Legende din Noaptea Sfantului Andrei

Traditii populare in noaptea de "Santandrei"

In noaptea Sf. Andrei, care e si prima noapte a Anului Nou dacic, se spune ca deschid cerurile, pentru ca acum se intalnesc cele vazute cu cele nevazute, lumina cu intunericul, se innoieste timpul, moare haosul si se naste armonia din om si din univers. Ce e inauntru, e si in afara ...

Acum, puterea lupului e cea mai vie. Despre aceasta noapte se spune ca ar fi cea in care duhurile malefice, cele numite in traditia populara strigoi, moroi sau pricolici - au o putere mai mare decat in restul anului si sosesc printre oameni sa le faca rau. De aceea trebuie sa se ia masuri de prevenire a acestor rele:  se coc pentru belsug placinte cu dovleac si turte de malai, se ung usile si ferestrele cu usturoi si se ascund coasele. In noaptea de "Santandrei" oamenii evita sa iasa pe ulite. Ei raman in case protejati de usturoiul de la intrare si de lumina candelei aprinse. Baietii si fetele organizeaza o petrecere in timpul careia vor "pazi usturoiul" .

Tot de Sfantul Andrei, datorita transparentei granitelor dintre lumi, se dezleaga secrete, se descopera autorii unor crime sau ale unor furturi. Acum se fac previziuni pentru anul urmator: daca in aceasta noapte este senin si cald va fi o iarna blanda, iar daca este ger va fi o iarna grea.

Lupul in traditia dacica

Dacii aveau ca totem lupul, cel mai feroce animal din aceasta zona, singurul care nu poate fi imblanzit sau dresat. Razboinici neinfricati, dacii se identificau cu acesta, numindu-se ei insisi lupi (daos- isemnand lup in dialect traco-frigian,) sau cei care sunt asemenea lupilor.

Despre steagul dacilor, corpul de balaur cu cap de lup, Nicolae Iorga spunea ca acesta este "esenta religiei stramosesti". Aparitia lui semana groaza printre dusmani. Stegarul purta ridicat acest stindard care avea pe corp solzi mobili de metal. In goana calului, aerul care patrundea prin gura larg deschisa a lupului scotea sunete sueratoare, insotite de zgomotul solzilor care se loveau intre ei. Luptatorii purtau pe fata masti de lup sau urs inspaimantandu-i pe dusmani cu sunete ingrozitoare.

Legenda Marelui Lup Alb, protectorul Daciei

Legenda Lupului Alb, slujitor al lui Zamolxis este surprinzator de asemanatoare cu cea a zeului Apollo la grecii antici. Acesta isi avea templul pe insula Alba (Leuke), pe malul Marii Negre (actuala Insula a Serpilor). 

In fiecare toamna, se spune ca Apollo se retragea in misterioasa tara a hiperboreenilor, pentru a petrece iarna. El era conducatorul acestora denumit si Lycantropul - Lupul Alb, divinitate respectata cu sfintenie de catre stramosii nostri drept protector si salvator in clipe de cumpana. Pentru a contracara credinta in puterea magico-mistica a lupului, crestinismul primitiv l-a investit pe Sfantul Petru (Samedru) cu atributele de pastor al lupilor (care sunt considerati cainii sai) impreuna cu Apostolul Andrei, care a propovaduit crestinismul in "teritoriile lupilor" si a fost tot timpul vegheat de Marele Lup Alb. 

În noaptea de Sântandrei se organiaza, până la începutul secolului al XX-lea, în satele din Colinele Tutovei, o petrecere a tinerilor, asemănătoare Revelionului contemporan, numită Noaptea Strigoilor sau Păzitul Usturoiului. Pentru a fi feriţi de acţiunea malefică a moroilor şi strigoilor, aceştia camuflau şi ungeau cu mujdei de usturoi ferestrele şi uşile casei unde se făcea ospăţul. Fetele veneau cu câte trei căpăţâni de usturoi, le puneau laolaltă într-o covată păzită de o bătrână la lumina lumânării. Complet izolaţi de lumea din afară, participanţii se distrau, cântau, jucau, beau, mâncau, glumeau. O băutură rituală nelipsită de la ospăţ era Covaşa, preparată prin fierbere şi fermentaţie din făină de grâu amestecată cu făină de porumb şi apă. Dimineaţa, tinerii ieşeau în curtea casei, unde jucau covata cu usturoi în mijlocul horei. Se împărţea usturoiul şi, în mare veselie, se întorceau pe la casele lor. Începea un nou an. Usturoiul privegheat se păstra ca ceva sfânt, la icoană, şi se folosea, peste an, pentru vindecarea bolilor, prinderea farmecelor şi descântecelor etc.
Prof Ion Ghinoiu