joi, mai 31

Jurnalul epilarii mele definitive-partea a patra


Asadar, acum doi ani, formula care mi se parea castigatoare in cazul meu era sa merg o data la cinci-sase luni la Coquette pentru portiunea cu probleme din barbie si sa ma epilez cu ceara pe restul corpului. Pana cand, intr-o vacanta(vezi AICI), tot cercetand noutatile de beauty de la El Corte Ingles din Barcelona, am vazut Lumea de la Philips, un aparat pentru folosit acasa. Stralucitor. Nou nout. Inconjurat de televizoare innebunitor de frumoase cu filmuletul pe care l-am postat ieri pe blogul meu. Pretul lui, pentru ca era la oferta si aveam si reducerea de 10% de la El Corte Ingles, cred ca a fost  420 euro. Foarte scump, veti spune, dar eu cred ca in anii lungi, lungi, ca norii lungi pe sesuri, de asa-zis epilat definitiv, care au trecut si niciodata n-or sa vie iara, am cheltuit mai mult de atat. Mult mai mult. L-am primit cadou de ziua mea si am inceput sa il folosesc chiar din acea zi.. Nu aveam asteptari uriase. Mi se parea logic ca un aparat micut, pe care il folosesti acasa, sa nu aiba, nici macar teoretic vorbind, capacitatea combinelor pe care le gasisem in saloane si in centrele cvasi-medicale pe care le frecventasem.
AICI veti gasi cateva detalii tehnice, pentru ca vreau sa spun mai departe povestea mea si nu intentionez sa dau copy paste instructiunilor si caracteristicilor din brosuri, pe care, cu un simplu research, le veti putea gasi oricum peste tot.
Prima chestiune pe care am citit-o e ca aparatul nu se foloseste pentru fata. Am primit-o ca pe o lovitura, pentru ca problema mea-acolo era. Din prima, mie mi s-a parut o minciuna, deoarece dispozitivul e mic, forta aparatului e medie, deci doar daca ai doua maini stangi nu poti apasa un buton care sa declanseze un impuls luminos. In lunga mea viata alaturi de/paralela cu evolutia acestor aparate am ajuns sa cunsoc impostura si sa o taxez ca atare. Am trecut peste indicatiile lor pretioase si am aplicat scurt din prima doua impulsuri la mustata si doua impulsuri la barbie. Fara nicio ezitare. Nici nu am clipit, exact ca atunci cand ma uit la Urzeala Tronurilor. Splendid a fost, dar nu s-a intamplat nimic. Nu am pigmentat, nu m-a durut, nu m-am inrosit si culmea, nici macar nu m-am transformat in stana de piatra ca am indraznit o asemenea aroganta vis-a-vis de Lumea de la Philips. Dupa fix doua saptamani(asa scria in carte) am aplicat din nou. Si tot asa de vreo zece-cinsprezece ori, pana cand am observat primele rezultate. Lente, anevoioase rezultate, dar le-am observat. M-am declarat multumita si am perseverat. Din tot ce am incercat, mi s-a parut cel mai cinstit procedeu. Nu mai folosesc ceara deloc, doar lama din cand in cand. Acum perisorii sunt aproape invizibili, foarte pufosi, nu ma deranjeaza cu nimic. Lumea inhiba cresterea firului de par, deci vei realiza singura cand e cazul sa scoti pistolul sa aplici cateva impulsuri. In privinta Lumea, cheia succesului sta in perseverenta, daca esti genul care aplica o masca antirid si vrei sa arati ca la 18 ani, uita povestea, intensitatea impulsului nu este atat de puternica incat sa vezi rezultate in primele zece -cinsprezece sedinte. Reclama lor glamouroasa spune tandru ca acest lucru se va intampla in cinci sedinte, dar lucrurile sunt diferite de acel imaginarium promovat de Philips.
-va urma

miercuri, mai 30

O jumatate de adevar nu face cat un adevar intreg

Va voi spune si explica maine de ce doar 50% din promisiunile din aceasta reclama sunt adevarate. Dar cred ca se putea si mai rau...mult mai rau chiar. Am cumparat, am probat, am perseverat, deci stiu ce vorbesc.

luni, mai 28

3 minute si treizecisiuna de secunde de PRADA

De vazut, de ascultat si apoi de dat cu parerea:

Jurnalul epilarii mele definitive-partea a treia

Deci am renuntat dupa sapte sedinte sa mai merg la Miko, deoarece nu am vazut nici macar vreo schimbare partiala. La prima sedinta, dr Viviana Iordache mi-a spus ca dupa sase sedinte parul nu va mai creste, se va rari mult sau chiar va disparea. Garantat! Ca la Miko au cel mai scump si cel mai bun si mai performant aparat din tara, din lume, din Univers...
Cum dupa sapte sedinte eu aveam fix atatea fire cate aveam la inceputul tratamentului(cel mai scump tratament platit de mine vreodata!), am plecat de acolo invartindu-ma. Ce se intampla de fapt? Ma epila, dupa o saptamana parul cadea, era bine vreo luna si apoi crestea la loc. Acesta era tot epilatul definitiv. Il ametea putin si crestea la la loc. O luna de zile il radeam cu lama(nu aveam voie sa il epilez cu ceara, ca radacina sa poata fi depistata si distrusa de fascicolul luminos), apoi iar treceam pe la casierie sa achit inca o sedinta de asa-zis epilat definitiv.
Per total, concluzia mea a fost: prea scump, prea fara rezultate, prea minciuna pe bani frumosi...
A urmat episodul Coquette. Intai am fost la sediul din Eminescu(cel vechi), apoi s-au mutat intr-o vila din Floreasca si i-am urmat. Dintre toti cei cu care am vorbit, ei mi s-au parut cei mai ok. Nu tin sa ii laud, nu vreau sa ii recomand. O singura altercatie am avut, cand, clienta fiind de ceva vreme, m-au programat la o distanta de multe multe saptamani si am protestat destul de violent la telefon. M-au primit a doua zi, ca sa scape de gura mea, vasaziza lupta pentru drepturile tale nu e niciodata in van. Personalul era destul de amabil, nu stateai prea mult sa astepti, cum se statea la Miko, pana scrasneai din dinti de furie si neputinta, erau mai multe fete care lucrau in mai multe incaperi. Nu mai agream medicii vedeta, mi se acrise rau de tot, deci mi s-a parut relaxant sa pun intrebari peste intrebari si sa mi se raspunda cu oarecare bunavointa. Pretul sedintelor era mai mic. Pana sa apara ceva rezultate, am mai facut cu indarjire ardeleneasca inca vreo 12 sedinte, cel putin. Nu, parul nu a disparut. In cazul meu, reclamele nu functioneaza. Dar, spre marea mea bucurie, s-a mai rarit, s-a mai decolorat, s-a mai subtiat si a inceput sa creasca mult mai greu. Uneori, pe la finalul tratamentului, treceau pana si patru-cinci luni intre doua sedinte. Timp in care mai epilam firele razlete cu ceara. La un moment dat parul se intarea din nou si simteam ca a venit vremea sa merg la o alta sedinta. Cu o luna inainte de programare, treceam din nou pe lama, ca IPL-ul sa poata distruga radacina la parametri buni. La Coquette am facut per total vreo 20 de sedinte. Poate chiar mai multe. Cred ca inca am fisa de client la ei. Va reamintesc faptul ca este vorba doar de o portiune mica, in barbie, trei-patru impulsuri. Nu este vorba nici de maini, nici de picioare, nici de axila, nici de inghinal. Aici ma epilam in continuare cu ceara, cum am povestit si pe blog la un moment dat. Dupa ani si ani, opt-zece, vedeam si eu o imbunatatire. Nu a fost vorba ca inca mai credeam in epilatul "definitiv", ci ca rezultatele investitiei mele incepeau sa fie vizibile. O victorie mica, veti spune, dar va asigur ca pentru mine a fost foarte importanta. Ma gandeam chiar ca as putea incerca si zona de la mustata. Dar lucrurile s-au schimbat din nou, pe neasteptate.
Ce veau eu sa intelegeti pana acum, din primele trei parti: ca nimeni nu poate promite si garanta epilatul definitiv. Chiar daca il faci ca la carte, cum spune medicul dermatolog caruia ii platesti, plina de sperante,  tratamentul. Ca initial iti va spune de sase sedinte, apoi de zece, motivand ca tu esti mai speciala, mai fata si parul tau nu cade asaaa, ca la toata lumea, cu una cu doua. Pluseaza la 20 daca e cazul si te trimite la casierie. Doar ti-a spus ca esti speciala, da? Daca te-ai hotarat sa incerci epilatul definitiv, sfatul meu este sa te duci pregatita si sa iti asumi riscurile. Sa te inarmezi cu rabdare si sa tii cont ca banii pe care ii dai ar putea fi "dust in the wind", pana cand firave rezultate te vor ameti, soptind amagitor cantece despre chestii care ar putea fi oarecum, definitive.
-va urma

Azi imi place...

Neon Yellow Heels(sort of), 22 lire sterline, de la Topshop. Ok. ar merge si minty green, cu conditia ca modelul sa ramana acelasi...


joi, mai 24

Jurnalul epilarii mele definitive-partea a doua


Daca cumva credeti ca experientele nefericite povestite in prima parte a jurnalului epilarii mele definitive m-au convins sa renunt pentru totdeauna la a mai cauta cai verzi pe pereti- si ca gata, povestea mea s-a terminat, va inselati amarnic. Nici nu stiti cu cine aveti de-a face. Partea interesanta de-abia acum incepe. Urmatoarea mea oprire a fost Miko Med, la doctorita Viviana Iordache. Practic era vorba de o clinica atasata unui salon de infrumusetare. Pe Viviana Iordache am vazut-o de foarte multe ori la televiozr, explicand frumos, detasat, concludent si competent, cateva chestiuni care pentru mine erau de maxima importanta. Epilatul definitiv era pe primul loc. Am facut asadar programare, m-a primit peste doua saptamani, pentru ca era ocupata si odata ajunsa acolo la Miko Med, am facut anticamera pana m-am plictisit. Si cand m-am plictisti atat de tare ca ajunsesem sa ma intreb ce caut eu acolo, mi-a facut favoarea si m-a primit. Avea un cabinet splendid, profesional, alb si glamour. Parca era un iMac si noi pluteam ca savarinele prin Mac os x lion server, atat de sofisticat parea. Mi-a pus cateva intrebari, parea obosita si plictisita, a mazgalit ceva ceva pe o foaie, am semnat. Totul mi s-a parut superficial si am fost dezamagita. A plecat din salon, pretinzand ca trebuie sa aduca nu-stiu-ce de nu-stiu-unde, dar parerea mea este ca lucra si in incaperea de vis-a vis, pentru ca s-a intors abia dupa douazeci de minute. Imi aduc aminte de aceste amanunte deoarece am fost putin socata de cat de superficiala era toata abordarea. Explicatiile ei au fost extrem de zgarcite, spuse cu o voce moale, ca si cum eu ar fi trebuit sa stiu deja toate amanuntele care vor urma. Am facut numai partea"barbie",  in total patru  sau cinci impulsuri. Cred ca se platea impulsul, ceea ce mi s-a parut corect, deoarece portiunea poate fi mai mare sau mai mica si eu sunt de parere ca trebuie sa platesti ce consumi, nu pausal. Parul a cazut dupa o saptamana, dar peste o luna a inceput sa creasca la loc.Peste doua luni m-am dus iar. Am repetat povestea si peste alte doua luni. De sase sau sapte ori am fost la ea, fara rezultate notabile. Nu am pigmentat, nu au fost probleme de acest ge. Nu mi-a facut bine, dar nici rau. Interesant era ca prinsesem deja gustul. Erau cateva saptamani in care parul nu mai crestea, iar eu ma simteam foarte bine. Deci aveam dovada ca merita sa continui cercetarile in acest domeniu.
Asa cum le-am trait, asa le-am si povestit.
-va urma-

Fashion picnic at British Gallery

Un proiect extraordinar de frumos, pe care il promovez cu drag, British Gallery fiind un loc de suflet unde eu mereu m-am simtit bine. Iar intrarea este libera, bineinteles:)
Fashion Picnic at British Gallery se afla la editia a sasea si a fost creat cu scopul de a aduce laolalta pasionatii de design vestimentar si obiceiuri culinare, intr-o atmosfera tipic britanica. Reuniunea din gradina cu cires va fi o sarbatoare cu degustare de vinuri din portofoliul Domeniile Samburesti, cafea si biscuiti englezesti, in prezenta catorva designeri romani invitati sa isi expuna cele mai noi colectii din sezonul estival 2012. Tot timpul va fi vara si tot timpul conform planului. Intrarea va fi libera.

Din lumea celor care nu cuvanta...

Tocmai ce si-a pus straiele noi, usoare, din colectia de vara 2012, cand s-a trezit maturat de o rapaiala de ploaie, de nu-i venea sa creaza ochilor ..

miercuri, mai 23

Jurnalul epilarii mele definitive-prima parte

Incep jurnalul prin a va spune concluzia: ca din punctul meu de vedere si din experienta mea, epilatul definitiv nu exista. Este o fantasma in care eu nu cred. Nu stiu o singura persoana care sa fi efectuat acest procedeu costisitor si sa-mi spuna, fericita si cu mana pe inima ca rezultatul e definitiv. Toate fetele mi-au spus ca e scump, ca e dificil, ca nu merita si ca la un moment dat, dintr-o cauza sau alta, au renuntat. Sigur, am citit si eu reviste glossy care sustin ca asemenea fenomen exista, insa majoritatea articolelor sunt copy paste dupa comunicate de presa. Prima oara cand am auzit de acest procedeu a fost in urma cu 18 ani, cand aparatura era primitiva, iar saloanele de specialitate erau extrem de rare si procedurile-dureroase. IPL si laser erau SF, nici macar nu se auzise de ele. Am mers, acum 17 ani la un salon de langa Sala Palatului(am uitat cum se numea), deoarece imi doream sa scap de niste fire faciale pe care pur si simplu nu le mai suportam. Firele erau negre, pielea era alba.  Epilatul era "electric", adica se introducea un ac foarte foarte subtire in foliculul pilos si se incerca distrugerea lui cu curent. Am vazut ca acum poarta denumirea de"epilat cu socuri electrice" Desi se aplica local anestezic, durea foarte tare si era greu de suportat. Se ia fir cu fir, pana cand tipi ca nu mai suporti durerea si atunci sedinta e gata. Se platea la minut parca...in functie de cate minute suportai. Locul se inrosea, se umfla, puneam pungi de gheata peste pungi de gheata ca sa se vindece mai repede. O saptamana dura pana mai treceau neajunsurile, dar uneori ramaneam cu cosuri, cu care aveam mult de luptat pana cand se dadeau duse. Am facut in jur de zece sedinte, iar rezultatele au fost penibile, firele s-au mai subtiat o parere, cateva au devenit un pic mai transparente. Nu am putut continua, deoarece aveam impresia ca efectele secundare vor fi ireversibile. De fapt, teama mea era sa nu raman cu cicatrici de la atata intepat si iar intepat. Si nici nu mai suportam sa merg la salon. Nu trebuia sa te razi inainte de sedinta, nici sa te epilezi, firul trebuia sa se vada bine cand baga acul. Am intrerupt tratamentul, iar pielea si-a revenit, dar destul de anevoios, incetul cu incetul. Este o experienta pe care nu as mai repeta-o si pe care nu o pot recomanda. Preturile erau foarte mari. Dupa primul dezastru in capitolul epilatului definitiv, am luat o pauza lunga, vreo cativa ani, in care epilatul cu ceara mi se parea de neinlocuit. Traiam insa cu impresia ca tehnologia se va imbunatati si ca voi putea gasi variante mai putin abuzive. Dupa vreo sase ani, am tot citit de noi aparate minune, o noua metoda incepea sa faca furori: laserul. Doar la doua sedinte am mers, la un salon care avea sediul undeva pe langa Mosilor, nu mai tin minte numele lui( era celebru in acei ani, intre timp cred ca a disparut). Deja lucrurile se mai schimbasera, o specialista in halat alb facea onorurile, mi-a spus ca e doctorita, cred ca avea si diplome pe pereti si folosea un aparat enorm, cat un frigider, per total mi se parea mai sigur. I-am spus povestea mea, varianta de mai sus, a inceput sa imi susure la ureche, extrem de ademenitor, cat de performant si sigur e laserul, mi-a spus ca va incepe cu cea mai mica frecventa, sa se convinga personal cat de sensibil e tenul meu. Mi-a cerut pentru sedinta aceea o suma uriasa de bani, pe care am dat-o fara sa clipesc, convinsa ca epilatul definitiv exista, dar nu l-am descoperit eu, de mioapa ce sunt, asa-mi trebuie! Si-a pus ochelari, mi-a pus si mie, mi-a dat cu un gel transparent, a dat drumul aparatului, intr-un minut a si terminat, deoarece zona era mica-am cerut doar facial, unde erau problemele care ma deranjau, deci cateva impulsuri erau suficiente. Mi-a cerut sa nu ma epilez cu doua sau trei saptamani inainte de sedinta si sa il rad. Asa am si facut. La sedinta propriu-zisa nu m-a durut, nu m-a piscat, de fapt cred ca nu am simtit mai nimic. M-a asigurat ca in maxim o saptamana o sa imi cada tot parul atins de masinaria minune, mustata si barbie. Dar in prima saptamana nu s-a intamplat nimic, in a doua nici atat, in a treia la fel, intr-a patra cred ca m-am dus iar, deoarece ma convinsese la telefon ca trebuie sa mareasca frecventa, dar ce bine ca tenul meu nu a reactionat urat, ca nu au fost efecte secundare grave, ca daca m-am inrosit putin e semn bun. Povesti...A doua oara a marit frecventa, dar am plecat de acolo rosie- rosie in zona mustata, a doua zi au aparut bubite cu apa(ca si cum m-as fi ars cu fierul de calcat), dar eu eram deja plecata in vacanta, m-am tratat cu ce am putut. A cazut parul, asa cum spusese, au trecut si bubitele, dar eu nu am ramas doar cu aceste amintiri neplacute, ci si cu o sensibilitate extrem de marita in acea zona, pigmentez in fiecare vara, chiar daca aplic protectie solara mare. Dupa vreo trei saptamani, tot parul a reaparut. Da, pielea are memorie...
(va urma)

marți, mai 22

Ce ciudata e viata...

Acum mai bine de trei ani, cand am decis sa incep Blogul Adelei Sirghie, aveam scris primul articol si salvat frumos pe desktop. Era vorba de subiectul epilatului definitiv, un subiect greoi si tantos ca un cocos intr-o ograda de tarani bogati, subiect pe care eu il abordam frontal si in cunostinta de cauza.  La urma urmei, eu ma tot epilez efinitiv de mai bine de zece ani, deci cred ca toate concluziile la care am ajuns ar putea fi interesante pentru cititoarele mele. Deci aveam primul articol...insa am renuntat sa incep blogul cu el, deoarece nu aveam in acel moment nicio cititoare. Si aveam impresia ca acest subiect, care intereseaza milioane de femei, se va pierde in ceata romantica a inceputului de blog, atunci cand orice vizita, chiar si intamplatoare, este o victorie pe care o tii minte chiar si trei zile. Apoi au aparut date noi, am updatat articolul, m-am documentat, era cat pe ce sa il lansez online, dar mi-am dat seama ca era vara(si eu cred ca aceasta procedura trebuie efectuata in lunile cand lumina soarelui nu este covarsitoare si istovitoare si nu exista riscul pigmentarii in cazul tenurilor sensibile) si iar am amanat. La un moment dat, i-am promis unei cititoare ca voi publica online concluziile mele, insa iar am amanat, deoarece am primit cadou de ziua mea un aparat Philips-Lumea, pentru epilare definitiva (un fel de pistol, pentru folosit usor acasa)si prima incercare cu el a avut rolul de a schimba din nou toate datele problemei. Dupa cum stiti, mie nu imi plac textele lungi, iar acesta ajunsese, cu timpul, foarte stufos si simteam ca esenta se pierde in prea multe cuvinte si explicatii.  Si am lasat "taierea" lui pe o data ulterioara. Apoi am schimbat Mac-ul si am pierdut textul. Cred ca si el s-a revoltat de atata tinut pe tusa. Era tinut mereu pe pozitia "Pe locuri, fiti gata, start!", insa niciodata lasat sa alerge.
Asadar, acesta este, ati ghicit, un text promisiune, pentru ca dupa aceste marturisiri nu mai am cum sa dau inapoi. Voi incerca in aceasta seara sa gasesc textul vechi. Daca nu il voi gasi, voi scrie maine un altul, mai mare si mai frumos, dar il voi sectiona in cateva parti, voi publica una pe zi, ca sa fie mai usor de citit:)

duminică, mai 20

Parfumul rozelor de mai

 Am intrat in DM cu gandul sa imi cumpar batoane de susan cu miere(un deliciu, preferatele mele) insa am vazut standul de la Alverde pe care nu l-am bagat in seama pana in acest moment. Pentru ca aveam timp, am zabovit putin sa vad si sa testez aceste produse. Ca prima impresie, demachiantele si uleiurile faciale( asa-numitele uleiurile uscate) mi s-au parut demne de luat in seama. Preturile sunt mici spre modice. Am fost sedusa de o apa de trandafiri pentru ten sensibil, pe care am si cumparat-o, deoarece mi-am propus sa iau o pauza de la ceaiurile de rozmarin/busuioc. Este usoara, racoroasa si parfumata sublim aceasta apa de roze. O folosesc in dulcele stil clasic, pe post de lotiune tonica, dupa demachiere. Insa am pus-o si in pulverizator, ca sa ma pot bucura de ea dupa dus, dupa ce folosesc o masca faciala, sau cand vreau sa imi racoresc tenul. Daca imi amintesc bine, pretul ei a fost 10 sau 11 lei. Exista si varianta pentru ten mixt, cu alge de mare, dar pe mine ma tenta nespus de mult apa de roze si nu regret ca am cumparat-o, deoarece nu imi ingrasa deloc tenul. Ambalajul este ieftin, saracut chiar, eu am gasit repede un alt recipient, ca sa ma pot bucura pe indelete de parfumul rozelor de mai. Dar produsul e bun, eu il voi recumpara.

Din aceeasi gama, foarte tentante mi s-au parut servetelele demachiante, intentionez sa le cumpar si pe ele negresit, dupa ce termin ce am achizitionat din Spania, de la %DIA. De gama de make-up Alverde nu am fost deloc incanata, texturile mi s-au parut greoiae(dar recunosc faptul ca testerele lor nu aratau deloc bine), insa demachiantele mi-au placut mult.

vineri, mai 18

Just perfect...

Oftez dupa o fusta plisata perfecta. Inca nu am gasit-o, dar stiu ca se afla pe undeva, pregatita sa devina a mea, precum e si colierul de turcoaze pe care il astept de ani de zile...

joi, mai 17

Din lumea celor care nu cuvanta...

AZI a fost zi libera de barfe, smenuri, susanele, snoave, traditii si SUPERTITII DE DOI LEI:)

Azi imi place...Marion Cotillard

Pe Marion Cotillard am vazut-o chiar aseara in filmul Midnight in Paris(in rolul unei frantuzoiace de care erau indragostiti Picasso si Hemingway-da, amandoi in acelasi timp) si am revazut-o astazi  in Vogue Espania. Rochita nude pe care a purtat-o la Cannes este de la Dior-nu cred ca am vazut ceva mai dulce si mai suav in ultima vreme. Just perfect, just perfect...
P.S, filmul e bunicel, iar "epoca de aur" a Parisului este sublim conturata si populata de personaje precum Bunuel, F.S. Fitzgerald, Picasso, Dali, Hemingway, Gertrude Stein scl, mai ca nu ai mai pleca de acolo...



Before&After:)

Nu vreau sa pun neaparat accentul pe before&after, ci pe faptul ca frumusetea si stilul se pot educa pana ajung la cote impresionante, gen Penelope Cruz sau Uma Thurman. Cine a spus ca nu se poate, nu stia ce spune, clar!


marți, mai 15

Ca si cum Marie Antoinette s-ar duce la plaja

La Versailles, unde altundeva?
Chanel Resort 2012/13 AICI


Backstage:

Carl le-a spus, cu copy paste, evident -Let them eat cake:)


Vedeta prezentarii nu a mai fost, ca in alti ani, vreo nuanta sofisticata de lac de unghii, ci o alunita cu celebrul dublu c(vezi imaginile de mai sus). Unghiile manechinelor au fost incolore, deci iubitoarele de lacuri pot lua o mica pauza de la cumparaturi:)

Beatuynews alert:

In cazul in care nu stiati, iar primul lucru pe care il faceti atunci cand cumparati un produs cosmetic este sa va uitati la lista de ingrediente:


"Mineral Make-up Alert! Mineral make-up products may have a base of natural pigments, (rather than synthetic dyes) but can still contain chemical nasties. For example, a typical mineral make-up with a powder-base, may provide high coverage but often contains large amounts of bismuth oxychloride. This substance is known to cause skin reactions and irritation. It is important that mineral make-up is not compared with Dr.Hauschka's mineral make-up products, which are created from an entirely different concept."


preluare de pe site-ul dr Hauschka 

Azi imi place...

rochita, rochita, rochita:)

sâmbătă, mai 12

Jurnalul meu de beauty din primavara lui 2012-partea a treia

Ma gandeam ca poate ar fi cazul sa incep sa scriu la jurnalul de beauty de vara, insa luna mai este ultima luna de primavara, oricat de cald ar fi afara, asa ca varianta din titlu mi s-a parut cea mai potrivita. Plecasem la Barcelona hotarata sa cumpar servetele demachiante micelare de la firma Comodynes(despre care am citit in Vogue). Se gasesc in farmacii sau parafarmacii(din cadrul supermarketurilor). Sunt nou lansate pe piata de ge si imi starnisera interesul. Nu am mai incercat nimic de la Comodynes si este una dintre marcile care ma atrageau de multa vreme. Insa am intrat intr-un supermarket DIA%(cautand cu totul si cu totul altceva) si am descoperit servetelele lor demachiante. Erau ieftine si la oferta-doua pachete la pret de unul(30X2 =60 servetele, ideal pentru o consumatoare constanta, ca mine). Au costat ...in jur de un euro si jumatate, cred. Pentru cele care nu stiu, DIA% este un Carrefour mai ieftin, axat pe produse de baza. La sectiunea Parfumerie, au, sub marca DIA% , cateva produse de ingrijire: demachiant, lotiune tonica, vreo doua creme de fata, una pentru maini, un sampon, un balsam, un dizolvant de unghii(si acesta mi s-a parut interesant la prima vedere) Cand am luat de pe raft servetelele demachiante, nu cred ca aveam nicio asteptare de la ele. Eram foarte curioasa si ma gandeam cu mare bucurie ca le voi incerca in dimineata urmatoare. Lucru care s-a si intamplat, de altfel. Am ales varianta pentru piele sensibila, fata si ochi, fara alcool, evident. M-am gandit ca daca nu sunt ok, le voi folosi pe post de servetele umede pentru maini, sau ca le voi gasi oricum o utilitate.
Sunt eficiente, racoroase, placute in contact cu pielea, nu lasa filtru gras. Se descurca ok si cu zona sensibila din jurul ochilor, insa aici recomand un eye make-up remover special, Au suficient demachiant incat sa vrei sa le recumperi pentru fata, dar nu indeajuns de mult incat sa nu trebuiasca sa insisti in jurul ochilor pentru o demachiere corecta. Oricum, parerea mea e ca daca un servetel are prea mult demachiant, va curge din el si senzatia nu va fi prea placuta. Nu sunt uscate si aspre, in ciuda pretului mic. Am numai cuvinte de lauda la adresa lor. Daca treceti vreodata pe langa ele, aratati-le consideratie, deoarece merita cu prisosinta.
P.S. Am scris acest review deoarece multe fete s-au aratat interesate de produse pe care le gasesc numai in Spania.

Uichendicale si alte indragostiri:)


joi, mai 10

Breakingnews:Chanel No 5

Brad Pitt este primul barbat care va face reclama celebrului parfum Chanel No 5. Acesta a fost primul meu parfum adevarat, cumparat de la Paris. Pastrez si acum etui-ul, negru cu o banda aurie, foarte elegant.  dar nu l-am recumparat.  Voi incerca insa sa il testez din nou. Nu pot sa spun ca eu si Chanel No5 avem acum o relatie stransa, am impresia ca pur si simplu nu pot sa inteleg acest parfum, dar mereu mi-a placut Brad Pitt. De fapt imi place Brad Pitt de cand l-am vazut in Legendele toamnei, film pe care ti minte ca l-am mai recomandat pe blog. Asadar, Chanel No5 are nevoie acum de un facelift si de oarecare valva in jurul sau. Fiind eu cam rautacioasa cu parfumurile in ultima vreme, ma intreb oare de ce e nevoie de atat de mult tam-tam daca parfumul e oricum atat de cunoscut si atat de bine vandut?
Oricum, intrebarea mea este: Daca ar trebui sa numiti primul parfum care va trece prin minte, care ar fi acela?

Indragostiri:)

Nu imi place sa fac cronica de filme, cred ca ele, minunatele, sofisticatele, trebuie vazute, nicidecum povestite, insa poate va trezesc curiozitatea, in sensul ca vreti sa fugiti in week-end dupa filme faine, faine. Faine si subversive si cate si mai cate. Nu vi-l povestesc, nu va dau indicii- sper doar ca titlul filmului, Sleeping Beauty, sa va para indeajuns de decadent, si pot sa va promit grozavii...mari grozavii...

miercuri, mai 9

Din lumea celor care nu cuvanta...

Cand m-am intos la Bucuresti, debarcand dintr-un avion plin ochi cu microbisti spanioli, gata sa cucereasca Bucurestiul, am citit prognoza meteo si am vazut ca ma asteapta zile ploioase... asa ca primul lucru pe care l-am facut a fost sa caut online The Game of Thrones 4, 5 si 6, pe care le-am scapat cat am fost plecata...

sâmbătă, mai 5

Leave-in conditioner Frizz Living Proof

Un produs cu totul si cu totul de-a-ntoarselea. Leave-in "moisture restoring for dry or damaged hair" de la firma Living Proof, din categoria celor scumpe si dichisite, de nisa, anti-frizz, pe care l-am luat cu gandul sa il folosesc la Barcelona. Mare greseala. Imi este atat de dor de uleiul/serul de cuticule, incat ma uit cu jind, cu maaare jind cand vad ca trece pe langa mine cate o spanioloaica orgolioasa cu parul lucios. Leave-in-ul este aproape inutil. Nu il ma ajuta deloc atunci cand descalcesc parul cu pieptenele cu dinti rari, dupa baie. Trebuie sa trag de el, lucru pe care nu l-am mai facut de ani buni, raman multe fire agatate de piepten, varfurile nu par aranjate. realmente mi-a provocat o mare nemultumire acest produs. Il folosesc de la jumatatea parului in jos, acolo unde simt ca parul este mai aspru.  Trebuie sa folosesc mult produs pentru a avea cat de cat rezultate, dar am inteles ca aceasta este filozofia gamei. Cea de genul: ca trebuie sa pui mai mult pentru a avea reezultatul asteptat. Chiar si asa, eu nu sunt deloc multumita de talentatul domn living proof:(
 De cumparat,  va marturisesc din capul locului ca nu l-am cumparat, ci am fost norocoasa si l-am primit cadou, mai demult, la o lansare Sephora. Reprezentantii firmei, veniti special la Bucuresti pentru lansarea cu beauty editorii, au mentionat de cateva ori sa nu uitam sa aplicam cantitati generoase pentru a vedea efectele anti-frizz, lucru care nu mi-a prea placut, deoarece eu pledez pentru formulele concentrate. Tin minte ca samponul din aceeasi gama mi s-a parut ok, dar nici acela nu m-a facut sa cred ca trebuie sa il am si a doua oara. Il consider doar un one night stand:)

miercuri, mai 2

Giveaway-ul lunii mai by Adela Sirghie&Pronails

In aceasta frumoasa primavara, de an 2012, doua produse pentru ingrijirea unghiilor m-au fermecat. Ambele sunt de la Pronails si le-am dedicat review-uri generoase: Vitamina pentru cuticule si un sofisticat Active Hardener pe care il port si acum pe unghii. Intrcat multe cititoare s-au aratat interesate de proprietatile celor doua produse pe care le-am laudat, m-am gandit ca ar fi potrivit un giveaway al lunii mai care sa le contina.  Prin urmare, la finele lunii mai, cand toti trandafirii vor fi in plina floare, voi alege zece castigatoare. Fiecare va primi setul complet(nail hardener+vitamina pentru cuticule).
Conditiile sunt aceleasi, nu ma bantuie,  de ani buni, nicio urma de inspiratie sa le mai modific, banuiesc ca deja stiti unde le gasiti:)
Astept inscrierile voastre mai jos, la comentarii.
Va urez succes, dragele mele cititoare!