Nu, de data aceasta sa stiti ca nu am de gand sa va povesesc care este ultima mea descoperire in materie de beauty, ultimul inel de cocktail cu piatra verde smarald sau ultima rochie care mi-a vrajit simturile. Le las deocamdata deoparte, trebuie sa va povestesc si maine ceva, nu?
Pe vremuri, ca sa scapi de un secret care te chinuia, il scriai pe o bucatica de hartie si il ingropai intr-un loc numai de tine stiut. Il incredintai vantului si pamantului, il inchinai soarelui si rugai elementele sa ti-l pastreze, caci tu trebuia sa scapi de povara lui si sa iti continui viata. Tot asa si eu: trebuie sa scriu aici o mica intamplare, atat de mica incat pare ca nu are nici inceput, nici sfarsit. Doar un miez. Un miez al fericirii prin normalitate.
Este vorba oarecum de "frumusetea uitata a lucrurilor", in care intra si acest gest pe care eu nu mi-l pot scoate din minte, dar care odata spus/scris, sper sa nu ma mai bantuie. Mi s-a lipit de creier ca si cum as fi avut o cearta apriga cu o functionara de la un ghiseu prapadit si cu geam murdar unde trebuie sa stau la coada ca sa dau bani.
Eu nu am decat rolul de privitor in toata scena pe care o voi detalia mai jos.
Ieri seara, pe una dintre stradutele centrale ale Bucurestiului, treceau doi oameni. Din dreapta veneam eu, din stanga un om cu doi caini frumosi, bine ingrijiti, tinuti in lesa: unul mare-mare, flocos, de rasa si unul ceva mai mic, dar tot mare, genul maidanez. "Maidanezul" a tras de ham si a sarit fix in mijlocul trotuarului, unde a socotit el ca este cel mai bine sa isi faca nevoile. Stapanul l-a lasat, fara sa incerce sa il traga intr-o zona mai ferita. Eu am vazut totul doar cu coada ochiului, caci m-am ferit sa arunc o privire critica. Nu am incetinit pasul, nu m-am uitat peste umar cu repros, nu am zis nimic printre dinti, nici macar nu am pufnit temperat, a dezgust.
Si atunci, chiar in secunda in care mintea mea daduse verdictul, omul cu cainii a scos calm din buzunar o rola de pungi din care a rupt una si s-a aplecat sa adune.
Vi se pare putin? Vi se pare o intamplare prea mititica, de genul peste care trebuie sa treci doar cu un un zambet in coltul gurii? Pentru mine a fost surprinzator si extrem de ciudat, caci este pentru prima oara cand vad ca se intampla astfel de lucruri in orasul meu.
Pentru mine a fost ca si cum as fi primit pe neasteptate, un buchet de flori de la un necunoscut.
16 comentarii:
Ce ciudat ca astfel de lucruri, simple si normale si de bun simt ne impresioneaza atat de mult! Mi s- a intamplat si mie sa vad asa ceva. Si vb ta...chiar ca- ti ramane impregnat ...tocmai ptr ca sunt rare precum niste smaralde :-)
Eu, in loc sa trec si sa mi se para normal sa adune, am ramas impresionata de gestul lui.
Ceea ce imi spune cu exactitate cat de jos este orizontul meu de asteptare vis-a -vis de obiceiurile oamenilor din urbea in care traiesc.
Si noi la fel procedam cu cainii nostri. Nu mi-ar placea sa calc in ceva urat mirositor in drumul spre cafenea. In Brasov este mai raspandita aceasta practica. Ma bucur sa aud despre intamplari din acestea:)
Da, nici eu nu am vazut inca pe nimeni. Si zilnic vad o gramada de oameni care isi plimba cainii. Cred ca as fi remarcat si eu o intamplare ca asta.
P.S. Imi place asa mult desenul de la postarea ta. :)
Eu vad zilnic oameni cu catei care isi fac nevoile in mijlocul strazii fara ca stapanii sa adune ceva dupa ei.
Sa mai spunem de trotuarele, strazile si bordurile patate de urina cainilor? Oricat de iubitori de animale am fi, sa ajungem sa ne placa sa traim in asa mizerie, mi se pare degradant. Evident, ma refer la posesorii de caini, caci lor le place mizeria de pe strada, noi, ceilalti, nu avem niciun cuvant de spus caci ne sar in cap sutele de mii de "iubitori" de caini pentru care excrementele din strada sunt marmelada avand in vedere scopul nobil pentru care se tin acesti caini: Iubirea.
E ciudat sa vezi ca unii oameni strang dupa cainii lor chiar daca este un lucru absolut firesc. De obicei cei care nu strang te privesc sfidator in caz ca te uiti prea critic la ei.
*Imi place foarte mult ca blogul acesta se transforma usor ,usor intr-un blog de lifestyle, nu doar de beauty.
In urma cu 6 ani cand am venit pentru prima data in Italia am ramas uimita sa vad ca aproape toti stapanii de caini umbla cu pungi dupa ei si aduna resturile lasate de patrupede. Din pacate, pana vom ajunge si noi la stadiul asta, cred ca va mai dura mult.
Da, in strainatate am vazut si eu. In Romania, doar aseara...
Eu nu am catel, insa sortez gunoiul: plastic, hartie, sticla, gunoi menajer. Mi se pare totusi surprinzator faptul ca din ce in ce mai multi oameni fac asta, in Romania, si ma bucura nespus de fiecare data cand vad un exemplu. Din pacate, nu exista o educatie promovata in acest sens suficient de bine pentru a se cunoaste rezultatele reciclarii etc. Am avea un oras mai curat...o tara mai curata.
Hai sa fiu eu si mai cinica: sigur era roman omul ala? Poate era vreun expat cu dragoste de maidanezi.
Recunosc, orizontul meu de asteptare fata de natia asta este si mai jos.
Roman era..vorbea cu cateii:)
Eu nu am vazut asa ceva decat foarte foarte rar, dar se pare ca totusi exista speranta.
p.s Cam multe Laure pe blogul tau, cred ca suntem vreo 3-4:))
Si eu am vazut asta in Cluj
Dar am si calcat in .....diverse :D
Oriunde vad astfel de gesturi, ma bucura
Da, la un moment dat a fost si o confuzie cu o fata Laura(frumos nume, mereu mi-a placut) care castigase un giveaway... a raspuns o alta fata...tocmai de aceea cer mail si mai multe detalii cand fac un nou concurs...
Da, am vazut si eu prin Bucuresti astfel de actiuni.
Pe de alta parte mai multe sint semnele lipsei de civilizatie si preocupare pentru curatenie.
Si am mai vazut in Bucuresti o chestie pe care n-am mai intalnit-o in nici un oras pe unde am fost: pe masina mea (si nu numai) am gasit aruncate: mamaliga, bors, taitei, coji de citrice si banane.
Si apropos, locuiesc la cateva minute de Piata Victoriei.
Deci, mai avem mult insa poate schimbarea incepe cu gesturi mici.
O zi excelenta.
@Cecilia, crezi ca daca stai la Piata Victoriei esti scutita? Sora mea locuieste intr-un cartier rezidential cu paza etc si sunt ambalajele de mancare, sticlele, pachetele de tigari aruncate peste tot. Am mai vazut asa doar pe strazile din Rahova ca deh, mai am drum si prin zona aia.
Apropo de concursul cu parfumul in care povesteam fiecare prima intalnire cu parfumul, astazi am avut la facultate ora cu psihologul(suplinea o ora) si ne-a intrebat de unde ne vin numele, cum s-au gandit ai nostri sa ne puna numele sau care sunt cele mai ciudate nume de copii pe care le-am auzit. Am ras cu lacrimi la povestile colegilor de facultate, cei drept eram si gasca foarte mare, a fost o distractie pe cinste. Intamplarea asta ma dus cu gandul la concursul cu parfumurile.
Trimiteți un comentariu