vineri, iunie 19

alessandro cuticle remover


Manichiura nu imi ia mult timp. Mi-o fac acasa, singura, imi face placere si nici nu pierd multa vreme prin saloane. Am ales varianta indepartarii cuticulelor cu ajutorul unui gel verzuliu si care miroase frumos, de la Alessandro. Se numeste smooth cuticle remover; se aplica cu o spatula la baza unghiei si pe laterale, astept cateva minute, dupa care imping cuticulele cu un betisor lunguiet si putin ascutit la varfuri, cu care curat si suprafata unghiei. ca sa indepartez resturile, ma spal pe maini cu apa si sapun. Dar nu am folosit dintotdeauna aceasta metoda. Acum multi multi ani, foloseam o forfecuta delicata cu care taiam surplusul. Era foarte frumos cateva zile, dupa care pielitele incepeau sa creasca la loc, mai mari, intarite cu forte proaspete, parca se lateau pe jumatate de unghie, ca si cum ar fi fost deja un teritoriu cucerit. Insa am citit despre metodele soft si am perseverat, chiar daca la inceput mi se parea ciudat, iar manichiura mea nu parea perfecta. Mi-a trebuit cam o luna sa le educ si sa le invat sa creasca fara sa fie nevoie sa le mai tai cu forfecuta. Acum am cuticulele micuute micute de tot, foarte putin vizibile, dar naturale, nu sunt tari deloc si nici nu mai cresc anapoda. Aplic gelul verzuliu cel putin o data pe saptamana, pentru intretinere, ca sa le mentin in aceasta stare, dupa ce in prealabil m-am spalat indelung pe maini cu apa calda si sapun. Cand sunt programata la mani+pedi, cam o data pe luna, ii cer stilistei sa aplice acelasi procedeu.

2 comentarii:

Mara spunea...

Da. E foarte bine să utilizăm gel pentru îndepărtarea cuticulelor. Eu nu mi-am tăiat niciodată cuticulele, le împingeam înăuntru cu capătul de plastic al pilei de unghii (vorbesc de anii înainte de 89).
Produsele speciale conţin substanţe alcaline, sunt formulate ca geluri ca să adere la piele şi să nu se prelingă şi trebuie să aibă şi substanţe hidratante. Fiind alcaline este necesar să te speli foarte bine pe mâini după... Chiar şi cu o periuţă. Şi apoi să alici o cremă.
Eu fac operaţiunea asta săptămânal cu un gel AROMA de la Cosmetica Afrodita (are hidroxid de potasiu în gel de glicerină şi coloizi naturali). Dar să vă spun în ce ordine:
1. mă spăl pe mâini, normal, iar dacă am ojă o îndepărtez (preferabil cu un dizolvant fără acetonă)
2. peeling cu un produs special, dacă nu, este bună şi cafeaua măcinată
3. aplic gelul pentru îndepărtarea cuticulelor, îl las cam 2 minute şi apoi încep să detaşez şi să împing resturile de cuticule (deja macerate), curăţ bine cu nădejde
4. mă spăl ffff bine pe mâini, la final cu periuţa de unghii
5. aplic o cremă specială pt unghii şi masez patul unghiei
6. aplic o crema profesională de mâini (folosiţi crema care vă place) în strat generos, masez insistent. Nu se absoarbe tot pt că am pus cremă multă
7. îmi pun nişte mănuşi de plastic (ca cele de la vopseaua de păr) şi apoi mănuşi de prosop
8. stau aşa cam 20-30 minute (fac asta când mă uit la HBO sâmbăta)
9. scot tot şi mă minunez ce mâini frumoase am şi că s-a absorbit mai toată crema...
Mă ţine o săptămână chestia asta!
Acelaşi lucru se poate face şi la picioare.
Şi am uitat: oja nouă nu se aplică imediat pentru că dizolvantul o să zăpăcească tot ce am făcut... A doua zi, duminica, e perfect sau măcar peste câteva ore!

adela sirghie spunea...

Draga Mara, bine ai venit pe beautynews, esti o experta, sunt exact pasii pentru o Spa Mani!
Cel mai frumos pas este cel in care te miniunezi!
xoxo
P.S. Imi pare rau ca nu mai intri la comentarii, scrii foarte frumos:)