sa combat, ci imi place sa ma gandesc la mai multe variante, sa inteleg ce e cu adevarat in mintea celuilalt, in afara de o mare suparare si de cautarea unui tap ispasitor. Scrisoarea era redactata de un prieten al unei doamne care avea un salon de infrumusetare. Mama singura, proprietara isi crestea frumos copilul, iar salonul ei era dragut si cochet si mergea bine. De-a lungul anilor, in salon s-au facut investitii multe, cu cap si cu mult suflet- aparatura de specialitate, design, consumabile de calitate. Practic, investea mai toti banii pe care ii castiga, profit reinvestit. Imediat dupa pandemie, au mai fost cliente, apoi au venit vara si seceta. Manichiurista a plecat, la fel si coafeza. Preferau, au spus, sa mearga la domiciliul clientei, asa este acum mai rentabil. Cliente la salon-din ce in ce mai putine. Cu multa amaraciune in suflet, se vede nevoita sa inchide. Femeia nu se plange, se gandeste ca are un copil inteligent si sanatos, ca poate munci altundeva, ca are cativa bani pusi deoparte ca sa plateasca ratele la garsoniera unde locuieste cu fetita. Dar se plange, in schimb, acest prieten al sau, un domn pe care il cred bine intentionat, dar care vede o singura parte a monedei. De vina am fi noi, clientele, ca ne-am trezit sa ne facem manichiura singure, sa ne vopsim si sa ne coafam, poate chiar comitem imprudenta sa ne si epilam singure. Iese din discutie faptul ca acum suntem nevoite sa facem aceste lucruri pentru ca:

1-pandemie: banii sunt mai putini, preferi sa ii pastrezi pentru acele lucruri fara de care nu poti trai. Si pentru acele lucuri fara de care evident ca poti trai, dar nu te lasa altii: impozite, rate la casa si masina, alte zeci de obligatii care iti inunda viata.

2-pandemie: te protejezi si ii protejezi si pe altii.

3-pandemie-chiar suntem pe cont propriu.

Cum comentati?

Noi suntem de vina?

Cu toate ca imi este dor de Lumea Veche, realizez ca vine, din spate, impingand grabita, Lumea noua, pe care ma voi stradui sa o inteleg rapid si bine, vom trai cu totii in ea, minunata lume noua!