luni, iulie 29

Beauty Chat, iulie 2013 - prima editie


Eu ma imprietenesc greu. Cu toate fetele cu care sunt prietena de peste zece-douazeci de ani a fost la fel. Ne-am intalnit, ne-am placut, ne-am revazut din intamplare, ca-n filme as putea spune. Au urmat un an sau chiar doi de tatonare, am purtat discutii, am dezbatut probleme, carti, filme, baieti si cantareti. Abia apoi am inceput sa fim cu adevarat prietene bune.
Aceasta este o stare de fapt. Nu cred ca e nici bine, nici rau. Pesemne ca este una dintre ciudateniile cu care m-am nascut.

Am incercat uneori sa fiu si altfel, sa dau si eu, caci asa mi se nazarea ca c'est bon pour le moral, curs unei actiuni simple si rapide, sa ard etapele- gen: azi ne-am cunoscut, maine ne vedem la o cafea, poimaine iesim cu grupul, saptamana viitoare suntem cele mai bune prietene. Nu mi-a iesit niciodata. Se intampla un declic si eu nu mai puteam tine pasul. Istoria rapida ma depasea. Pierdeam interesul, placerea, curiozitatea. ma retrageam, ca si cum ar fi fost vorba de lumea mea care nu e compatibila cu lumea lor. Am fost de nenumarate ori in aceasta pozitie, incat ii cunosc simptomele chiar de la primele ore ale apropierii.

Asa ca eu am invatat sa am rabdare intr-o prietenie. Sa o cultiv, sa ii intaresc puterile vindecatoare, ca pe o planta de leac pe care o ingrijesti, o uzi si o cocolosesti tot anul, ca sa o poti culege fix in Noaptea de Sanziene, cand puterile ei sunt magice.

La fel se intampla si in cazul blogosferei, unde iata ca am inceput sa imi fac prieteni noi: Anne Hartung(am aflat ca am fost mai demult colega de redactie cu sotul ei Max), Federova, Alina Anghel(care au venit catre mine plutind ca niste zane, sa ne cunoastem), Hapi Riverwoman(prezenta in absenta). Evenimentul cu parfum exclusivist care ne-a unit a fost organizat de Anne si Denis Radu, se numeste Beauty Chat si este la prima editie. Ma gandesc ca data viitoare vor incepe mai multe prietenii frumoase si trainice.  Fotografia a fost facuta de Kleo, m-am bucurat foarte tare cand am vazut acest instantaneu, caci combina doua lucruri esentiale ale evenimentului: bucuria cunoasterii si o dulce si simpatica luare-aminte catre motivele care ne-au determinat sa ne petrecem ore in sir in fata computerelor.

14 comentarii:

Hapi spunea...

Tare mult imi place cand scrii ceva, orice- imbinat cu trairile tale. Indiferent dac-ar fi pozitive sau negative. Scrii si cand esti trista sau nu "se leaga"?

Parul asa-l port si eu toata vara. Parca ma mai fereste de aerul de sauna de afara

Anonim spunea...

Esti foarte frumoasa! :*
Raluca

Anonim spunea...

Tare ma bucur ca te-am cunoscut!Hapi imi povestea despre tine cu drag mereu. Te pup!

Kleo spunea...

spre rusinea mea eu mi am dat seama cine esti abia acasa :))) ... oricum esti tare dulce si asa calma :)

adela sirghie spunea...

@Hapi cea luminoasa: nu recunosc nimic:)

adela sirghie spunea...

@Anonim: multumesc, Raluca:)

adela sirghie spunea...

@Lola's Box: zau, nu stiu ce a vazut Hapi la mine:)
Si eu ma gandesc la ea cu drag!
M-am bucurat sa gasesc atatia oameni frumosi la evenimentul tau.

adela sirghie spunea...

@Kleo: poza pe care mi-ai facut-o mi-a placut foarte mult. Daca ne recunosteam una pe alta, m-ai fi pus sa pozez, sa zambesc... si nu ar mai fi fost vorba de un instantaneu, asa cum imi place mie. Arta cere sacrificii:)

Federova spunea...

Ma bucur tare mult ca ne-am cunoscut si am vb macar 3 minute. Mi-am dat seama imediat ca tu esti dar sincer mi-a fost rusine sa vin la tine sa te abordez, Alina m-a luat pe sus :)). Eu sunt mai retrasa de obicei si timida dar daca e cineva care stie sa ma impinga de la spate trec usor peste pragul asta. Noroc cu Alina, altfel as fi stat numai pe scaun cu telefonul in mana :P.

Te pup!

Esti foarte naturala, mi-a placut look-ul tau rebel.

adela sirghie spunea...

@Federova: si eu am fost luata prin surprindere de voi!

Hapi spunea...

Da, da si eu cred ca Adela arată prea calmă.....vream o poză din toiul unei crize de nervi.

Alina Canura - Anghel spunea...

Sa stii ca si eu ma imprietenesc greu, dar apreciez prieteniile calitative, nu cantitative. Si sunt cateva fete dintre bloggeritele de beauty pe care mi-as dori sa le consider prietene :)
Sper ca nu ti-ai dat seama ca dupa ce am zis cum ma cheama mi s-a golit mintea si nu mai stiam ce sa zic :))
ma bucur ca te-am cunoscut :D

adela sirghie spunea...

@Alina: inseamna ca data viitoare va fi mai simplu, nu?

Alina Canura - Anghel spunea...

Sigur :D