OPERATIUNEA DULAPUL. IANUARIE 2023

Nu am cumparat nimic inutil nici in 2020, nici în 2021, nici în 2022, din 2017 de fapt, iata ca sunt deja peste cinci ani în care mi-am resetat serios obiceiurile de consum si cred ca a venit vremea aceea, de sarbatoare aurita in calendar, cand vreau sa va spun ca sunt mandra de mine. 

Sunt intr-o perioada de becoming minimalist, care e foarte lenta, pentru ca eu renunt mai greu la lucruri, dar macar sunt ani buni, da, peste un cincinal a trecut de cand nu mai cumpar decat ceea ce am nevoie. Dacă ar fi sa mă iau peste picior, ceea ce și fac, iata, aș spune ca am început sa înfăptuiesc lucrurile ca la carte, ca am început sa mă supun unor reguli pe care nu le-am găsit în cărți, pentru ca nu acolo le-am căutat. Le-am căutat în mintea mea, ceea ce a transformat acest proces dificil, intr-o călătorie mai spiritualizata, spre centrul inimii mele și spre un stil de viață mult mai simplu, dar mai rafinat.

Am donat mult, am făcut mici retusuri dar și transformări mai mari, am facut cadouri, am vandut pe Dulapiorul parfumat, am aruncat ce era iremediabil stricat si nu mai putea fi reparat: toate acestea au venit la mine intr-un ritm mai lent, pe care am cum sa il neg, dar care mi-a dat posibilitatea sa rumeg bine unele mișcări din trecut, căci toate se leagă între ele cu fire aproape nevăzute, dar deosebit de puternice.

As fi vrut uneori sa fiu mai rapida, mai radicala, dar cred ca nu imi sta in fire acel dinamism heirupist, millenialist, pe care uneori il invidiez, alteori nu. Nu e nici bine, nici rau, e fix asa cum e, m-am obisnuit cu mine, iar distanta dintre mine și mine e din ce în ce mai mică. 

Rar sunt spontana în materie de cumpărături, rar mă mai ametesc. Nu am strâns niciodată multe lucruri și nu a căzut niciodată dulapul pe mine de plin ce era, dar totuși am strâns și eu, am mai cumpărat și impulsiv, fără sa fie cu adevărat nevoie. Acum mă gandesc și mai bine, de zeci de ori, cantaresc, elimin, fac din nou ordine, mai scot cateva produse. Apoi ma decid unde merg fiecare. Au fost, de-a lungul timpului, vorbesc aici tot de ani de zile, cateva trieri serioase, deci devine din ce in ce mai dificil sa scot din lista lucruri, caci intervine tot mai des si partea sentimentala: geanta Charles Jourdain pe care am cumparat-o prima oara cand am fost la Paris, din anii '60. niște bijuterii vintage de la Majorica, luate prima oară când am ajuns în Insulele Baleare, un șal portocaliu de mătase cumpărat, la începutul anilor 2000, din Krabi, Thailanda -pe acesta l-am dăruit, alături de alte mici comori, unei asociații pentru pisici, l-au vândut ei și au făcut astfel rost de bani pentru sterilizare și mâncare pentru sufletele pe care le au în grija. Sunt lucruri pe care nu le mai port de peste zece ani, unele nu isi mai găsesc rostul, altele încă și-l găsesc și continua sa facă parte din viața mea.

În tot acest timp am reușit sa mă organizez mai bine, dar sa și realizez, chiar cu un sentiment de duiosie, ca și lucrurile noastre au o viață a lor, ca au și ele ''cei mai frumoși ani", după care farmecul lor dispare. Nu atașamentul fata de lucruri este discutat aici, ci atașamentul fata de toate lucrurile, fata de lucrurile pe care nu le mai porți, nu le mai vrei, și nu le mai poți păstra. În schimb, poți și ai oarecum datoria sa le dăruiești o alta viață. Cred ca este cel mai frumos gest pe care poți sa le faci pentru ele, după ce te-au servit și te-au bucurat și ți-au împodobit viața și sufletul.

Sunt, în dulapul meu, câteva pieste cumparate în anii '90, pe care le voi păstra însă pentru totdeauna, pentru ca încă le port, iar silueta mea nu s-a schimbat. Acestea sunt, cred eu, cele mai valoroase. Iti reamintesc faptul ca ai făcut și alegeri bune, ca nu ai fost o fata nesăbuită în tot acest timp.