De ce am inceput sa folosesc IPL si pentru picioare? E simplu. Aveam aparatul, impulsurile de consumat erau multe, iar parul de la genunchi in jos crestea mult si inestetic sub piele. Urat din partea lui, ce sa mai vorbim:)
Eu sunt alba-alba, parul meu este saten inchis, grosimea firului este medie. Mi se parea ca sunt candidatul ideal, mai ales ca nu aveam nicio problema in a folosi intensiv lama intre doua sedinte asa-zise definitive. Cand folosesti lama, parul nu mai creste sub piele, acesta este clar un avantaj demn de luat in seama. Am fost tare bucuroasa sa vad ca aceasta problema s-a rezolvat, nici macar un fir de par nu mai creste sub piele. Cred ca mi-ar fi foarte greu sa ma intorc acum la epilatul clasic, cu ceara, desi la inceput au existat si momente dificile.
Cum procedez?
Imediat dupa dus, imediat dupa lama(de fapt folosesc lama la dus), cand pielea este foarte curata, atunci e momentul perfect pentru Lumea. Nu se aplica nimic inainte de IPL, nici crema, nici ulei, niciun fel de gel special. Cu cat pielea este mai libera si mai curata, cu atat mai bine. Gradul 5(cel mai mare), cel pe care il folosesc eu inca de la prima sedinta nu este atat de puternic incat daca nu delimitezi bine zona si aplici de doua ori in acelasi loc, o se inroseasca sau sa doara. Sigur, trebuie lucrat pe portiuni, dar daca se intampla sa uiti, pot sa spun ca nu e nicio tragedie. Aparatul este foarte simplu de folosit, e usor, silentios, are o lumina verde de atentionare atunci cand poti sa aplici impulsul. Daca te descurci sa intri in lift si sa apesi pe butonul cu etajul dorit, atunci vei sti si cum sa manevrezi acest aparat. Am citit acest lucru pe blogul unei fete care avea si ea acest aparat si mi s-a parut tare amuzant, asa ca va asigur ca nu e nicio problema, chiar atat de simplu este. Poti aplica crema dupa epilat.
Daca il recomand pe Lumea? Da si nu... numai daca aveti cu adevarat nevoie. Nevoi reale, probleme reale, nu inchipuiri. Nu vorbim neaparat de 10 sau 20 sau 30 de sedinte. Vorbim de ani si ani-in cele mai multe cazuri. Dupa cum am spus, eu nu cunosc pe nimeni care sa se laude ca a dus la capat sedintele de epilat definitiv. Toate fetele cu care am vorbit eu au renuntat si au regretat banii dati. Desi unele au fost destul de multumite de rezultatele partiale-vorbes de epilatul efectuat la salon, nu au continuat din cauza dificultatii procedurii sau a problemelor aparute pe parcurs(inclusiv financiare)
-va urma-
Later edit: in cazul Lumea Philips trebuie sa eviti sa stai la soare inainte si dupa 24 de ore de la efectuarea procedeului. In restul timpului, este imperios necesar sa folosesti creme cu protectie solara mare, deoarece aparatul sensibilizeaza pielea. Acest lucru il spun ei, cei de la Philips. Totusi, eu, patita fiind, nu recomand acest procedeu vara decat daca renunti aproape complet la sedintele de bronzat. Si soare si IPL mi se mult pare prea mult, iar riscul de a pigmenta zonele tratate mi se pare mare.
Deci iata ce inseamna IPL: timp , bani, sacrificii. Nu vreau sa para ca vreau sa va descurajez din start, dar este bine sa stiti ce va poate astepta.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
10 comentarii:
Buna Adela!
Apreciez mult articolele tale despre epilare, deoarece este procedeul cosmetic pe care il gasesc cel mai neplacut. Am cochetat si eu cu ideea epilarii definitive si am ajuns la concluzia ca nu e pentru mine. Citindu-ti articolele nu fac decat sa-mi intaresc convingerea ca nu as avea niciodata rabdare sau tragere de inima sa depun atat de mult efort pentru rezultate neglijabile in perioade scurte de timp. As fi de acord sa platesc pentru o sedinta oricat ar fi ea, iar apoi sa nu mai am batai de cap 5-6 luni. Din pacate situatia nu e deloc asa :)
As avea o intrebare legata de cresterea parului pe sub piele, desi nu e chiar on-topic (imi cer scuze pentru asta). Poate tu sau una dintre cititoarele tale ma pot ajuta. Ii faci ceva special pielii tale atunci cand te epilezi cu lama pentru ca firele de par sa nu creasca sub piele? Indiferent ce procedeu as folosi pentru a indeparta parul de pe corp(ceara, aparat, lama, crema) intotdeauna imi cresc fire sub piele, desi am grija sa-mi exfoliez si hidratez pielea.
Multumesc pentru raspunsuri.
Nu, eu nu ii fac nimic special: daca il rad cu lama nu ai reste sub piele. Il rad cand sunt la dus si parul e moale. Doar gel de dus folosesc.
Vreau sa spun doar atat: fain blog mai ai, nu stiu la ce firma lucrezi, cat castigi, sau cum arati, dar articolele tale imi sugereaza veselie, frumos, bun simt, si multa inteligenta... ma bucur mult ca am dat peste site-ul tau. astept cu sufletul la gura scrierile viitoare ;)
Adela,
Oare care ar fi diferentele dintre cele doua aparate Lumea:
- Precision SC2002/00 si
- SC2001/01 ?
Nu-i asa ca este vorba doar de dispozitivul pentru zona faciala si nimic in plus? Pentru care platesc o suma in plus efectiv de pomana? Conform specificatiilor, intensitatea impulsului luminos are fix aceeasi putere! Ceea ce inseamna ca dispozitivul destinat in exclusivitate corpului se poate folosi si pe fata, corect? Incerc sa iau decizia corecta pentru ca vreau musai sa cumpar un Lumea :).
Annamaria: exact! Eu din prima clipa am folosit aparatul Lumea(modelul vechi)pentru fata. Noul model e un pic mai elegant, mai trendy si are acel dispozitiv in plus. Marketing, clar.
He he he .... bani in plus (si nu putini) pentru un look mai deosebit si un dispozitiv care face acelasi lucru ca si modelul vechi.
Anyway, mica ta poveste m-a captivat tare si mi-a dat mari sperante, sa stii! Am decis sa achizitionez un Lumea desi va fi un pic dificil, pentru ca in Ro nu exista.
toamna e un anotimp foarte bun sa incepi sedintele cu ipl, asa ca poate ajungi din nou, cu bursa in Germania pana atunci...
@Iulia: multumesc frumos, bine ai venit pe blogul meu. Poti sa imi spui, te rog, daca iti mai amintesti, desigur, cum ai ajuns aici?
xoxo!
Am avut și eu un aparat de epilare definitivă cu laser BNB Medical pe care am dat o mică ”avere” și m-am bucurat ulterior că l-am vândut cu puțin peste jumătatea prețului dat ... pentru a avea rezultate trebuie folosit zilnic și necesită muuult timp și muuuuultă răbdare! și nu mă pot lăuda cu nici una în exces :)
Acesta trebuie folosit la doa saptamani, iar rezultatele nu sunt spectaculoase pana in acest moment. Nici eu nu il folosesc cum scrie la carte. Dar nu intentionez sa il vand, ci sper sa ma motivez sa il folosesc mai des.
Trimiteți un comentariu