vineri, aprilie 22

Hermes: Un Jardin sur le toit

Am asteptat foarte multa vreme pana sa scriu acest review, pentru ca mi-a fost teama sa nu fiu prea exaltata, lucru care se mai intampla uneori cand intri in posesia unui parfum care te inspira si te farmeca din prima secunda.
Prima impresie a fost ca in jurul meu pluteste un parfum poetic, de genul aceluia pe care l-ar fi putut folosi Sylvia Plath(my endless love, poetesa mea preferata) in zilele luminoase ale iubirii ei cu Ted Hughes.
Miroase cum miroase dragostea salbatica la inceput: a fructe coapte si zemoase tavalite prin ierburi aromatice. Descoperi totul cu teama si cu emotie si genunchii iti tremura si nu te poti stapani sa nu te gandesti intruna la ceea ce a devenit obiectul dorintei. Aceasta a fost, va rog sa ma credeti, prima impresie, cand nu vrei sa descifrezi misterul, ci sa te lasi stapanita de farmecul lui. Se joaca cu sensibilitatile tale acest parfum. Incepe navalnic, cu acorduri de iarba verde proaspata, culeasa in mijlocul primaverii (finalul lui aprilie, inceputul de mai), iar dulceata perelor coapte si a merelor am simtit-o destul de tarziu, peste o ora sau chiar doua, cand credeam ca i-am descifrat deja toate tainele.
Inainte de acestea, am simtit rozmarinul si lacramioara, magnolia, lamaia si grapefruit-ul. Finalul, pe pielea mea, este extrem de rafinat, o combinatie de trandafir cu violeta, pe care o simt la aproximativ sase ore dupa ce m-am parfumat.
De cand am primit acest parfum, nu am simtit nevoia sa il schimb cu altceva. Il port intruna. In ciuda ultimelor probleme legate de compozitii, despre care am mai scris aici, il tolerez foarte bine si nu am a-i aduce nicio invinuire. Absolut niciuna. Din fericire, parfumul cu care eu m-am intoxicat nu a fost adus in Romania, deci nu exista nicio probabilitate sa imi sara vreo piaritza in cap sa ma certe ca nu inteleg spiritul confortabil de multinationala sau ceva de genul acesta:)
In luna mai veti gasi Un jardin sur le toit(ultimul parfum semnat Jean Claude Ellena) in magazinele din Romania.

24 de comentarii:

Deea D. spunea...

Suna delicios! Daca avea poate si putin white musk, cred ca il adoram! Abia astept sa il testez, multumim pentru pont!

adela sirghie spunea...

sunt foarte exaltata in privinta acestui parfum... il tin langa mine in timp ce scriu, langa Mac.

Zuzele spunea...

Eu nu-mi dau Chanelul meu Cristalle Eau Verte pentru nimic in lume:))) Bine, bine, poate o sa-l incerc si pe al tau :P

sunshine spunea...

Cat de frumos l-ai descris! Felicitarile mele:*Am observat lucrul acesta la majoritatea posturilor tale dar acum nu am rezistat sa nu-ti spun.
PS:Daca te deranjeaza ca te 'tutuiesc',te rog sa-mi spui.Nu as vrea sa crezi ca nu te respect:*

Corina spunea...

ce norocoasa! si Mac si Un jardin sur le toit .

adela sirghie spunea...

@Zuzele;dupa cum stii, eu am incercar Eau Verte...

adela sirghie spunea...

@Sunshine: sigur, sigur, m-as innegura putintel la fata daca mi-ainspune "dumneavoastra" sau ceva de genul acesta...
Fetelor, va rog mult sa imi spuneti Adela-chiar daca aveti doar -sa zicem, 13 ani...

Zuzele spunea...

Apropo de tutuit, am observat la cei dn jurul meu - o mica parte, ce-i drept- care m-a ingrijorat foarte tare! Mi s-a spus "doamna" de cateva ori, iar niste tineri, intr-o circumstanta sau alta, mi-au vorbit cu "dumneavoastra" :(((
Vai ce prost m-am simtit! Asa ca eu as vrea sa mi se spuna "TU" si la 70 de ani :)))

adela sirghie spunea...

@Corina: stiu ca iti place Arpege de la Lanvin...asa ca de-abia astept sa imi spui ce crezi despre Un jardin sur le toit...
Dupa cum se observa, eu nu m-am lasat deloc influentata de pr-ul parfumului, nu am descris o gradina pe acoperisul Parisului.
Trairile mele au fost altele decat cele clasice, copy paste, de revista glossy:)

Laura spunea...

Eu am 18 ani si un tip de la Germanos mi-a spus ieri "Sarut mana" ,desi toata lumea imi spune ca arat de 16 ani(si chiar daca as arata de 18 ani tot...).
Ma distrat , mai ales ca nu ma asteptam.

adela sirghie spunea...

@Zuzele: Sa stii ca si eu am observat ca sunt tare generoasa si dragutza cand cineva imi spune"domnisoara"

adela sirghie spunea...

@Laura: cred ca baiatul era un pic burghez, era de fapt un compliment...ar trebui sa te bucure, inseamna ca ai prestanta:)

sunshine spunea...

am 17;))
:)

Federova spunea...

Am avut o mostra si mi-a placut, e exact cum il descrii...dar e un parfum putin dificil, nu place la oricine...mie mi-a placut :p:*...Sa te "enjoiesti" cu el cu placere! ;))

adela sirghie spunea...

@Federova: nu este un parfum dragut si comercial, nu este creat pentru a fi "placut" de o masa cat mai mare de oameni, este special si destul de exclusivist. Dar aceste lucruri ii cresc valoarea si ii dubleaza farmecul:)

Alex. spunea...

abia astept sa il incerc, il astept de ceva vreme :) parfumul meu preferat este tot Hermes: Un jardin sur le Nil, mi se pare minunat! sa te bucuri de el :)

adela sirghie spunea...

@Alex:bewitched e cuvantul potrivit pentru a descrie relatia mea cu Un jardin sur le toit.

Zuzele spunea...

Laura, dar "sarut mana" este un compliment, un salut de foarte bun simt care poate fi adresat unei femei indiferent de varsta ei, fara ca asta sa faca trimitere la ridurile din jurul ochilor :)

Adelina Eneșca spunea...

L-ai descris atat de frumos incat parca ii si simt mireasma...Cred ca e intradevar deosebit!

Madalina spunea...

@Laura: ca sa te mai linistesti, mie iubitul meu imi spune sarut-mana ca forma de salut.Si de la prima intalnire mi s-a parut ca este foarte educat si cu bun simt :))

Laura spunea...

Hei, dar sunt foarte linistita. Chiar ma distrat, nicidecum nu m-am simtit lezata, doar ca nu ma asteptam :)

Anonim spunea...

adela, stii cumva cand va fi disponibil si in parfumeriile sephora sau douglas din romania? mor de curiozitate :)
Celine

adela sirghie spunea...

Din pacate nu stiu, eu credeam ca la inceputul lunii mai. Am mai fost intrebata despre acest lucru, la prima postare despre Un jardin sur le toit. Am intrebat si la firma importatoare, sper sa poata sa ne dea cineva un raspuns.
xoxo

adela sirghie spunea...

Iata a venit si raspunsul:dupa 10-12 mai:)
Peste cateva zile adica.
Astept impresii dupa testare, mi-ar face mare placere sa imi spui parerea ta.