Jurnalul meu din toamna lui 2011-a patra parte

Acum cateva luni eram intr-o mare dilema: tineam cu tot dinadinsul sa schimb ceva la par. La tunsoare,  evident, pentru ca nu intentionez sa imi vopsesc parul prea curand. O varianta era bretonelul, o alta varianta era sa tund calota in scari, sa dau mai mult volum. Am ales a doua varianta. Ceva mai mult volum am obtinut eu, dar total irelevant pentru starea mea de bine si nu am fost fericita mai mult de doua saptamani, deoarece am constatat extrem de repede ca parul se aranja mult mai bine cand era taiat simplu si drept. Si evident, dupa doua saptamani am ajuns sa ma intreb, in fata oglinzii de ce oare nu am ales eu bretonel, mai ales ca aveam de trecut o vara-si ar fi mascat faptul ca stau foarte incruntata din cauza soarelui.
Ei bine, da, de cateva luni tot astept sa creasca parul la loc. Mai avusesem calota tunsa in scari si stiam ca parul moale, fin si drept ca al meu nu se aranjeaza perfect cu acest stil, insa cuvantul "volum" parca mi-a luat mintile in acel moment, nu alta. Cred ca era primavara, la inceput.
De atunci si pana acum m-am dus la tuns mai des, in speranta ca se va uniformiza mai repede, insa tot au mai ramas in acest moment patru centimetri, exact cei care cresc de regula cel mai greu... parca sa iti faca in ciuda.
Da, in acest moment sun sa ma programez la tuns, o sa cer sa uniformizeze-chiar daca parul va fi tuns mai scurt, pentru ca poate asa voi scapa de obsesie si nu voi mai pierde timp pretios intrebandu-ma retoric si suspinand: cand oare imi cresc si mie ultimii centimetri la loc?
Da, vreau ca inainte.
Si poate bretonel la primavara:)