marți, august 31

jurnal de vacanta(9)-Dezamagiri cosmetice:Vichy Cellu-Metric

Daca vedeti vreo fata care dupa ce se da cu anticelulitic, incepe repede-repede sa se stearga pe picioare cu un prosop aspru, sa stiti ca sunt eu!!!
Am vrut de multa vreme sa scriu despre Cellu-Metric de la Vichy. Sunt multe produse care imi plac de la ei, mereu le-am luat apararea, dar Cellu-Metric este o dezamagire cosmetica. Am scris despre acest anticelulitic anul trecut, la beauty news, pentru ca parea o noutate interesanta, dar dupa ce am incercat-o, am ramas tare dezamagita. Sunt mai multe monodoze, nu imi aduc aminte exact numarul, pentru zi si pentru noapte.
Intra extrem de greu in piele. De fapt nu intra, ci raman dungi albicioase pe picioare. Intra numai daca faci un scrub in prealabil. Sa spunem ca dimineata faci dus, te dai cu scrub, aplici monodoza pentru zi. Intra. Esti happy. Seara, faci dus(sau nu!), aplici alta monodoza. Nu intra. Raman pete albicioase, ca si cum te-ai dat cu faina dupa ce in prealabil te-ai dat cu ulei de masline. Sa zicem ca nu e foarte deranjant, pentru ca te culci si nu se vede. Dimineata, figura se repeta, dar trebuie sa stergi dungile cu un prosop, altfel arati de parca nu te-ai spalat de cateva zile.
Am mai spus pe beautynews ca nu imi pot da seama ce efecte au cremele anticelulitice. Despre Cellu-Metric iarasi nu pot sa spun mare lucru, daca functioneaza sau nu, pentru ca nu intra in piele. Pur si simplu nu intra. L-am mai folosit si anul trecut si l-am abandonat tot din acelasi motiv. Acum l-am luat din sertar pentru ca plecam in vacanta si plicurile de 8 ml pareau o idee foarte buna, pentru ca nu ocupa mult loc in valiza.
De multa vreme imi doream sa scriu aceasta postare, dar am tot amanat pentru ca am vrut sa termin intai tot produsul. Dar probabil ca il voi termina pe la iarna, ca sa nu ma sterg cu prosopul dupa ce ma dau cu anticeluliticul:)
In cazul in care ati folosit Cellu-Metric, va rog mult sa imi spuneti la comentarii parerea voastra sincera, nu trebuie sa fiti de acord cu mine:)
DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

jurnal de vacanta(8)- Catalunya

Ieri dupa-masa am parasit Palma de Mallorca si paradisul fermecat din Sa Pedrissa. Am ajuns la Caldes d'Estrac, in Costa Brava, in inima Catalunyei.
Am dormit toata noaptea cu terasa larg deschisa, pentru ca hotelul este construit chiar pe plaja si am vrut sa ma bucur de mirosul sarat al marii si sa ma las leganata de ritmul valurilor care se sparg de tarm. Cel mai bine dorm cand toarce o pisica pe noptiera sau cand aud cadenta valurilor ajunse la mal.
Este o zona noua pentru mine, e prima oara cand am ajuns in Costa Brava.
Asa ca de dimineata, inainte de micul dejun, am stat la soare pe terasa o jumatate de ora. Prima jumatate de ora din anul acesta. Fara sutien. La Sa Pedrissa am stat numai la umbra, sub umbrela sau sub maslini.

DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

duminică, august 29

jurnal de vacanta(7)-tu iti demachiezi sprancenele?

De cand nu mai sunt blonda, imi accentuez zilnic sprancenele cu un creion special sau cu un fard. Le demachiez cu rigurozitate cu lotiunea pentru ochi (par si raspar, ca sa fiu sigura ca nu ma trezesc dimineata cu urme de creion pe fata sau pe perna). Uneori apelez si la o veche si moale periuta de dinti, ca sa fiu sigura ca am sters orice urma. Pana acum nu am gasit nicio alta metoda.
DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

sâmbătă, august 28

jurnal de vacanta(6): ce mi-a placut cel mai mult si cel mai mult de la El Corte Ingles

...un mic aparat de la Philips-aveti imaginea in dreapta.
Cred ca va deveni un aliat al fetelor care mergeau la salon pentru epilare foto cu IPL, pentru ca este varianta mini, costa putin peste 400 de euro si poate fi numai si numai al tau. L-am incercat ieri in magazin, este usor, are aceleasi principiu de functionare ca si cel clasic, il poti folosi si pentru fata, si pentru corp, inclusiv axila si zona bikini.

DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

vineri, august 27

Jurnal de vacanta(5) Carolina Herrera

Am citit zilele trecute in Vogue-ul spaniol un interviu cu Carolina Hererra. Are 71 de ani, o viata frumoasa si echilibrata, e celebra si foarte bogata. Pentru ca mi-a placut cum arata (retusata, desigur, de fotografi celebri), am citit de mai multe ori sfaturile de beauty. Nimic neobisnuit: mult masaj, facial si corporal, vizite la dermatolog, un anumit echilibru in ceea ce priveste chirurgia estetica, tocmai pentru ca sa nu ajungi sa te transformi intr-un mic monstrulet.
Partea cea mai interesanta pentru mine a fost cand a sustinut ca niciodata nu foloseste crema de noapte, pentru ca blocheaza porii. Prima oara cand am auzit acest lucru, mi s-a parut o enormitate, cred ca am citit in urma cu vreo zece ani intr-o revista de specialitate. Era pe vremea cand lucrurile in beauty pareau foarte bine asezate: crema de zi cu Spf mare de dimineata pana seara, apoi noaptea, o crema nutritiva pentru a hrani epiderma in timpul somului. Evident ca nu am tinut cont de aceasta optiune, mai ales ca mie imi si place sa folosesc creme, lotiuni, serumuri, sa testez texturi si sa le adulmec mirosul parfumat. Apoi a urmat perioada mea dr Hauschka, cu uleiurile lui care mi-au facut numai bine si am citit ca recomandarea ar fi sa incetezi cu timpul, sa folosesti crema de noapte. Acela a fost de fapt momentul cand am inceput sa mai "sar" peste ritualul de noapte, fara sa simt niciun fel de vinovatie. Pe de alta parte, atat la dr Murad cat si la dr Brandt, gasesc creme de noapte la sectiunea "must have". Si tot pe de o alta parte, din ce in ce mai vizibila, nu pot ignora nici ca multe semnale luminoase, de avertizare, vin si din partea cealalta, incercand sa incetateneasca ideea ca ar trebui sa ne demachiem, sa aplicam lotiune tonica,/spray cu apa termala/micelare/ceaiuri din plante vindecatoare/etc si sa ne culcam linistite, fara sa mai aplicam nimic. Sa lasam pielea sa respire aerul curat al noptii.
De fapt am scris acest articol pentru ca sunt foarte curioasa cum va evolua acest trend, pe care eu l-am luat in serios acum doi ani.
DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

joi, august 26

Jurnal de vacanta(4): Hierbas de Mallorca

Primul lucru pe care l-am cumparat din Palma de Mallorca a fost un parfum, de fapt o apa de colonie proaspata, realizata dintr-un amestec energizant si benefic de ierburi mallorchine, pe care am descoperit-o foarte usor, deoarece aveau un stand frumos chiar la intrarea in El Corte Ingles si imbiau pe toata lumea sa o testeze. Initial am refuzat, deoarece stiam ca nu am nevoie de inca un parfum(!), insa in timp ce testam altceva, am auzit o spanioloaica spunandu-i prietenei cu care venise la cumparaturi, ce racoroasa si energizanta e apa de colonie Hierbas de Mallorca. E ca si cum cineva iti vorbeste de ospete cu bucate savuroase in timp ce tu esti mort de foame. Am testat-o si mi-a placut foarte mult, asa ca a doua zi(adica ieri), am cumparat-o: 19, 90 euro, la care am primit si un cadou, un sapun foarte interesant, Hierbas de Ibiza(exista si apa de colonie cu numele insulei, dar am preferat Mallorca). E ca un ceai cu gheata cu ierburi aromatice si vindecatoare pe timp de canicula, dar in acelasi timp poarta amprenta unei ape de colonie originale. Nu este un suvenir de pe insula, vreun recuerdo estupido pe care sa il pui in vitrina, este o colonie cu personalitate, am putut desprinde arome de lime, bergamota, levantica, salvie, rozmarin. Din pacate nu am putut gasi date pe internet despre ea, dar promit sa completez lista pe masura ce Hierbas de Mallorca va dori sa mi se dezvaluie in totalitate. Desi initial am crezut ca aroma nu poate dura mai mult de patru sau cinci ore, de dimineata perna mea era impregnata de caldura si ierburi mallorchine.
DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

miercuri, august 25

Jurnal de vacanta(3):ce se intampla de fapt cand nu se intampla nimic

Fiecare dimineata de vacanta e luminoasa, calma si rotunda. Ca un puf de papadie care zboara mult prea repede ca sa il poti prinde si lipi de sani ca sa iti poarte noroc.


Ai impresia ca aici este locul unde nu se intampla niciodata nimic. Si totusi... am descoperit ca la umbra deasa a unui maslin te poti bronza frumos si incetisor in timp ce citesti. Cateva mici pete s-au activat pe fruntea mea si au devenit vizibile si aramii cu mult timp inainte ca eu sa pot ofta multumita ca m-am bronzat putintel. Picioarele se incapataneaza sa ramana albe, asa ca au fost ajutate inca de ieri dupa-masa cu un autobronzant lejer, auriu ca o piersica zemoasa. La fel ca si gatul. Cum stau la plaja alandala, fara nicio tactica, cu exceptia celei de a nu face nimic si a ma simti cat mai bine, am cateva portiuni sunkissed(brate, decolteu, fata si gat de fapt), iar restul sunt albe, mascate cu autobronzant.
Tot ieri am descoperit ca la ultima pedichiura, de saptamana trecuta, despre care am si povestit pe blog, fata care a realizat-o, a uitat sa imi taie un colt la unghia mare, motiv pentru care am schiopatat putin, inca de la plecarea din aeroportul din Bucuresti, pentru ca intrase destul de dureros in carne. A durat ceva timp pana mi-am dat seama despre ce este vorba si l-am taiat, pentru ca pana acum nu mi s-a intamplat sa merg la pedi si sa plec cu colturi netaiate.

DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

marți, august 24

Jurnal de vacanta(2)-o critica subiectiva


Cred ca niciodata pana acum nu am vazut atat de multe fete in fuste sau pantaloni scurti. Nu numai la plaja, ci si in oras, la plimbare, restaurante, cafenele sau carciumioare. Evident, cele mai multe au celulita vizibila. Vizibila bine. Si eu am celulita. Nici eu nu ma numar printre norocoasele care se pot lauda ca nu stiu ce e aia celulita decat din auzite. Sau de la televizor.
Sincer, celulita nu arata bine. Inteleg ca este mai nou trecuta la un capitol ceva mai indulgent care se numeste boala femeilor(cum ar fi, din punctul meu de vedere si hmmm...burta de bere la barbati!), ca trebuie sa ne acceptam corpul asa cum este, ca frumusetea vine din interior si ca este in ochii celui care priveste, insa nu pot sa inteleg, in ruptul capului, de ce nu poti, ca femeie, sa reconsideri putin problema si sa porti fuste pana la genunchi. Sau cu o palma deasupra genunchiului. Sa ascunzi ceea ce nu mai este de aratat. Sa vrei sa arati mai bine. Stiu, o sa imi spuneti, probabil, ca daca dai fusta jos, tot tu ramai Adela draga mea, cu celulita ta cu tot.
Da, asa este.
Sa fie vorba de o prejudecata? Ar trebui sa port totusi pantaloni scurti si minijupa desi stiu ca nu ma avantajeaza deloc?
Nu, nu e de mine.
Atata vreme cat o sa stiu sa manipulez hainele in interesul meu, asa o sa fac.
DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

duminică, august 22

Jurnal de vacanta(1)- O duminica linistita in Mallorca


Prima ora de plaja pe anul acesta a fost de fapt o ora si jumatate, azi-dimineata, intre 10 si 11 si jumatate. Pentru ca eram alba-alba(nu m-am mai dat cu autobronzant), am folosit SPF40 si am stat sub o umbrela uriasa. Cu toate acestea, cand am intrat in piscina, m-a prins soarele si m-a inrosit putin pe piept, umeri si brate. Lucru care m-a mirat putin, pentru ca eu eram sigura ca pe mine soarele nu o sa ma mai prinda nicidecum, niciodata, de la atatea filtre de protectie pe care le aplic:)
Dupa ce am admirat indelung peisajul mallorchin si rasfoit Vogue-ul spaniol din luna septembrie, nu mai stiam ce sa fac la plaja si am inceput sa imi verific... picioarele. Erau atat de albe, oricum sunt ultimele care se bronzeaza incat se vedea "ca-n palma" fiecare radacinuta amarata de par care urma sa creasca. Sau care crescuse un milimetru sau doi, sau ramasese lipita de piele sau sub piele de la epilat. Asa ca am luat penseta si profitand de faptul ca nu mai era nimeni la plaja in acel colt, am definitivat si perfectat opera inceputa acasa, in bucataria mea, pazita maiestos de cele doua mate curioase, Ciocolina si Ringhishpinghi. Marturisesc faptul ca intreaga operatiune a durat ceva, dar nici macar nu mi-am dat seama cum a trecut timpul.
Si mi-am dat seama ca nu am mai facut plaja de atat de multa vreme incat nici macar nu mai stiu ce trebuie sa fac atunci cand stau la soare. Urmeaza sa reinvat zilele acestea.
DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

vineri, august 20

Bugetul meu de beauty si criza sau...cati bani am dat pe beauty stuff luna aceasta

Am fost foarte rezonabila luna aceasta(poate gandindu-ma ca merg la cumparaturi in Spania). Dar iata pe ce am dat banii:
1. demachiant de ochi Nivea-16 ron
2 pedichiura-45 ron
3 gel de maini Fa-14 ron(o oferta cu dozator, pe care am gasit-o la Nic)
In total- 75 ron
Promit ca si in continuare sa cumpar numai daca am nevoie de ceva.

DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

Mallorca

Si anul acesta am ales tot Sa Pedrissa, unde am fost si anul trecut(se afla intre Valldemosa si Deia), pentru ca mi-am dorit o vacanta intr-un loc linistit si rupt din gradina Edenului. Este o casa construita in secolul al XVII, a apartinut apoi arhiducelui Luis Salvador de Austria, a fost foarte comod restaurata, iar acum este folosita ca hotel- agroturism. Are numai noua camere, din fiecare se vede Mediterana. Este inconjurata de gradini cu luminisuri si alei minuanate, umbrita de maslini contorsionati si de culoarea melancolica, cetoasa si schimbatoare a muntilor Tramuntana.
Daca ar trebui sa aleg un loc de suflet, acesta este.
Si impachetez constiincioasa, impachetez gandindu-ma, cu fluturi in stomac invartindu-se, ametindu-ma, ca maine voi fi in sfarsit acolo.
Odata cu schimbarea climei, am realizat asta de multa vreme, inca de la prima vacanta in Mallorca, acum 15 ani, ca si tenul meu sufera transformari. Nu de putine ori mi-au aparut iritatii mici pe fata, chiar si pe gat si decolteu la un moment dat. Desi nu mai am de multa vreme niciun cos, nicio problema, o reactie la schimbare poate sa apara oricand. Tenul gras e plin de mofturi si capricii, trebuie sa ia nervii tari, stiu asta de multa vreme. Cand schimb clima, tin mereu cont ca trebuie sa am cel putin un produs anti-acneic la mine, fie o crema, fie un gel de tipul"on the spot". Nu a fost data sa nu il folosesc. In rest, iau cu mine aceleasi lucruri ca si data trecuta.






DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

joi, august 19

scrubul si microdermabraziunea

Din cauza caldurii, ma trezesc de foarte multe ori cu tenul incarcat. Nu plin de cosuri sau bubite, ci pur si simplu incarcat, cu puncte negre putin umflate pe zona T, iar atunci cand il ating, nu mai este dulce si neted la pipait. Am impresia ca si porii ies mai mult in evidenta. Abur la fata nu am mai facut de multa vreme , aparatul meu minune este pus la pastrare pentru vremuri mai racoroase, asa ca folosesc des scrub si microdermabraziune de la dr Brandt. Una dintre cele mai recente cititoare de beautynews imi spunea ca nu se sfieste sa foloseasca Microdermabrasion o data la doua zile, moment in care am realizat ca si eu fac aproape acelasi lucru. O data la doua sau trei zile, aplic microdermabraziunea, pentru ca scrubul nu prea mai face fata.. Zilele trecute am folosit un scrub obisnuit, apoi am pipait fata si nu am fost multumita de rezultat, asa ca am aplicat si microderma, care e mai puternica, pe zona T. Nu folosesc o cantitate mare de produs, pentru ca nu vreau sa agit mult fata si sa se descuameze. Apoi aplic o crema de zi matifianta, iar seara una hidratanta sau antirid.
Gasiti date despre Microdermabrasion dr Murad AICI.
Gasiti date despre peeling enzimatic AICI.
Gomaj fin, fara granule, AICI
DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

miercuri, august 18

Azi imi place...

...o pereche de hiking boots, perfecti, de la Opening Ceremony de pe online Harvey Nichols, un site plin de minunatii, one of my fav.
Enjoy!
DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

Mici nemultumiri la saloane de lux

Anul acesta am fost de trei ori la pedichiura. Prima oara, la salonul Veronicai, pe care o iubesc si pe care o consider nail artist(in ultimii cinici ani numai la ea am fost) si de doua ori in Dorobanti. Prima oara la Q Studio, la o fata tanara si draguta pe care mi-a recomandat-o multa lume. A fost ok, dar nu se compara cu Veronica, asa ca am plecat de acolo cu gandul ca lasa, asta este, am facut si eu o incercare, unghiile arata cat de cat ok. Atunci cand te duci la un salon de lux, eu cred ca poti ridica pretentii, mai ales cand stii foarte bine ce inseamna o pedichira de nota 10(pentru mine, e cea facuta de Veronica, deci stiu din experienta ca se poate sa nu ai nimic de comentat). Iata ce a gresit:
-a folosit o singura vata cu dizolvant pentru toate unghiile, iar Veronica avea pentru fiecare unghie in parte, ca sa fie sigura ca nu raman deloc urme sau pete de la oja
-am stat foarte putin la inmuiat, ceea ce este un minus major, pentru ca daca nu inmoi foarte bine pielea, nu o poti indeparta cu succes. Ceea ce s-a si intamplat.
-nu a insistat suficient cu pila la calozitati, asa incat peste trei zile acestea erau iar intarite, desi am atentionat-o
-nu cred ca stia foarte bine sa impinga pielitele, pentru ca sub oja am vazut ca ramasese un strat fin de piele care nu fusese indepartat, lucru care m-a intristat
-am rugat-o sa imi frece putin unghia cu o perie, apa si sapun, ca sa degreseze foarte bine si sa nu imi sara oja dupa doua saptamani. A ramas tare uimita, a spus ca ea degreseaza cu apa apoi cu acetona si ca oricum nu are perie mica. Oja a inceput sa sara dupa o saptamana, o mai ajustam eu.
Masuta de mani si fotoliul de masaj pentru pedi erau la parter, in acelasi salon cu receptia, cele 10 scaune pentru hairstyling si grupul cu trei scafe. Nu vad niciun inconvenient ca manichiura sa fie in acelasi salon, dar cand vine vorba de fotoliul de pedichiura, nu mi se pare deloc elegant ca toata lumea sa se poata uita sub fusta ta, cand te foiesti sau tii piciorul in sus pentru curatarea calcaielor, mai ales ca la Q Studio erau si barbati.
A costat 39 ron, cu tot cu lac, nu am inclus aici si spaga.
Am plecat spunand ca nu mai merg la ei, nu e o dezamagire majora, dar nu am fost multumita, pentru ca si eu stiu sa fac ceea ce face ea. La fel ca in cazul epilatului, daca eu stiu sa fac la fel de bine ca tine, nu are rost sa mai fac programare si sa las bani la tine la salon.
A doua incercare a fost astazi, la salonul unde ma tund de obicei, tot in Dorobanti, Tony's Style. Am mers la ei pentru ca Veronica era in vacanta si nu aveam alta solutie. Am intarziat un sfert de ora, dar a fost draguta si m-a asteptat. Iata ce a gresit:
-cu vata si cu dizolvantul la fel- a facut economie, nu a avut ceva separat pentru fiecare unghie, deci la final, suprafata acestora era rosiatica si cetoasa.
-la fel, am stat foarte putin la inmuiat, poate un minut(tot atat a stat si clienta programata dupa mine, care venea frecvent acolo, deci nu era din cauza ca am intarziat)
- pila mare, pentru calozitati si talpa era de toata jena, mai bine mergeam eu cu piatra mea ponce, de-abia se simte ca am fost la salon. A insistat pe zonele cu problema, cum am rugat-o, insa fara mare spor, nu o ajuta pila aceea, care era fixata pe un maner de plastic si cam dansa.
-incaperea era la mansarda, erau doua mese de mani si doua de pedi, era ok ca era o camera separata, dar cam multa galagie si barfa dupa parerea mea.
Am platit 45 ron, cu oja cu tot, dar pretul nu include si spaga.
Ambele saloane erau curate si cochete, dar nu as mai merge la niciunul dintre ele pentru pedichiura.
La Veronica eu platesc fix 60 ron pentru o pedichiura clasica. Pedichiura Spa costa 70 ron.

DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

marți, august 17

summer holiday packing

Oficial vorbind, lazy crazy summertime este pe sfarsite. Insa concediul meu incepe sambata, la final de sezon, cand majoritatea se intoarce catre casa, catre crinii tarzii, melancolici si catre pudratii trandafiri de toamna care mai tin in ei, intacta, arsita verii. Este prima oara cand plec atat de tarziu in concediu, de aceea am sentimentul ca pentru mine, vara de-abia acum incepe. Am inceput deja sa impachetez si sa ma gandesc la ce pun in beauty case, aceasta fiind partea cea mai grea, cu hainele mi s-a parut intotdeauna simplu. Carti imi voi cumpara din librariile lor, pentru ca stiu limba si citesc cu usurinta. Maine sunt programata la pedi, as vrea sa imi si scurtez vreo doi centimetri parul, ca sa imi stea bine si drept, fara sa fiu nevoita il aranjez. Ar fi frumos sa pot merge si la un masaj. Deci de la salon cam asta imi doresc. Manichiura mi-o voi face singura, la fel si epilatul cu ceara.
Destinatia este Mallorca, la fel ca si anul trecut. Apoi o alta zona frumoasa, putin mai sus de Barcelona.
DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

Azi imi place...

...un pandantiv cu cap de bufnita care costa 10 lire, de pe evans.co.uk.
In primavara, am descoperit un inel cu cap de bufnita, foarte haios. Am cautat in toate magazinele de accesorii din tara, dar nu am gasit ceva asemanator, din pacate. M-am gandit ca poate bufnitele apar si se vand numai noaptea...
Click pe poza sa o mariti, sa vedeti ce draguta este!

DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

luni, august 16

cu ocazia unghiilor mele galbene


...am descoperit niste oameni foarte foarte inteligenti care mi-au spus, iar eu le-am confirmat, ca am unghiile galbene:)
Sunt aceeasi oameni -acelasi gen, in fine, care mi-au spus si ce unghii albastre ai -cand le-am avut albastre si ce turcoaz le ai, cand le-am avut turcoaz. Sau care au exclamat cu privirea aceea(da, da, acea privire necrutatoare, despre ea vorbesc, foarte foarte inteligenta, inteligenta superioara, cea care spune mai mult decat o mie de cuvinte) ca am facut marea gresala sa nu asortez mani galbena cu pedi rosie.
Chiar, oare ce m-o fi apucat sa ies asa din randul lumii?
Da, acea lume care te trage inapoi, de picioare, cand i se pare ca ceva nu e in regula cu tine.
Sunt multe feluri in care poti remarca o oja galbena: cu uimire, cu duiosie, cu iz de poveste savurata la gura sobei cu turta dulce, cu amuzament, putin contrariat, cu veselie, sau cu prostie.
Va spun din experienta mea de viata, nimic nu se compara cu oja mea galbena!
DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

azi imi place Kate Moss pentru Isabel Marant


Noua muza Isabel Marant pentru toamna- iarna 2010 este Kate Moss. Aici, intr-un look a la Bardot.

DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

exista si crema de zi pentru par!


In ultima vreme am folosit mult (de fapt exclusiv)serum pentru par, asa ca intr-o buna zi am decis ca e timpul sa incerc si eu ceva nou. Si am ales o crema de zi Phyto 7, pe principiul ca este cel mai bine vandut produs Phytotherathrie din toata lumea si vreau sa vad ce are atat de special, dar si pentru ca este un leave-in special creat pentru a trata varfurile despicate. Nu ma mai vopsesc de mai bine de doi ani si imi tund parul regulat, cativa centimetri, o data la trei luni, asadar nu mai am probleme deosebite. In cazul meu nu este vorba de tratament, ci de prevenire. Phyto 7 este o crema tratament 100% naturala, pentru toate tipurile de par, care hidrateaza si inmoaie parul cu ajutorul a 7 extracte din plante: extract de galbenele , extract de brusture, extract de rozmarin, extract de salcie plangatoare, extract de salvie, extract de soia, mucilagiu de plante.
O folosesc zilnic, pe parul proaspat zvantat, numai pe varfuri, pentru ca aceea este zona mea dificila, pe care vreau sa o protejez. De fapt aceea este si zona care devine aspra daca nu o imblanzesc regulat cu masti, balsam, serum sau mai nou, cu aceasta crema. Serumul lasa parul mai stralucitor, dar il simti mai incarcat, crema este mult mai light si intra in structura firului de par fara sa lase urme vizible. Nu pot sa spun ca serumul este mai bun decat crema sau invers, cred ca trebuie alternate, pentru ca parul tau sa isi extraga surplusul de vitamine si energie de care are nevoie. Costa 53 ron, o gasiti numai in farmacii.

DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

sâmbătă, august 14

Azi imi place...

In aceasta dimineata mi-am vopsit unghiile galbene(acel OPI Fiercely Fiona despre care am scris). Ieri le-am avut albastru deschis(tot OPI, What's with the Cattitude?), iar in aceasta dupa- amiaza am revazut o nuanta la care mi-a stat inima-n loc, Black Velvet, pe care l-am descoperit initial pe blogul Anei-Maria.
Cred ca nimic nu contureaza unghia mai frumos decat o face negrul (cu variatiunile de rigoare), nici macar rosul-care e slabiciunea mea. Black Velvet este mat si catifelat, un negru de ciocolata amaruie.
Alaturi de gri si taupe(care e In de trei sezoane deja), cred ca va fi un must have al toamnei.
Pe de alta parte am ajuns sa ma intreb la modul cel mai serios ce e cu toata nebunia asta cu ojele (in care mi-am prins si eu urechile) si am ajuns la concluzia ca... in definitiv, in sinea noastra, suntem niste fetite si ne place sa coloram...
DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

vineri, august 13

Produsul lunii august: A new blush in town! Cargo Cheek Activator

Cheek Activator(un nume potrivit unui robotel simpatic si curios din desene animate) este noul blush pe care l-am testat de la firma Cargo. Sunt doar doua variante deocamdata, Rose Flush si Coral Flush, iar eu l-am incercat doar pe cel roz. Este o pasta albicioasa(are o textura matasoasa de crema light) in interiorul unui tub negru. Chiar te intrebi la ce o fi buna prima oara cand deschizi capacelul. Aplici cu degetele o picatura pe obraji, apoi incepi sa efectuezi miscari circulare. Culoarea se inteteste, iar obrajorii tai se imbujoreaza cu fiecare miscare. Practic, cu cat masezi mai mult, cu atat culoarea este mai intensa, de aceea va sfatuiesc sa luati cu multa zgarcenie din tubulet. Culoarea este frumoasa si flatanta, ceea ce eu am numit mereu "un roz inteligent", are o luminozitate naturala, creeaza o mica si placuta impresie de pometi umflati, ceea ce m-a determinat sa il numesc produsul lunii august, deoarece eu imi doresc mereu farduri care sa confere acest aspect, de definire. Rezista de dimineata pana seara. Este potrivit pentru tenul meu mixt, dar si pentru cel sensibil si uscat. Este surioara colorata a unui alt produs creat de Cargo, mascara Lash Activator si costa 108 ron. In Romania-gasim Cargo numai la Sephora, sunt distribuitori exclusivi.
Eu am folosit surplusul care ramanea de la obraji si pe pleoapa superioara, pentru luminozitate.


DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

cea mai mare indrazneala a verii

Cred ca cea mai mare indrazneala a acestei veri a fost sa port lenjerie intima la vedere. Nu vorbesc de o breteluta la vedere sau de un contur sexy de sutien(pe acestea nici nu le mai iau in calcul) ci vreau sa spun ca am purtat sleeping baby-doll pe post de piesa principala, asortata cu fusta, pantaloni de in sau blugi. Mi-au placut in mod special unele de la Massimi Dutti si Intimissimi, din matase, putin transparente, diafane si racoroase.
De la Intimissimi imi cumpar ori de cate ori sunt in vacanta, pentru ca mi se potrivesc, sunt frumoase si nu sunt foarte scumpe.
DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

joi, august 12

lotiunea tonica si tenul gras

De cateva ori am cumparat lotiuni tonice care imi faceau rau tenului. Am gresit si le-am luat fara sa le incerc in prealabil, pentru ca mi se pareau potrivite tenului meu, gras cu tendinte acneice. Insa dupa primele doua-trei zile de incercari, imi dadeam seama ca ceva nu e tocmai in regula, ca sunt poate prea concentrate in agenti matifianti si astringenti. Rezultatul era, dupa cum poate deja banuiti, un mic dezastru pentru tenul meu, care se descuama si era plin de cojite. Si evident, se si deshidrata pe zi ce trece. Lucru care in ochii mei echivaleaza cu riduri timpurii. Asa ca le-am "dublat" repede cu apa plata si au devenit rezonabile, mai hidratante, fara sa fie agresive, dar pastrand capacitatea de a curata impuritatile care ramane dupa laptele sau gelul demachiant. Nu mi s-a parut ca fac o greseala adaugand apa plata, chiar am avut impresia ca am salvat produsul, dar si pielea mea fina in acelasi timp. Si da, au tinut mai mult:)
Iata si doua lotiuni tonice care mi-au facut probleme: Clinique no 4 si Atache.
DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

Azi imi place...

Nu credeam ca vreodata o sa imi placa o tinuta fucsia, in special daca este purtata de o femeie de 37 de ani. Dar rochia e Prada, de inspiratie anii 60, pantofii sunt Christian Louboutin, iar colierul este verde. Si Gwyneth pare radioasa.


DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

miercuri, august 11

Azi imi place...

Un outfit perfect, un mix&match la care nu m-as fi gandit, deoarece bluzita ivoire, gen turtleneck este cu paiete, iar restul-un fel de casual friday.
Pentru a vedea poza marita, preluata de pe Refinery 29, dublu click pe ea!

DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

Lazy crazy summerafternoon

In aceasta dupa-amiaza fierbinte si lenesa va propun un mic exercitiu de imaginatie. Va rog sa priviti imaginea din dreapta si sa numiti trei parfumuri care s-ar potrivi. Eu am ales Herba Fresca, Mentafolia(ambele din gama Apelor alegorice de la Guerlain) si Eaudemoiselle de la Givenchy. Sunt cele mai fresh parfumuri care imi vin in minte in aceasta dupa amiaza topita de august.
DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

Spalatul fetei cu apa de la chiuveta

Eu recunosc faptul ca imi spal fata cu apa de la chiuveta. Folosesc scrub de trei ori pe saptamana, fac zilnic dus, iar seara folosesc un gel demachiant pe care il clatesc tot cu apa de la chiuveta. Nu imi dau seama cat este de daunator acest obicei, pentru ca dupa toate acestea folosesc imediat ceva menit sa absoarba eventualele efecte negative: apa termala din tub, lotiune tonica, ceai verde, tonic proaspat preparat chiar de mine din rozmarin sau musetel, sau chiar apa plata pulverizata cu ajutorul unui mic dispozitiv reciclat.
Stiu ca multe fete se feresc sa puna apa de la chiuveta pe fata, am avut si eu perioade in care am incercat acest lucru, dar se pare ca am un ten gras si "insetat" si pana acum nu am vazut nimic in neregula...
DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

marți, august 10

azi am avut o zi mentolata


De dimineata, spre marea mea bucurie, am primit o vizita de la o firma de curierat. Am castigat, acum cateva zile, printr-un fericit concurs de imprejurari, de la Ema din Brasov - http://salonbrasov.blogspot.com/2010/08/concurs-o-suta-de-postari.html, un sampon Fudge Daily Mint si- in plus, in urma unei mici discutii in contradictoriu, mi-a mai trimis sa incerc si o crema exfolianta pentru picioare, care miroase (intamplator, cred eu), tot a menta. Urmeaza review-uri la ambele, evident, prima impresie este foarte buna, dar mai astept pana cand ajung pe la jumatatea produselor, pentru o parere obiectiva. Deci azi dimineata m-am spalat cu un nou sampon, mentolat si mi-am rasfatat si catifelat picioarele cu un scrub la fel de mentolat anti-calozitati. In jurul meu, aburii baii pareau mai prietenosi si mai racorosi decat de obicei(planta aceasta chiar face minuni!)asa ca am decis sa continui in aceeasi nota refrescanta. Am folosit parfumul anti-canicula Aqua Allegoria Mentafolia, de la Guerlain, despre care am mai scris, iar pe buze m-am dat cu un gloss nude de la Cargo, Blu_ray High Definition, care are si un mic efect de plumping (in sensul ca te furnica putin, dar placut si evident, tot mentolat). Nu imi dau seama cat de mult mareste volumul buzelor, dar gloss-ul imi place foarte mult.
Asadar, am avut o zi de vara mentolata, chiar daca cu ceva vreme in urma am decretat ca pe mine rozmarinul ma energizeaza cel mai bine, si am chiar si planta in ghiveci pe biroul meu.
Ceai de menta cu gheata nu am baut, desi mi-a venit aceasta idee:)
DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

deschid azi glamour.co.uk...


Si vad un titlu mare : Olivia P looks perfect again!
Si da, iar mi-a placut ce combinatie a facut.
Asa ca iar am pus poza cu fata aia sexy si rea din The City.
Dublu click pe poza daca vreti sa o mariti:)
DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

azi imi place...


Rochia maxi cu flori de la Asos mi se pare perfecta atunci cand nu ai chef sa cauti prin dulap, cand trebnuie sa fii gata in maxim trei secunde, cand nu iti arde de nimic, atunci cand ai mintea golita de orice combinatie fashion sau cand suna mama soacra imperativ la usa si tu lenevesti cu sotul in pat...
Adica este perfecta pentru o lazy crazy summertime.
DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

luni, august 9

Purple is coming back


In aceasta vara, purple parea ca a disparut definitiv. Intr-un fel, era nevoie de o pauza, asa ca intre indragostiti. Insa flacara movulie se aprinde mai tare, la fel ca dupa o despartire. Toamna, geloasa si temperamentala doamna a cucurbitaceelor este din nou fata cuminte si il cheama duios inapoi, ii cedeaza fara prea mari nabadai fastuosul rol de dominator... si noi ce sa facem? Il acceptam si il purtam. Haine, unghii, buze, purple is coming back!
Poza preluata de pe Refinery 29.
DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

ghiciti ce mai face kate...


Nu, nu o sa va spun ca imi place noua colectie de la Topshop semnata de Kate, sau o noua si ravasitoare tinuta purtata de englezoiaca asta zapacita, frumusica, slabanoaga si foarte foarte bogata, sau ca este (again!)imaginea nu stiu carui brand foarte cunoscut. The sweetest Kate s-a apucat de facut dulceata. Spune ca totul a inceput ca un hobby(lucru care mi se pare greu de crezut, pentru ca traieste, dupa cum bine stim, intr-o lume condusa de marketing si publicitate-so, follow the money)si ca acum vrea sa scoata pe piata marmelada Kate. Se pare ca cea de prune ii iese cel mai bine si crede ca aceasta se va vinde cel mai bine. Ok, daca spune ea!
Eu nu am facut niciodata, dar cred ca mi-ar placea sa va servesc cu dulceata de trandafiri si cu ceai cu gheata, la o intalnire intre cititoarele beautynews:)
DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

frecatul la ochi, un obicei daunator. frumusetii


De cele mai multe ori, dimineata, cand ma trezesc , simt nevoia sa ma frec la ochi. Probabil, de-a lungul zilei, de cel putin doua sau trei ori, simt nevoia sa si repet gestul. Pielea din jurul ochilor fiind extrem de subtire, uscata si lipsita de glande sebacee, agresata de clipitul des si de miscarile globului ocular, de dormitul pe partea dreapta sau stanga, este predispusa unei imbatraniri si si ridari premature.
Nu, nu va recomand sa nu va mai frecati la ochi, pentru ca nu cred ca se poate, ci sa efectuati acest procedeu cu miscari cat mai line si evident, sa va frecati la ochi rar, cat mai rar posibil, cu mila chiar...
DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

duminică, august 8

azi imi place...


Astazi mi-a atras atentia o geanta de la Mulberry, micuta, cu curea lunga si lant, pentru a putea fi purtata petrecuta, ca sa ai un aer strengaresc si putin obraznicut. Imi place mult ca este intr-o culoare socanta, cred ca ar fi mers foarte bine si rosu corai sau verde smarald. Poate chiar turcoaz. De purtat la o tinuta nude, blugi sau jeans scurt.
DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

sâmbătă, august 7

Esti ceea ce mananci


Am citit astazi pe Glamour http://www.glamourmagazine.co.uk/blog-opinions/health-and-body/2010/08/eat-yourself-beautiful-20-foods-to-boost-your-looks un articol foarte interesant, in care sunt trecute date despre principale 20 de alimente, cele mai importante pentru frumusetea noastra. Apa, ceaiul verde, uleiul de masline, migdalele, vinul rosu, somonul, ceapa, usturoiul sau spanacul sunt cap de lista. Va recomand acest articol cu mare caldura, deoarece chiar daca unele lucruri sunt stiute, este bine ca din cand in cand, sa le recapitulezi:)
Deci...voi cand ati mancat ultima oara somon? Pentru ca in cazul meu a fost cu foarte multa vreme in urma. Dar mananc constant ton, dorada, din cand in cand creveti cu usturoi.
DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

vineri, august 6

bugetul meu de beauty si criza

Poate ca daca nu era criza, anul acesta mi-as fi cumparat mai multe beauty goodies. Nu am rezistat in fata a trei parfumuri, stiu asta la fel de bine ca voi, am facut marturisiri complete in acest sens, dar- in rest, am cumparat doar cand mi se termina ceva pe care nu il puteam inlocui cu altceva. Pentru ca imi ramasese destul de mult autobronzant in tubul de anul trecut, nu ezit sa il folosesc si anul acesta. In mod normal, poate ca as fi cumparat si un autobronzant special pentru fata, pentru ca imi place sa ma rasfat, dar am realizat ca nu are rost sa fac aceasta investitie. Adaug o cantitate mica de crema peste un graunte de autobronzant, omogenizez in palma apoi aplic pe fata. La fel fac si cu lotiunea cu Spf. Si pana acum nu am vazut nicio diferenta. Niciuna notabila, oricum.
DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

joi, august 5

Bad hair dayz...azi m-am distrat:)



Azi m-am distrat si am ras...cand am descoperit pe Glamour.com o rubrica cu Bad Hair Day. Nu au scapat: Angelina, Jennifer Aniston, Brad Pitt, Madonna, Shakira, Alexa Chung. Enjoy! Iata link-ul buclucas:
DON''T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

Azi imi place...


Aceasta pereche de pantaloni scurti, roz nude, de la by Malene Birger(beautynews loves it, sorry adores it!!!). Cred ca sunt din matase, dar nu pot fi purtati decat daca ai picioare impecabile. I-as asorta la slapi negri, artizanali cu toculet de 3 cm si un maieu simplu, alb.
DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

miercuri, august 4

in arsita verii

In cateva zile am iesit afara in mare graba si mi-am dat seama, in timp ce eram deja in mijlocul strazii, ca am uitat sa ma parfumez. Am ramas tare uimita, pentru ca nu imi aduc aminte sa mi se mai fi intamplat asta vreodata pana acum. Deci am inceput sa renunt la parfum din cauza caldurii. Nimic nu mi se mai pare racoritor zilele acestea, cu exceptia dusului. Deodorantele pe care le foloseam inainte (nimic special, cumparate din supermarket, Dove si Fa) nu ma mai multumeau deloc, pentru ca dupa o ora de la pulverizare la subrat, incepeau sa miroasa destul de ciudat, parca se imbacseau, eu intam in panica, cu gandul ca poate nu sunt tocmai in regula (si sunt sigura ca si voi ati avut macar o data acest sentiment neplacut). Daca reaplicam produsul, era si mai rau, parca mirosea si mai aiurea. Asadar, am inceput sa folosesc un deo frumos parfumat, Coco Mademoiselle, pe post de antiperspirant+parfum, este mult mai light si rezista de dimineata pana seara. Nu il pot combina cu apa de toaleta din aceeasi gama(desi tocmai pentru acest lucru vanitos a fost cumparat)pentru ca as ameti din cauza caldurii.

Si cand te gandesti ca peste doua-trei luni ne va fi dor de zilelea acestea!

DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

azi imi place...


...o pereche de pantofi rosii, simpli dar decoltati periculos de mult in fata, pe care sa ii pot purta si la blugi, de la Louboutin. Inspirational, desigur.
DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

marți, august 3

parabenii si beauty culture

Prietena mea Mihaela Stamatiu a scris un articol elocvent despre parabeni, va invit sa il cititi cu luare aminte:

nu am avut niciodata...

Eu nu am avut niciodata un clutch. Mereu am vrut sa imi cumpar unul, mi se pare un accesoriiu extrem de sofisticat si cool in acelasi timp, dar de fiecare data am avut ceva de obiectat in momentul in care incercam unul. De exemplu, acum imi place acest model auriu de la Alexander Mc Queen, cu tinte obraznice, dar capul de mort mi se pare ...oh so last year! Desi multe fete ar spune ca sunt plictisitoare si conservatoare, as prefera o inimioara in stil Moschino, o buburuza, ca e haioasa, sau o zana, pentru ca ar putea sa imi indeplineasca o dorinta daca are o bagheta conectata la corola de minuni a lumii:)
DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

Azi imi place...

...un pandantiv vintage de pe evans.co.uk care costa 16 lire sterline. Cand l-am vazut, am zambit instantaneu, deoarece aveam impresia ca suntem cunostinte vechi. E vintage, e chic, cred ca l-as purta cu blugi drepti, camasa alba si vesta neagra. M-as parfuma cu Parisienne de la YSL si mi-as vopsi unghiile in rosu moscovit. Nu m-as coafa, dar mi-as ciufuli parul si l-as tapa putin in crestet. Nu m-am lamurit daca intr-adevar indica si ora. Cred ca asa ar trebui, dar la 16 lire e ok si daca ceasul e numai de decor:)
DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

Autobronzantul pentru fata

Nu m-am ferit niciodata de autobronzantul pentru fata, desi am tenul mixt, gras in zona T si uscat pe obraji. Daca cel pentru corp mi se pare greu de folosit si uneori am impresia ca e o reala problema din cauza epilatului, a scrub-ului si a intinderii mari, portiunea fata+decolteu mi se pare o jucarie. Folosesc scrub de doua-trei ori pe saptamana, aplic si o masca daca am timp, creme dimineata si seara, deci fata mea este mereu pregatita si destul de hidratata. Nu am simtit niciodata ca autobronzantul imi imbacseste tenul sau impiedica porii sa respire, pentru ca ma demachiez dimineata si seara, folosesc apa termala sau lotiune micelara daca e cazul, deci autobronzantul se duce vazand cu ochii. Prin urmare, chiar daca ai impresia(falsa) ca tenul nu respira din cauza self-tanning-ului, produsele demachiante il inlatura frumos si uniform. Chiar daca vara folosesc in mod constant autobronzant, imi place totusi sa aplic si un strat subtire de pudra pe zona T si un blush cremos pentru stralucire.

DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!

luni, august 2

griurile si farmecul lor burghez


In primavara, am pariat pe turcoaz si am avut dreptate, culoarea chiar s-a purtat mult in aceasta vara. In aceasta toamna cred ca griul va fi cap de afis, iar ojele in aceste nuante vor fi la mare cinste. Imi place un gri "light", no 35 limited edition de la Sephora (colectia Retro Chic), care are ape cand albastre, cand liliachii, in functie de cum cade lumina. Cand vezi sticluta, nu pare cine stie ce, dar nuanta este foarte interesanta, odata ce ajungi sa testezi oja pe unghie:



No18, Money Maker este un gri vesel, mai inchis, ceva gen culoarea veveritelor ce se confunda cu coaja de copac toamna:

No 17, Gipsy, este un taupe:
No 21, hey DJ!, are farmecul tarziu al prunelor tarzii, brumate, incetosate, de la inceputul toamnei:
Produsul meu preferat este insa un emblematic top coat matifiant, pe care de-abia astept sa il incerc, Matte Top Coat se numeste, care poate transforma intr-o secunda o oja ultra stralucitoare intr-una ultra mata. Pana acum nu am mai avut un astfel de produs, trebuie sa il incerc, va fi o premiera, ma astept sa nu ma dezamageasca :

DON'T USE WITHOUT MENTIONING THE SOURCE!