In mod normal, azi mi-as fi facut programare la coafor, sa imi tunda varfurile crescute-de fix 4 luni. Dimineata, intr-o alta viata, as fi cerut probabil sa mi se aloce ora 14, ca sa trec pe la 12,30 sa iau un meniu de pranz vegan de la Rawdia. Imi place sa ma tund imediat dupa Luna Noua, cand e luna aceea spendida, in crestere, deci nu as fi ratat si nici nu as fi intarziat programarea. De dimineata as fi lucrat mult online, am de recuperat ceva lucruri aici, as fi baut probabil doua cafele amare, fara pic zahar si m-as fi jucat cu pisica. De la prima ora, chiar inainte sa ma spal pe ochi si sa ma parfumez, mi-as fi propus sa nu ma las enervata de nimeni, sa reusesc sa raman calma si senina in fata tuturor obrazniciilor cu care inevitabil m-as fi confruntat.. As fi facut toate acestea cu speranta secreta ca, avand eu o dimineata asa de frumoasa si luminoasa, in care toate merg struna, rugandu-se parca, sa faca ele parte din viata mea, inspiratia mea va cunoaste o implinire rapida si fabuloasa si toate textele mele se vor scrie de la sine, ca si cum mi le-ar dicta ursitoarele. Mi-am si vistat ursitoarele de cateva ori, si, desi au venit la mine pline de daruri si inzestrari, m-au pus la treaba, mi-au scos destul de ostentativ foile albe si nescrise la uscat pe o sfoara, intr-o gradina cu terasa de marmura alba si m-au lasat sa ma descurc. Mi-au spus sa umplu cu povesti foile si au plecat, fara sa isi ia la revedere, fara sa intoarca macar o idee capul, dar lasandu-ma totusi sa inteleg ca se vor intoarce cand am terminat. Au trecut ani de-atunci si nu s-au mai aratat in vis. Desi eu le-am dus dorul, desi le-am mai invocat de cateva ori, trebuie mentionat ca nu m-am invrednicit sa duc la capat singura misiune pe care mi-au incredintat-o vreodata. Am amanat ori de cate ori s-a putut, am jonglat si am lenevit fara rusine, lepadandu-ma de promisiune. Ursitoarele nu s-au suparat, cred ca le este strain acest sentiment, dar, cum v-am spus, nici ca m-au mai bagat in seama in vreun fel. Nevrednica m-au socotit, caci nevrednica am si fost.
Ma gandesc daca nu cumva scriu mai bine in vremuri de criza, cand bucuriile sunt mai marunte si mai putine, cand libertatea de miscare inseamna cel mult o plimbare prin mica gradina din fata. Vom vedea.
Ieri, dupa ce am plantat o zambila pe care o tineam in ghiveci, am scos si eu nasul pe strada si am facut cativa pasi, dar am reintrat repede, am avut sentimentul ca sunt in ilegalitate si savarsesc un mare pacat. Ultima oara m-am plimbat pe 6 martie, am mers pe jos toata Calea Victoriei, de la Hotel Cismigiu si pana la Guvern. Aceea a fost si ultima zi in care m-am machiat si in care mi-am intins parul. La supermarket am mers de vreo doua ori, cu masina, cam acestea au fost iesirile mele luna aceasta. Tot ce voi scrie de acum inainte vor fi fie inventii, fie impresii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu