Si nu cred ca exista pentru mine panica mai mare decat sa ma chemi la o nunta. Cu siguranta voi sari (fara nicio gratie sau remuscare) peste partea cu biserica, chiar daca te cunosc de cand eram copilite, iar petrecerea de dupa- ei bine, ma omoara. Nu sunt ceea ce se cheama o nuntareasa. Nu voi privi cu ochi buni nicio traditie, oricat de dragalas si dulceag ar veni impachetata. Dupa ce beau un pahar de vin si iti doresc sincer casa de piatra, dupa ce mananc antreul, ma apuca somnul si vreau acasa. Nu ma dezmint. Ma plictiseste sa stiu ce va urma: disco, populara, furatul miresei, plicurile cu bani.
Singura nunta interesanta mi s-a parut a Andrei, o prietena draga, caci ea se marita cu un grec si am spart farfurii la greu, invitatii ei si invitatii lui. Apoi am dansat draceste pe cioburi si podeaua scartaia sub picioarele noastre. Dupa ce am spart toate farfuriile, am spart si toate paharele, cu naduh si ca sa le creasca lor norocul conjugal(si da, le-a crescut), de a trebuit sarmana mireasa sa plateasca toate seturile restaurantului. Le-a luat vesela noua, dar nu a carcotit deloc, caci stia ce o asteapta de la bun inceput. Prin urmare, nu a prea facut cine stie ce bani, dar nefiind din start vreo nunta cu dar, nici nu s-au asteptat la asta.
In ceea ce ma priveste - nu numai ca eu nu port verigheta, dar nici macar nu am cumparat verighete atunci cand m-am casatorit. Nu m-am logodit la biserica si nu m-am casatorit la biserica. Cu toate acestea, sunt foarte fericita si am o viata frumoasa pentru care ii multumesc si lui Dumnezeu, in fiecare zi.
Socotesc ca logodna inseamna momentul acela cand te hotarasti ca in anul X, ziua Z, te mariti. Am primit un inel frumos, pe care mi l-am ales eu. Am si inel de casatorie, ales tot de mine. Aur alb si diamante. Ambele.
Rochie speciala nu am avut, desi m-am straduit si am cautat (pana m-am plictisit si am renuntat), am purtat o fustita de la Zara, rosie, si o bluzita alba de la Topshop. Pana in dimineata mersului la primarie, nu am stiut cum ma voi imbraca. Doar despre cununia civila pot sa vorbesc, caci la biserica eu nu am vrut. Nici nu a intrat acest subiect in discutie vreodata. Eu nu sunt genul care sa pupe poala popii. Niciodata. Si la o asemenea grozavie, nimeni nu a putut sa ni se opuna, caci si sotul gandea la fel. Nunta mea a fost un fel de petrecere, la care unii invitati nici nu stiau ce sarbatorim si de ce sunt invitati. Unii chiar i-au spus sotului meu La multi ani, gandindu-se ca s-ar putea sa fie ziua lui-vreo 20 de persoane cu totul. Intr-un fel sau altul, i-am luat prin surprindere pe toti. La final. ne-au felicitat, evident. Unii erau de-a dreptul uluiti. Altii asa au ramas si acum. Cred ca nici acum nu isi pot explica ce duh ne-a luat mintile si nu am respectat traditiile. Niciuna dintre traditii, sa fim bine intelese.
Vi se pare putin? Ei bine, fericirea mea era completa, caci iubeam si eram iubita. In continuare iubesc si sunt iubita.
Biserica nu are nimic de-a face cu asta.
32 de comentarii:
Cata dreptate ai! Cat e de important ca exista iubire si ca ati ales cu inima voastra nu cu a familiilor si apropiatilor vostri!
Ma bucur asa mult cand aud ca mai exista oameni care nu fac nunti pentru afaceri sau pentru a multumi familia..
Pe blogul "Lumea vorbeste" tin minte ca am citit despre faptul ca nu porti verigheta si ca nu ai avut rochie de mireasa. Exact cum spui, de obicei la nunti stii ce urmeaza "a fost Meneaito, urmeaza gaina, a fost gaina, urmeaza jarteaua, a fost jarteaua, urmeaza tortul, a ba nu, mai urmeaza o hora". Imi plac oamenii care nu fac un anumit lucru doar pentru ca asa trebuie s-au pentru ca se tem de ce va spune lumea.
Azi simt ca te-am redescoperit, draga Adela!
Cu bucurie, ca intotdeauna :)
@Lorena Pintilie: numai asa poti avea o viata frumoasa si linistita(cu tine insati), daca gandesti cu mintea ta...
Am vrut sa spun "sau" nu "s-au".
@Laura: exact, am preluat niste randuri de acolo, mi-am dat, intr-un fel, copy paste:)
Hapi Riverwoman e de vina, ea m-a indemnat:)
@Monica: da, am multe povesti, poate ca ar fi cazul sa le si spun...
Draga Adela, mi-a placut ce am citit si ma bucur ca cineva are forta sa faca altfel decat toata lumea! Am ajuns la tine prin blogul lui Hapi pe care o citesc cu aviditate de cateva zile si pentru ca am citit tot ...m-am uitat si pe margine...asa ca am dat de tine and I am very happy I did....
Toate cele bune!
draga mea , superb ai scris, sunt total pe aceiasi lungime de unda. nici eu nu am purtat vreodata verigheta, dar sunt foarte fericita. te imbratisez!
Cred ca nici nu scriai mai bine. Exact la fel imi doresc si eu si nici mie nu imi plac nuntile traditionale.
Ce-mi plac mie povestile tale :) abia astept sa ne mai spui si altele, asa, la ceas de seara :)
Sunt de aceeași părere cu tine, Adela! Nici eu nu-mi doresc să mă căsătoresc la biserică, să port cine știe ce rochie de prințesă ori să stau să mă fure cineva în noaptea nunții.
De partea cu darul nici nu mai discut. Nu-mi imaginez cum poți să ceri bani pentru... dragoste, în fond!
În privința verighetelor nu am o părere exactă. Cred că aici fiecare decide dacă vrea ori nu să poarte. Cunosc cupluri în care doar unul dintre soți poartă, iar celălalt nu se isterizează. Mulți fac mare tam tam pe subiectul ăsta, dar în fond verigheta e și ea un inel într-o formă mai grosolană și oricine are dreptul să aleagă dacă s-o poarte ori nu.
Asa o nunta simpla vreau si eu! Eu cand ma gandesc la clanxoane, la hore, la saraca gaina si la alte grozavii ma apuca migrena. Nunta mea o sa fie simpla: Civil-biserica-o mica petrecere, lumea acasa, noi in luna de miere dupa 3-4 ore de petrecere.
Te admir pentru faptul ca ai avut curajul sa faci cum gandeai, cum ti-ai dorit. Probabil ca si eu ar trebui sa fiu mai mult asa. Si cu siguranta, multi altii ar trebui sa inceapa sa gandeasca cu creierul lor, nu cu al "celorlalti"... Dar pentru asta rebuie sa fii deschis, atfel...
Pesemne ca sunt si multe fete care nu sunt de acord cu mine. care au crescut gandindu-se la rochia alba si lunga, la nunta mare, la invitatii aurite si la verighete. Faptul ca eu nu mi-am dorit aceste lucruri niciodata nu inseamna ca nu le inteleg dorintele. Legitime, evident. Ceea ce vreau eu sa subliniez este urmatorul lucru: fa lucruri pentru tine si pentru sufletul tau, nu pentru ca trebuie si asa vrea mama, soacra, matusa sau verisoara. Daca sufletul tau merge in directia traditionala, urmeaza-ti visul acesta
Dar daca nu merge in directia traditionala, indrazneste sa faci ce trebuie pentru a fi fericita. Nu iti lasa nunta in mainile celorlalti. Tu te mariti si tu trebuie sa spui cum va fi. Acum si pururea si-n vecii vecilor.
Draga Adela, vreau sa iti spun ca am citit cu drag ceea ce ai scris si m-am regasit. Si eu port un singur inel de logodna (copia celui de la Dior cu "oui" dar facut la comanda in romana, adica "da" din aur alb si foarte simplu). Am facut cununia civila si doar atat....fara biserica, fara verighete, fara spovedanii, fara rochie de mireasa si frac la mire si vreau sa spun ca suntem foarte fericiti si asa.
Iti multumesc ca ma lasi sa cred ca mai sunt si alte persoane care gandesc asa.
daca tu si sotul tau asa va ti simtit bine ce mai conteaza , acum tot ce conteaza sa va iubiti si sa fiti fericiti pana la adanci batranetii ..
Total de acord cu tine...Ma trag inapoi cand vine vorba de nunti. Am norocul de a nu locui in Romania si deci am si o scuza...chiar daca biletele la low cost costa chiar putin ;) Nu am verigheta, am primit doua inele, ambele din aur alb cu diamant. Unul ales de el si altul de mine ;)M-am casatorit intr-o rochie Mango de 50€ :))) si m-am dus la primarie sa semnez miercurea, ca sa nu ma streseze nimeni suflandu-mi in ceafa ca trebuie sa intre dupa mine...Am fost acum doua saptamani la o nunta (a treia la care particip) si mi-a placut cat de cat pentru ca era altfel. Dar voi continua sa refuz politicos alte evenimente de acest gen ;)
Important este ca eu sunt fericita si fara verigheta, fara rochie de mireasa si alte acareturi.
Oricum, daca vreodata voi hotari sa imi fac si nunta cu petrecere si rochie...in mod sigur nu voi chema pe tzatza Floarea pe care nu am mai vazut-o de 20 de ani sau pe colegul lui colegul lui taica-meu pe care nici macar nu il cunosc. No way!!!!
Tot mai multe prietene imi spun ca nu isi doresc nunta cu chef traditional si biserica, dar ca le constrang mama, tata, soacra sau chiar mirele. Apoi am alta prietena care mi-a spus deschis ca fac nunta pentru bani, fiindca mirele are multe rude bogate s ca au nevoie de bani de prima casa... E o industrie. Nu prea poti face compromisuri nici la muzica, meniu sau alte "ruperi de turta" (cat de pervers poate suna "a rupe turta miresei"?) pentru ca daca musafirii nu-s multumiti, si intotdeauna sunt unii care nu sunt, nu vor decarta sumele asteptate. Asa ca toate sunt la fel.Mai bine lipsa.
ooahhhh ! am citit hlizind aceasta marturisire ..de drag cum stii sa scrii si ptr ca descopar ca nu sunt prima pacatoasa de felul asta :-D Exact asa cum ai descris mi s-a intamplat si mie! Inelul din aur alb cu diamante de la Folli Follie , nici macar cel clasic ca aveam oroare la inelele de genul care se agata in orice:-)) Cununia am facut-o in 3 ptr ca era si fiica mea pe-acolo intr-o zi frumoasa de decembrie , imbracati lejer cu nasii si parintii, fratii si un preten burlac :-)) A fost ceva intim , simplu exact cum suntem de fapt , cum ne iubim si cum traim in continuare. Bizbriurile nu-si aveau rost in viata noastra. si , cum ziceai si tu ...biserica n-are a face cu fericirea noastra ..ci mai mult cu gura lumii :-)
Complet de acord!
Si eu am oroare de nunti, nu imi plac, nu merg la ele indiferent a cui e nunta. Niciodata nu mi-am dorit o nunta mare la care sa invit toate neamurile pe care nu le cunosc, sau rochiile alea de printesa ridicol de mari....vai mi se face rau numai cand ma gandesc!
E atat de enervant sa aud oamenii cum spun "asa e traditia" sau "asa trebuie". Nu, nu asa trebuie, este nunta MEA si o sa fie cum vreau EU nu cum vor altii. Ar fi bine daca mai multe femei ar intelege asta si nu s-ar mai lasa conduse de parinti, bunici, prieteni sau traditii.
nici eu nu port verigheta, am una dar o port rar!!!
Si eu m-am casatorit civil, nici macar intr-o zi de week-end, ci intr-o zi de luni, 7 decembrie. Nu am avut rochie alba, martorii i-am "cules" de pe drum :)) A fost o casatorie oarecum secreta, adica parintii stiau ca ne vom casatori, dar nu stiau si cand, iar martori urmau sa ne fie niste angajati ai primariei, dar ne-am intalnit pe drumul spre aceasta cu un verisor si iubita lui, care au vrut sa ne fie martori.Am avut verighete, dar le-am amanetat, pentru ca nu le purtam. Acum nu inteleg de ce le-am facut de la bun inceput, mai ales ca noi nu suntem fani aur si alte metale pretioase. Si noi zicem "pas" invitatiilor la nunti. Pentru mine e too much ce se intampla la o nunta in Romania, prea mult tam-tam, prea multe feluri de mancare pentru o singura noapte, prea mult stres pentru bietii miri care abia apuca sa se bucure si ei de nunta lor...aaa...si nu pot suporta muzica lautareasca!
@Ioana: parca ai fi prietena mea Valentina, exact asa a procedat si ea, in urma cu vreo 13 ani, a luat martori de pe strada... e casatorita si fericita si cred ca nu regreta nimic...
ma bucur ca nu sunt singura care fuge de traditii ca dracu' de tamaie.
si eu as vrea sa ma marit fara tam-tam si, in cazul fenomenal in care as face nunta, nu cumva sa incerce cineva sa ma fure ca nu raspund de faptele mele :))))
Buna fetelor,
Si eu sunt de acord cu Adela, ca un cuplu ar trebui sa se casatoreasca daca vrea si cum vrea. Nu sunt impotriva nuntilor, verghetelor etc, dar cred ca fiecare ar trebui sa faca ceea ce-si doreste, nu neaparat altfel, nici pe dos decat ce zic ceilalti. Si daca partenerul tau nu e pe aceeasi lungime de unde cu tine, e cam trist. Nu m-am gandit cum vreau sa fie nunta mea sau ce inel imi doresc (am 27 de ani), dar stiu sigur ca o sa fac asa cum imi doresc atunci si o sa aleg ce-mi place si cred eu ca ma face fericita.
O admir pe Adela pentru ca isi asuma stilul ei si n-a incercat sa para niciodata altfel decat e.
Eu m-am maritat acum 5 ani in blugi, tricou si tenesi, iar pe tricou era un mesaj sugestiv, iar la petrecere am avut o rochie rosie de la Mango. Sigur ca cei mai batrani din familie erau uluiti, iar cei tineri erau alaturi de noi si ne felicitau si pentru ca am ales sa fim noncomformisti chiar si in ziua nuntii. Ce-i drept se asteptau noi fiind contra-traditii de toate felurile. Socul cel mare a venit cand am anuntat ca...tadam...nu ne vom casatori religios. A fost un moment foarte funny pentru ca toata lumea se astepta sa anuntam o sarcina probabil din moment ce am spus ca avem o surpriza.
Deja incepusera sa se gandeasca ca ceva nu e bine, sigur ma inselat sau ma batut, rudele mele cunoscandu-l pe sotul meu de mic mereu il laudau cat este de atent cu mine, acum erau gata sa parieze ca mi-a facut ceva rau. Cand apele s-au mai linistit, adica nu ne-au mai spus la fiecare intalnire "si totusi voi chiar nu vreti sa va casatoriti la biserica, sa aiba si Irina rochie de printesa cum viseaza toate fetele?", ne-am gandit ca da, vrem sa ne casatorim, vreau rochie alba, nu de printesa NEVER EVER si nu pentru ca am visat ca toate fetele ci pentru ca asa ne-a venit noua pe moment. Astfel ca in iulie m-am casatorit in rochie alba, nici de printesa, nici de zana, nici macar de sirena chiar daca nunta a fost la mare, ci intr-o rochie simpla, lunga, alba, doar ca la nunta am fost doar noi 2 si 10 prieteni foarte, foarte buni, si parintii nostri, fara rude necunoscute, fara lautari si fara sarmale. Ah, si da, m-am casatorit si la biserica. Acum 5 ani daca imi spunea cineva treaba asta n-as fi crezut in veci pentru ca nu mi-am dorit o nunta la biserica, iar toata ideea cu, cununia religioasa cred ca a fost alimentata de omuletul din mine. Mi-a placut atat de mult de mine insarcinata incat m-am decis sa devin mireasa :) Sigur, sunt o pacatoasa, m-am maritat gravida, dar ce vreau sa spun este ca never say never. Nici acum nu stiu de ce am facut-o, parintii si restul rudelor chiar nu ne-au influentat deloc, insa pur si simplu a fost o chestie de moment.
Suntem foarte fericiti cu deciziile noastre, chiar nu-mi pare rau deloc ca nu ne-am chemat rudele la nunta, iar parintii nostri au fost foarte fericiti insa si usor uluiti totul fiind pe fuga, a fost ceva de genul "veniti sau nu?". Nu ne-au judecat nici o clipa ceea ce ma face si mai fericita cu decizia luata, iar pentru ei cred ca a fost o usurare ca in sfarsit am facut-o si pe asta.
Uf, am scris un roman si as mai avea atatea de povestit de la nuntile pe la care am mai fost si la care am plecat mai obosita decat dupa 2h de sala.
Sa stii ca nici eu nu regret, Adela! Privind in urma, chiar ma bucur ca am procedat asa, ma simt mandra de noi, stiu ca a fost momentul nostru si am profitat la maxim de el, doar noi doi, in liniste...
Eu m-am maritat acum 5 ani in blugi, tricou si tenesi, iar pe tricou era un mesaj sugestiv, iar la petrecere am avut o rochie rosie de la Mango. Sigur ca cei mai batrani din familie erau uluiti, iar cei tineri erau alaturi de noi si ne felicitau si pentru ca am ales sa fim noncomformisti chiar si in ziua nuntii. Ce-i drept se asteptau noi fiind contra-traditii de toate felurile. Socul cel mare a venit cand am anuntat ca...tadam...nu ne vom casatori religios. A fost un moment foarte funny pentru ca toata lumea se astepta sa anuntam o sarcina probabil din moment ce am spus ca avem o surpriza.
Deja incepusera sa se gandeasca ca ceva nu e bine, sigur m-a inselat sau m-a batut, rudele mele cunoscandu-l pe sotul meu de mic mereu il laudau cat este de atent cu mine, acum erau gata sa parieze ca mi-a facut ceva rau. Cand apele s-au mai linistit, adica nu ne-au mai spus la fiecare intalnire "si totusi voi chiar nu vreti sa va casatoriti la biserica, sa aiba si Irina rochie de printesa cum viseaza toate fetele?", ne-am gandit ca da, vrem sa ne casatorim, vreau rochie alba, nu de printesa NEVER EVER si nu pentru ca am visat ca toate fetele ci pentru ca asa ne-a venit noua pe moment. Astfel ca in iulie m-am casatorit in rochie alba, nici de printesa, nici de zana, nici macar de sirena chiar daca nunta a fost la mare, ci intr-o rochie simpla, lunga, alba, doar ca la nunta am fost doar noi 2 si 10 prieteni foarte, foarte buni, si parintii nostri, fara rude necunoscute, fara lautari si fara sarmale. Ah, si da, m-am casatorit si la biserica. Acum 5 ani daca imi spunea cineva treaba asta n-as fi crezut in veci pentru ca nu mi-am dorit o nunta la biserica, iar toata ideea cu, cununia religioasa cred ca a fost alimentata de omuletul din mine. Mi-a placut atat de mult de mine insarcinata incat m-am decis sa devin mireasa :) Sigur, sunt o pacatoasa, m-am maritat gravida, dar ce vreau sa spun este ca never say never. Nici acum nu stiu de ce am facut-o, parintii si restul rudelor chiar nu ne-au influentat deloc, insa pur si simplu a fost o chestie de moment.
Suntem foarte fericiti cu deciziile noastre, chiar nu-mi pare rau deloc ca nu ne-am chemat rudele la nunta, iar parintii nostri au fost foarte fericiti insa si usor uluiti totul fiind pe fuga, a fost ceva de genul "veniti sau nu?". Nu ne-au judecat nici o clipa ceea ce ma face si mai fericita cu decizia luata, iar pentru ei cred ca a fost o usurare ca in sfarsit am facut-o si pe asta.
Uf, am scris un roman si as mai avea atatea de povestit de la nuntile pe la care am mai fost si la care am plecat mai obosita decat dupa 2h de sala.
Nu-mi plac obiceiurile de la nunti si asta e probabil motivul pentru care nu-mi plac nici nuntile. Am fost anul trecut la prietena mea din copilarie si a trebuit sa indeplineasca toate traditiile astea stupide, ca asa a vrut mama ei, care, de altfel, a si platit tot ... Nu mi s-a parut ca s-a distrat prea mult la propria ei nunta, dar asta e partea a doua. Eu am stat pe scaun toata noaptea, am mancat si m-am uitat pe pereti. Peste 3 saptamani ma duc la nunta altei prietene, sunt curioasa cum decurge, caci nu vrea sa divulge nimic si nici traditionalista nu este.
La nunta mea, daca o sa fie una, nu o sa existe nicio traditie stupida, e clar. Ca verigheta o sa am un inel frumos si finut, nu unul imens pe care sa scrie bvlgari si sa-mi rupa degetul. Si am vazut o rochita tare frumoasa pe asos, ea o sa fie rochia de mireasa ;) Biserica nu cred ca bifez, nu am treaba cu ea.
Te inteleg perfect.
Dragostea si casatoria nu tin de nunta, biserica sau obiceiuri.
Si nimic nu garantaza fericirea unei relatii, nunta e doar un prilej de a petrece si pentru multi (din pacate) de a face bani.
Nici eu nu-s ahtiata dupa nunti, mai ales ca toate au fiiiiiiix acelasi tipar, pana acum din peste 10 la care am fost invitata, m-am simtit cu adevarat bine si fericita de fericirea mirilor doar la doua, in rest, ca si cum n-ar fi fost, timp pierdut.
Una din chestiile dragute care-mi place in calitate de invitata totusi e ca ma pot imbraca si aranja cum ma taie capul. :))
Nu stiu la ce se refera "traditii" pentru ceilalti, eu daca as fi putut m-as fi casatorit doar religios, pentru ca slujba de cununie mi se pare inaltatoare. Am simtit nevoia sa am binecuvantarea lui Dumnezeu si dupa slujba chiar am simtit-o, din plin. Stiu ca e la moda sa nu mai fii de acord cu nimc, sa fii cat mai razvratit, iar daca mai esti si impotriva religiei esti chiar un produs iubit de societate, dar eu am facut ce am simtit si lucrul in care am crezut cu tarie. Nu m-a interesat nicio clipa ce viata a dus preotul care m-a cununat, nici de slabiciuni avea, pe mine m-a interesat sa imi faca slujba de care simteam ca am nevoie. Verigheta pe care o port e un inelus subtire din aur alb cu un diamant incrustat.
Trimiteți un comentariu