joi, decembrie 30

Cum se nasc obsesiile noastre

Cea mai veche amintire pe care o am din copilarie este strans legata de violete si gradina bunicii. Nu am putut defini niciodata clar mirosul lor, am fost extrem de superficiala in acest sens si l-am trecut la "pudrat" pentru ca in mintea mea aducea a pudra de talc masata pe pielea proaspat spalata.
Mirosul acesta pudrat, de violete, a fost pentru mine, mai degraba o senzatie de care am fugit pana in urma cu cativa ani, cand am descoperit Maitresse de la Agent Provocateur, despre care am scris AICI. A urmat Josephine de la Rance. Si For Her de la Kenneth Cole, cu farmecul unor violete negre,  despre care am scris AICI
Apoi am descoperit inghetata de violete, savurata in timpul unei arsite teribile, apoi a urmat Parisienne de la YSL-despre care am scris AICI- si aproape imediat, a fost randul iubitului meu Paris de la Balenciaga(AICI), ultimul parfum achizitionat.
In urma cu doar cinci ani consideram violetele drept mireasma unor femei mature, desigur inca foarte cochete, oarecum frumoase, dar care nu mai sunt interesate de moda, chiar putin plictisite de viata. Si care evident, au avut un singur parfum toata viata. Asadar, fugeam de violete. Iar astazi astazi mi se par culmea rafinamentului. Ceva ce pot purta numai femeile care pastraza un suflet de amanta indiferent de varsta la care le surprinzi.
Sa intelegi si sa stii sa porti cum se cuvine parfumul violetelor-mi se pare o treaba teribil de grea. Pentru ca nu tine de moda, style sau sezon. Tine de modul in care intelegi viata.

Un comentariu:

Jules spunea...

Cred ca toti si toate avem amintiri parfumate, intr-un fel sau altul. Eu asociez aroma lui Cashmere Mist, a Donnei Karan, cu strabunica mea, care mi-a marcat copilaria.