Dupa un somn agitat urmat de vreo doua ore in care am bajbait prin casa fara niciun rost, urmate de un alt somn, m-am trezit ca decizia pe care trebuia sa o iau inca de aseara e la fel de greu de luat si dimineata. Oricum, destul de previzibil, veti spune. Cand iau o decizie importanta, eu caut semne, caut sa descifrez ceea ce Eliade numea sacrul ascuns/camuflat in profan. Hiperbolizez orice, nu fac discriminari.
Si fiindu-mi mie inima grea, atarnandu-mi ca o piatra de moara, neavand destule date/semne, m-am tot invartit ca un titirez, parjolindu-ma cu scenarii care, pe termen lung, nu puteau decat sa imi aduca neplaceri.
Iata un moment teribil, in care eu chiar ii invidiez pe cei care stiu intr-o secunda sa il ia in brate pe marele A sau pe marele B. Pe marele DA sau pe marele NU.
Intrucat la mine nu e si nici nu va fi vreodata asa, m-am trezit ca mintea mea cauta innebunita un refugiu. Asa ca m-am trezit in casa bunicilor mei din Orastie, pe prispa vesnic racoroasa, din piatra, am zburat pe deasupra nisiplui din fata bucatariei, am ajuns la sopron si la lemne, la casuta din spate si la bujorii bunicii care strajuiau intrarea in gradina. Roz pe-o parte, albi pe alta. Acolo am zabovit cel mai mult. I-am vazut incoltind, crescand si inflorind in cele cateva secunde in care m-am gandit la ei si i-am revazut la fel de proaspeti ca odinioara.. Apoi am zburat pe deasupra gradinii. A fost minunat. Am vazut sirul lung de florile de-nu-ma-uita, florile preferate ale bunicului meu, ciresul cel bun si dulce, rasadurile de salata, prunii cei parca vesnic invaluiti in ceata si nucul urias, marea mea iubire din gradina de la Orastie.
De altfel, acolo ma aflu si acum, sub nucul urias, cel mai protector dintre protectori, nestiind inca ce decizie sa iau. Intr-un loc pe care nu l-am mai vazut de peste trezeci de ani, dar care este totusi primul loc in care m-am refugiat, sa astept Marele Semn.
Pana in acest moment, eu nu am realizat care este locul meu secret. Sau nu mi-am dat seama ca gradina bunicilor este unul dintre ele. Poate ca exista si alte modalitati de a te retrage doi-trei pasi inapoi, dar acesta mi s-a parut cel mai la indemana. Voi stiti pe unde haladuieste sufletul vostru cand se teme si cand aveti de luat o decizie importanta?
11 comentarii:
Orice decizie ai lua, noi iti tinem pumnii :)
M-a tulburat postarea aceasta. M-a tulbura intrebarea de final!
Gand bun si energie pozitiva de la mine!:)
Ilda
Lavender Thoughts
Da, stiu unde haladuieste sufletul meu si ma macina gandul ca nu am ajuns cu trupul niciodata acolo. Undeva in nord, foarte in nord, unde iarna noptile sunt mai negre si mai lungi ca nicaieri altundeva, unde exista prea putina caldura , unde aerul e sarat iar marea e violenat si aspra iar oamenii sunt toti blonzi si puternici. Ma visez de multe ori acolo si desi e atat de diferit fata de tot ce traiesc, desi nu exista nimic idilic iubesc acele meleaguri indepartate ca spatiu si ca timp. Poate e indepartata Norvegie sau friguroasa Suedie, nu stiu exact dar stiu ca intr-o alta viata am apartinut acelor meleaguri si stiu ca atunci cand mi-e greu ma pot transpune acolo si astfel capat o energie misterioasa.
Asteapta semnul, Adela, si declicul iti va lumina fata si sufletul.
gradina bunicilor poate fi orice loc minunat ramas in suflet din copilarie ! multumim de plimbare prin gradina bunicilor a ta :)
Sufletul meu nu se teme, e puternic, curajos si cam aventurier, unii ar spune ca e un pic nestatornic. Cea care se teme sint eu, produsul societatii, al regulilor, al rationamentelor stiintifice. Probabil uneori se teme si Orgoliul meu, ca sa fim sincere pina la sfirsit.
Nu exista eroare, nu exista greseala, asa ca orice decizie ai lua e o experienta care te va ajuta sa evoluezi, sa descoperi ceva nou sau sa-ti confirme ceva ce deja stii.
In perioada asta, sufletul meu zboara departe, intr-un loc in care pt un timp mi-am gasit echilibrul, dupa care am ales...sa-l pierd din nou pentru a-l regasi...cindva.
Te imbratisez, pe tine si pe mitele tale :)))
Nu mi-am pus niciodata intrebarea asta, dar atunci cand sunt nehotarata o sun pe mama si ma sfatuiesc cu ea.
Sper sa treci peste acest moment dificil !
La bunica, in bucataria de la demisol. Cu miros de clatite cu dulceata de rozinchine. Acolo e locul, sufletul si linistea mea. Din pacate nu le mai am, dar amintirea e vie si usor de evocat. Inchid doar ochii...
Adela, daca e sa alegi intre A sau B...DA CU BANUL!!!!!!! Daca vei vrea sa mai dai o data....ai raspunsul!!!!!!!!
Cred ca e cu adevarat o decizie importanta, daca te-a facut sa cauti un loc in care n-ai mai fost de 30 de ani. Inca nu am trecut prin asta pana acum. Succes, Adela!
Si astazi sunt tot acolo, nu am transat problema.
Eu in casa mamei mele ma intorc mereu cand am de luat decizii importante si tind sa cred ca acolo ma voi regasi multi ani de acum inainte. Sper ca ai reusit sa iei cea mai buna decizie.
Deocamdata nu stiu cat e de buna. Sa vedem cum se tese firul mai departe, caci acum mi-s cu inima impacata.
Trimiteți un comentariu