Se afișează postările cu eticheta Serendipity. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Serendipity. Afișați toate postările

duminică, martie 29

S E R E N D I P I T Y #2



Anul acesta am dus la reparat cizme, pantofi, am mers la retusuri cu blugi, bluzite, esarfe, cardigans si veste cu nasturi, si toate au primit o noua viata. Daca articolul de imbracaminte nu era deteriorat tare si nici nu trebuiau facute modificari mari, am cusut eu. Atunci cand nu mai cumperi nimic, e musai sa cauti bine de tot fiecare piesa de vestimentatie, sa ai grija sa pui saculeti proaspeti de lavanda si lemn de cedru in dulap sa nu cumva sa intre moliile. De dat, am dat putine lucruri, ca nu prea mai aveam ce, am dat anii trecuti cam tot, iar anul acesta, din care au trecut primele trei luni, am ramas destul de debusolata vazand ca nu mai am ce darui. Fiecare piesa a devenit importanta, ca alta nu mai ai la schimb si ai promis sa nu mai cumperi!

Eu stiu ca sunt multe fete care sunt interesate de subiect si citesc despre de-cluttering, si care inteleg bine cum sta teoretic treaba, dar pur si simplu nu se pot lipsi de nimic din dulap. Nu pot sa dea nimic. Citind aceste articole motivationale, chiar si pe ale mele-desi sper ca am avut totusi un ton moderat, ti se creaza impresia ca daca nu poti sa dai din ele- sa scapi de ele sau sa vinzi din ele, e ceva profund gresit, mai ales ca toata lumea din jurul tau o face. Eu cred ca e un cuvant destul de dur, pentru ca o garderoba larga inseamna in primul rand o investitie financiara mare. Daca muncesti pentru bani, stii bine ca nu-i poti arunca pe fereastra si nici un articol scris pe aceasta tema nu te poate convinge. 
Solutia mai blanda ar fi sa faci ordine mai des in dulapuri, sa iti organizezi spatiul din sifonier cat mai bine posibil, sa pui in fata articolele pe care nu le-ai mai purtat de multa vreme sau pe cele care au inca eticheta si sa le scoti la plimbare.
Oricat de multe haine ai avea, trebuie sa le porti pe toate, ca sa iti faci o idee despre felul in care iti vin in momentul acesta, despre felul in care te simti in ele. Cu aceasta ocazie ai putea descoperi ca totusi sunt cateva care nu iti mai vin, sau nu iti mai plac. Aceasta procedura te va ajuta, in timp, sa cumperi mai putin, pentru ca vei constientiza, purtand toate hainele, cat de multe ai de fapt. 

Asadar, in loc sa te simti stanjenita ca nu poti renunta la nimic, concentreaza-te pe a nu mai cumpara nimic. Cand te apuca dorul de cumparaturi, organizeaza din nou dulapul, cutiile, gablonturile, gentile, incaltamintea.



Nu intamplator ilustrez acest mic articol s e r e n d i p i t y #2 cu fusta de mai sus, ea este una dintre cele mai indragite piese pe care le detin, cu o poveste frumoasa in spate. O am de multa vreme, poate chiar de peste zece ani, a fost luata de pe Choies (oh, ce vremuri, mai tine cineva minte Choies?), am prezentat-o intai la rubrica aceea mititica si simpatica "Azi imi place". Cautam de multa vreme materialul acesta vintage cu flori mici si bordura alba si delicata de dantela, si m-am bucurat foarte tare cand am gasit o varianta acceptabila si la pret. Am purtat-o si am iubit-o, dar la un moment dat, mi-am schimbat stilul, era mai mult minimalist, nimic boho-chic style. Am vandut, prin Dulapiorul parfumat, fusta unei cititoare a blogului, un spirit liber din Cluj Napoca. A iubit-o si a purtat-o si ea, vreme de cinci ani. Doar ca mie mi s-a facut prin februarie un dor nebun de fusta, am plusat si am vrut sa o rascumpar. Nu mi s-a mai intamplat niciodata asa ceva, cred ca a fost norocul primei dati, draga mea frumoasa s-a oferit pe loc sa mi-o 
trimita, cred ca si ea a simtit ca fusta aceasta e o calatoare impatimita. Nu a acceptat sa ii dau banii inapoi, insa am cazut de acord sa trimit un cadou surpriza la schimb, lucru pe care l-am si facut.
Va fi prima fusta scoasa la plimbare dupa ce trecem carantina! Este impecabila, nici macar nu se vede ca au trecut anii peste ea.

sâmbătă, martie 28

S E R E N D I P I T Y #1


In mod normal, azi mi-as fi facut programare la coafor, sa imi tunda varfurile crescute-de fix 4 luni. Dimineata, intr-o alta viata, as fi cerut probabil sa mi se aloce ora 14, ca sa trec pe la 12,30 sa iau un meniu de pranz vegan de la Rawdia. Imi place sa ma tund imediat dupa Luna Noua, cand e luna aceea spendida, in crestere, deci nu as fi ratat si nici nu as fi intarziat programarea. De dimineata as fi lucrat mult online, am de recuperat ceva lucruri aici, as fi baut probabil doua cafele amare, fara pic zahar si m-as fi jucat cu pisica. De la prima ora, chiar inainte sa ma spal pe ochi si sa ma parfumez, mi-as fi propus sa nu ma las enervata de nimeni, sa reusesc sa raman calma si senina in fata tuturor obrazniciilor cu care inevitabil m-as fi confruntat.. As fi facut toate acestea cu speranta secreta ca, avand eu o dimineata asa de frumoasa si luminoasa, in care toate merg struna, rugandu-se parca, sa faca ele parte din viata mea, inspiratia mea va cunoaste o implinire rapida si fabuloasa si toate textele mele se vor scrie de la sine, ca si cum mi le-ar dicta ursitoarele. Mi-am si vistat ursitoarele de cateva ori, si, desi au venit la mine pline de daruri si inzestrari, m-au pus la treaba, mi-au scos destul de ostentativ foile albe si nescrise la uscat pe o sfoara, intr-o gradina cu terasa de marmura alba si m-au lasat sa ma descurc. Mi-au spus sa umplu cu povesti foile si au plecat, fara sa isi ia la revedere, fara sa intoarca macar o idee capul, dar lasandu-ma totusi sa inteleg ca se vor intoarce cand am terminat. Au trecut ani de-atunci si nu s-au mai aratat in vis. Desi eu le-am dus dorul, desi le-am mai invocat de cateva ori, trebuie mentionat ca nu m-am invrednicit sa duc la capat singura misiune pe care mi-au incredintat-o vreodata. Am amanat ori de cate ori s-a putut, am jonglat si am lenevit fara rusine, lepadandu-ma de promisiune. Ursitoarele nu s-au suparat, cred ca le este strain acest sentiment, dar, cum v-am spus, nici ca m-au mai bagat in seama in vreun fel. Nevrednica m-au socotit, caci nevrednica am si fost. 
Ma gandesc daca nu cumva scriu mai bine in vremuri de criza, cand bucuriile sunt mai marunte si mai putine, cand libertatea de miscare inseamna cel mult o plimbare prin mica gradina din fata. Vom vedea. 
Ieri, dupa ce am plantat o zambila pe care o tineam in ghiveci, am scos si eu nasul pe strada si am facut cativa pasi, dar am reintrat repede, am avut sentimentul ca sunt in ilegalitate si savarsesc un mare pacat. Ultima oara m-am plimbat pe 6 martie, am mers pe jos toata Calea Victoriei, de la Hotel Cismigiu si pana la Guvern. Aceea a fost si ultima zi in care m-am machiat si in care mi-am intins parul. La supermarket am mers de vreo doua ori, cu masina, cam acestea au fost iesirile mele luna aceasta. Tot ce voi scrie de acum inainte vor fi fie inventii, fie impresii