marți, mai 18, 2010

Si totusi ceva s-a-ntamplat...


Am suferit de multe ori pentru ca aveam tenul gras. Vara, cand era soarele-n toi, lucea ca un bec, mai ales nasul. Mergeam pe strada si simteam cum nasul meu straluceste, il suspectam chiar si cand nu era cazul. Imi infoiam narile sa vad cat de tare si cat de repede poate sa se umple cu ulei. Am apelat la toate tehnologiile, de la lotiuni matifiante, geluri topice pentru zona T, servetele matifiante, pudre absorbante pe baza de orez. Am temperat avantul sebumului, numai atat am reusit. Sa il tin sub oarece control. Cred ca si trezita noaptea, din somnul cel mai dulce, pot sa enumar aceste produse anti-shine. Consolarea mea tinea de absenta ridurilor, lucru care in cazul meu s-a adeverit, pentru ca, pana acum, la 37 de ani se pare ca am avut "scutire"
Insa, incepand cu iarna trecuta, ceva s-a schimbat.Tenul meu e calm, nu mai apare niciun cos, indiferent de perioada lunii. Pot folosi nestingherita creme antirid, puternice, fara ca tenul sa se umple cu ulei. Din gras a devenit mixt cu tendinte spre normal/uscat. Luni in sir (toata iarna de fapt), am crezut ca odata cu venirea primaverii si a temperaturilor inalte, aceasta tendinta de normalizare a lui se va subtia si ca va ramane un vis frumos, insa tenul meu si-a pastrat directia cea buna. In acest moment folosesc mai mult creme pentru ten normal spre uscat, pentru ca nu-i asa? numai la tenul gras se poate vorbi de o intarziere a aparitiei ridurilor.
Poate ca este o veste buna pentru fetele care au parte de aceleasi suferinte prin care am trecut si eu.
DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE

16 comentarii:

Simona spunea...

este normal ce s-a intamplat. au intervenit schimbarile hormonale. asa s-a transformat si tenul meu din mix in normal dupa 20 de ani. si din ce mi-a zis un medic dermatolog, dupa 25, 35, 45 mai intervine o astfel de etapa.

eu sunt undeva la limita iar dupa 25 tenul meu se va transforma in ten uscat.

Oana spunea...

Si care sunt aceste produse anti-shine? :D Am si eu aceeasi problema, am incercat creme destul de scumpe cu nu stiu ce efect de matifiere si nu mi se pare nicio imbunatatire :(.

adela sirghie spunea...

@Simona, in cazul meu nu s-a aplicat dermatologia ca la carete(cuvant cu cuvant). Este prima schimbare pe care o simt. IN adolescenta am avut ten gras, la 25-ten gras, la 35-tot gras, anul trecut-tot gras. Sunt convinsa ca epiderma are etape, dra cred ca termenele sunt flexibile, nu neaparat batute-n cuie.
@Oana, la finalul postarii acesteia, se afla niste etichete: ten gras, ten acneic, ten matur. Da click pe fiecare si vei gasi cateva produse pe care le-am folosit si care mi-au placut. Daca ar fi sa recomand ceva, as recomanda ulei Academie pt ten gras, cu rozmarin si dr Haushkha. Gasesti info despre ele tot accesand etichetele:)

adela sirghie spunea...

@Oana: vad ca etichetele de jos nu merg, dar cele din lateral afiseaza toate postarile:)

Irina M. spunea...

Inteleg ca tenul se schimba pe parcursul timpului, dar naravul parului? Poate trece de la etapa de gras la normal? :)

Zuzele spunea...

sa stii ca si al meu s-a schimbat :) dar eu cred ca la mine este vorba de perioada post-Retin A
Si, daca stau bine sa ma gandesc, il prefer gras decat uscat.L-am avut uscat si foarte uscat cand foloseam crema asta si nu mi-a placut deloc senzatia. Foloseam numai creme grase si ulei din germeni de grau ca sa-si revina. Nu mai este uscat, dar nici gras ca inainte..Poate ca este vorba si de o schimbare hormonala pentru ca imbratranesc pe an ce trece..nu mai sunt la pubertate de mult timp si a mai secat izvorul de grasime de pe fata mea :)

Josephine spunea...

Buna! A folosit cineva produse de la DERMALOGICA? mi le-a recomandat cineva,dar nu-mi vine sa cumpar inainte de a mai auzi cateva pareri, avand in vedere pretul destul de ridicat.

adela sirghie spunea...

@Irina M, ai pus intrebarea serii. Nu ma gandisem deloc la acest lucru! Raspunsul insa este unul negativ. Scalpul meu este tot gras, lucru care afecteaza firul de par. Dar, cine stie, cu putin noroc, poate anul viitor:)

adela sirghie spunea...

@Zuza G, dar tu ai folosit Retin A, care usuca si uleiul din tigaie, draga mea! Deci nu se pune! Cat desp[re imbatranirea cutanata, mai vorbim peste vreo zece ani. Bine, dar daca iar stai la soare ca o sungodess, vorbim mai repede. Chiar mult mai repede.

adela sirghie spunea...

@Josephine, am auzit de Dermalogica, este prezentata ca o gama cu rezultate excelente, si eu imi doresc mult sa incerc ceva de la eiDra nu stiu pe nimeni care sa o fi folosit, in afara de cateva beauty eitoare de la Vogue, care se jura ca nu pot trai fara ea(sau ceva de genul acesta). Sfatul meu este sa iei un kit de incercare sau un singur produs, sa vezi daca ti se potrivesc cremele lor inainte de a investi prea multi bani.

Irina M. spunea...

Refreshing masca de la Guinot. Eu nu am mai reusit sa sterg nimic de pe piele, asa cum e recomandat (decat s-a luat foarte putin pe degete, strangandu-se). Am vazut ca are termen de utilizare 9 luni de la deschiderea flaconului - oare se poate folosi si dupa, in caz ca ma intind atat cu el? :)

adela sirghie spunea...

@Irina M: probabil tenul tau era insetat si a absorbit toata masca, mai ales daca nu ai pus strat gros. Eu tin masca in frigider, ca sa fie foarte racoroasa, nu se intampla nimic daca depasesti cu o luna termenul lor:)

realbadpisy spunea...

asta e bine...deci or sa imi apara mai tarziu ridurile hehehhe m-am scos!

adela sirghie spunea...

@real bad pisi, la inceput sa stii ca nici eu nu credeam treaba cu ridurile, ma gandeam ca tenul gras este cel mai nemernic dintre toate tipurile de ten, dar acum , cand am ten matur, pot sa imi dau seama ca nu a fost deloc o poveste de adormit ...bobocei de rata:)

Butterfly spunea...

Felicitari ca ai scapat de luciul tenului gras, poate ca toate produsele pe care le-ai folosit in sensul asta au dat in sfarsit rezultat, desi inclin spre varianta ta, oricum, mai conteaza ce si cum, important e ca ti s-a indeplinit o dorinta, acum stii vorba aia:"ai grija ce iti doresti..":)

adela sirghie spunea...

@Butterfly, oof, bucurosi le-om duce toate...