Cand eram mica, nu mi-am dorit nici cea mai mare si cea mai frumoasa papusa de la Romarta Copiilor, nici nu stiu ce bicicleta, nici nu stiu ce alte "gadget-uri" erau la moda in anii copilariei mele comuniste. Mi-am dorit pisica sau catel. Nu conta, pui mic sa fie. Ai mei mi-au cumparat papusi, jucarii, bicicleta si fel de fel de lucruri frumoase, pentru care le multumesc. Dar niciodata nu au acceptat sa avem un animalutz. Inutil sa spun ca as fi dat bucuroasa sacul cu jucarii pentru un suflet mic. Vad ca parintii inca se tem sa accepte animale de companie, chiar daca sunt santajati de copii cu fel de fel de promisiuni si imi pare rau, caci dragostea, responsabilitatea, grija si compasiunea aici isi au radacinile...
18 comentarii:
Tare simpatica imaginea, ma gandesc totusi cum ar fi fost sa mearga prin casa cu labutele pline de vopsea, sa nu mai zic ce fel ar fi arata un copac:)).
@pirvanmarian: cred ca erau acuarele, se stergeau usor:)
mare adevar graiesti :)
mare adevar graiesti!
Iar acum,majoritatea copiilor vorbesc cel mult de animale doar in aplicatii.
acum ai?
Poza, impreuna cu cele spuse de tine, iti mangaie inima!
Da, acum am doua matze frumoase si cuminiti, care imi insenineaza diminetile: Ciocolina si Ringhishpinghi:)
@Andreea: da, rareori parintii accepta animale de companie in preajma copiilor.
@Laura: da, si cred ca e mare pacat.
i still want a dog, but we love to travel a lot so we cannot leave the dog a lone all the time!!i hope one day!!!:))
xoxo
P.S. You have a great blog, let us know if you would like to follow each other
http://style-squared.blogspot.ca/
Si eu mi-am dorit intotdeauna un pui de catel, poate un husky, dar niciodata nu au fost de acord, dar sper sa pot cumpara eu copiiilor mei cand imi vor cere.
@Flavy: asa DA:)
Mi-am facut si eu in sfarsit cont de facebook, dar nu gasesc pagina blogului. Nu mai exista? Vad ca nici pe blog nu apare..
O zi buna, Adela!
@Lili: pe facebook gasesti pagina cu numele"Blogul Adelei Sirghie". O voi pune din nou si pe coloana din dreapta:)
Asta a fost si dorinta copilariei mele, dar evident parintii nici nu au vrut sa auda. In schimb, acum am o frumusete de motan, pe care il iubesc la nebunie. Se intelege ca nu voi refuza un sufletel copilului meu (daca voi avea unul) daca el isi vor dori un blanos.
@Anca: eu nu am cunoscut copil care sa nu isi doreasca un blanos. Sau chiar mai multi:)
sa inteleg ca eu am fost un copil norocos? am avut 5 :D:D trei daruiti de ai mei si doi adoptati de mine :X:X
astept sa imi daruiasca si sotul cand ne vom muta din nou la curte :X
Trimiteți un comentariu