Un pranz la Mica Elvetie

Intr-o frumoasa zi de sambata, fix acum o saptamana si doua zile, am sunat, la 13,40, sa rezerv o masa la Mica Elvetie. Jakob Hausmann, proprietarul, imi oferise un voucher de 200 lei, valabil pentru un pranz la noua locatie din Centrul Vechi. Nu mi-a oferit acest pranz pentru ca am blog, ci pentru ca suntem prieteni pe facebook si am participat, cam intr-o doara, convinsa fiind ca eu nu castig niciodata nimic, la un concurs tip "like&share". Faptul ca am ales sa scriu despre experienta traita este optiunea mea, deoarece intra in zona de"fine living" a blogului, pe care am cam neglijat-o in ultima vreme. Trecusem pe langa restaurantul de pe strada Franceza intr-o duminica, dupa ce am fost la Hanul lui Manuc, dar la elvetian era inchis si ei bine, eram extrem de curioasa sa testez ce aveau ei de oferit.
Trebuie sa mentionz de la bun inceput ca eu nu cred in vouchere si in oferte cu reduceri spectaculoase, pentru ca de obicei, ele nu sunt oferite intr-un mod elegant, mereu se gaseste cate un amanunt care sa strice ambianta, cadoul in sine este privit ca si cum nu ar fi oferit din toata inima(cum ar trebui, caci aceasta este esenta lui), ci ca pe o gratuitate de care trebuie sa scapi cat mai repede.
Am sunat la numarul de mobil de pe voucher si le-am spus povestea de pe Facebook. Si am ramas tablou, deoarece mi s-a spus ca pranzul este intre 12 si 14 si ca acum este prea tarziu. Sigur, pranzul se serveste, de obicei, intre 12 si 16, insa nu mi s-a intamplat sa fac rezervare si sa fiu refuzata la 13, 40 pe motiv ca gata, la ora aceasta deja s-a inchis bucataria, nu mai putem sa va rezervam masa(eu cerusem pentru ora 14, caci eram deja in centru). Si eu merg des la restaurant si prin carciumioare. Foarte des chiar, deci nu sunt o neinitiata. Daca ar fi fost 15,30, da, ar fi avut tot dreptul din lume sa refuze. Cum am spus, urasc voucherele. Chiar am vrut sa sun apoi si sa rezerv masa fara sa  mentionez subiectul spinos voucher, ca sa vad daca asa am sansa sa mananc la pranz la Mica Elvetie. Nu, nu am facut-o, deoarece cunosteam raspunsul(cum sunt sigura ca il cunosteti cu totii), pentru ca mi s-ar fi urat de toata povestea si eu chiar voiam sa incerc bucataria lui Jakob Hausmann.
Asa ca am lasat resentimentele la o parte si luni la ora 13,30 (dar rezervasem la 12, 30, sa nu mai fie probleme si interpretari), am intrat triumfatoare la Mica Elvetie. Un spatiu modern, aerisit, elegant- mi-a placut mult ca mesele erau la mare distanta una de cealalta. Nu era plin, dar erau cateva mese ocupate si oamenii pareau fericiti cu ceea ce aveau in fata lor, in special un personaj durduliusi cu bujori in obrajori care alesese carne preparata pe piatra incinsa, una dintre specialitatile si recomandarile casei.
Am comandat un Chardonnay de Samburesti, au adus un Sauvignon Blanc, le-am spus ca au gresit vinul, am cerut meniul inca o data si le-am aratat din nou, ca sa nu existe dubii: Chardonnay, 80 lei(aproximativ, caci nu mai am factura si nu am gasit meniu online). La mancare am ales, fara niciun dubiu, fondue de branza(in jur de 50 lei portia), care venea insotit de un paharel de palinca. Eu l-am refuzat pe al meu, palinca nu se numara printre curiozitatile mele, dar Alexandru, sotul meu, l-a gustat si a concluzionat ca e cea mai buna pe care a baut-o in viata lui.
Chardonnay de Samburesti a mers de minune cu acel fondue cremos, perfect impanat cu putin usturoi si probabil cateva ingrediente pe care nu le-am deslusit.  O incantare, recunosc. Felul doi a fost tot fondue, dar carne de vita de data aceasta(pentru doua persoane, Fondue Bourguignonne, in jur de 90 lei). Din nou nota 10. Secretul este vita, care trebuie sa fie extrem de frageda, pentru ca in rest e simplu: o primesti bucatele, o pui in varful unor furculite speciale, subtiri si foarte lungi, le introduci in oala din fata ta si astepti un minut sa fie gata. Apoi ai patru sosuri pe care le combini. Mie mi-a placut sosul de piper si la acela am si ramas. Ca desert, un expresso si sorbet de lamaie(foarte fin si foarte bun, ii lipsea insa o picatura de vodka).
La final, ne-au adus nota de plata. Stiu ca sunt multi care nu se uita cu mare atentie la notele de plata, insa eu nu fac parte dintre ei, imi place sa verific si de multe ori gasesc mici(sau mari) greseli. Gresisera vinul. Trecusera un Chardonnay de Samburesti, dar unul mai scump, de 115 lei. Le-am atras atentia, au corectat, si-au cerut scuze, am platit pretul vinului consumat. Totalul a fost 290 lei, din care au scazut voucherul de 200. Data viitoare cand voi mai merge stiu precis ce o sa comand: supa de dovleac si (tot)fondue de branza.