luni, martie 18
Amintiri despre viitor
Eu, dragele mele, fac parte din categoria oamenilor care viseaza. Nu ma impiedic de nicio nenorocire, de nicio indispozitie, eu bag tare-dimineata, la pranz si seara. Cand eram mica, mi se spunea, la tot pasul, ca sunt o inchipuita, lucru pe care il zic si eu acum, cu mare drag, pisicilor mele cand fug si se impiedica de miile de inamici invizibili de prin casa. Mereu mi s-a cerut sa revin cu picioarele pe pamant. Sa nu mai fiu cu capul in nori. Doamne, cate mormane de reprosuri am putut auzi la viata mea!
Dar cred ca intotdeauna am visat cu masura, caci tot ce am visat mi s-a indeplinit. De ieri, de cand am avut timp si stare sa colind internetul in lung si in lat, visez la aceasta padure de bambus din Japonia. Pare desprinsa de pe un alt taram, dar nu e. Chiar exista. Ca padurea lui Eliade din Noaptea de Sanziene. Plina de magie. Eu m-am gandit la ea si sunt sigura ca la un moment dat mi se va dezvalui.
Da, deci asta visez eu de azi dimineata. Daca ma vedeti hoinarind pe strada, zambind nauc si fredonand un cantecel, stiti unde sunt de fapt: in padurea de bambus din Japonia, cautand un ursulet panda...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
12 comentarii:
I'm just a dreamer who dreams of better days...Eu locuiesc langa o padure si de mica mergeam sa culeg viorele sau toporasi si imi placea sa ma "pierd" printre pomi, sigur nu m-as supara daca m-as "pierde" si printre bambusi..:)
Apropo de peisaje, este o pagina pe Facebook "Worldwide Collection" in care sunt o multime de peisaje minunate.
Eu ma cenzurez, obisnuiam sa fiu senina, sa zbor cu gandul, sa visez si dupa ce am incasat o gramada de suturi in fund, m-am calmat, cumva e mai simplu fara vise, fiecare zi cu bucuria ei. Sper totusi sa reiau visele cu ochii deschisi, poate cand va fi ceva mai roz pe drumul meu.
A visa e hrana pentru suflet. Nu trebuie neaparat destainuite. Uneori e mai bine sa le protejezi, ca sa aiba vreme sa se coaca:)
@Laura: si cand visezi acum, ce visezi?
Absolut superb! Perfect!
Imagini ca astea ma rup de realitate!
Eu tot acolo sunt si astazi:)
De un timp incoace am visat ca unul din "copiii" mei va fi bine, insa ...Acum incerc sa visez la orice, sa-mi ocup mintea, sa uit...
Pozele astea nu pot decat sa te binedispuna. Japonia era pe wishlist pt primavara viitoare, insa va trebui sa mai asteptam cel putin doi ani.
Foarte frumos.
E real ?Din pacate viata ma facut sa nu mai visez si imi este greu sa-mi amintesc cum era la 20 de ani cand tot tot ce zboara se mananca. Este pacat ca ne prindem in tot felul de lucruri mai mult sau mai putin nesemnificative, intre cariera si copiii (vad ca si cineva mai sus se plange de copiii). Tu cum reusesti sa visezi in continuare?
Cred ca mi-am pastrat o anumita candoare. Sau mam nascut cu o doza mare si de-a lungul timpului, am mai pierdut, dar tot a mai ramas ceva.
Sigur, e doar una dintre miile de expicatiile pe care le-as putea da. Am ales-o pe aceasta, deoarece una dintre prietene mi-a spus acum cateva zile ca nu am pierdut-o nici macar acum, dupa ce am trecut de 40.
@Laura: imi pare rau. Dar ce s-a intamplat?
Trimiteți un comentariu